luni, 1 iulie 2013

CAUZELE SPIRITUALE ALE NECAZURILORŞI SUFERINŢELOR NOASTRE

CAUZELE SPIRITUALE ALE NECAZURILORŞI SUFERINŢELOR NOASTRE
Fiecare lucru ce ţi se întâmplă în viaţă este o parte din experienţa legată de Dumnezeu. Uneori tragediile se transformă în binecuvântări neaşteptate. A-ţi auzit oameni care spun: mulţumesc lui Dumnezeu pentru cancerul pe care îl sufăr. Fără el nu mi-aşi fi schimbat viaţa. Sau: Mulţumesc Lui Dumnezeu pentru lecţia pe care am promit-o când mi-a murit copilul, ea m-a ajutat să mă trezesc şi să-mi găsesc scopul în această viaţă. Uneori ceea ce vă este luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece vă împinge înainte, spre evoluţia spirituală.
Durerea este un mare egalizator. Ea ne aşează pe toţi în genuchi, ne face mai umili şi mai sensibili la nevoile celorlalţi. Fără durere nu există dezvoltare spirituală.
Să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu indiferent ce ni s-a întâmplat şi să nu învinuim pe nimeni niciodată. În tot ceea ce se întâmplă să vedem voinţa Divină. Ştiinţa de a primi în orice secundă pierderea fericirii omeneşti, aspirând în acel moment spre Divin, reprezintă posibilitatea unei evoluţii spirituale normale.
Dacă noi nu ştim să pierdem, atunci suntem privaţi de posibilitatea de a dobândi. Orice boală pe care o primim de la soartă constituie zălogul fericirii viitoare.
Cu cât un om este mai perfect cu atât îi vine mai greu să suporte înjosirea sau pierderea şi devine mai agresiv. În final, el cade răpus de un puternic program de autodistrugere.
Ori de câte ori intervenim în ordinea firească a lucrurilor apare suferinţa. Îndată ce nu mai intervenimsuferinţa încetează. Noi suntem creatorii fericirii sau a nefericirii noastre.
Cu cât există în subconştientul dvs. mai multă iubire cu atât suntem mai uniţi cu Dumnezeu. În acest caz, orice încercare de a vă conduce şi de a vă influenţa înseamnă o agresiune la adresa Lui Dumnezeu şi cu cât va fi mai puternic agresorul, cu atât va fi mai periculos pentru el.
Un rău făcut cândva de om nu se pierde niciodată, el se cuibăreşte în subconştient şi, mai devreme sau mai târziu, răbufneşte în exterior şi, adesea, se îndreaptă spre cei care ne sunt alături şi pe care noi îi iubim cel mai mult.

Sentimentele şi trăirile negative, pătrunzând în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi, întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar anumite porniri greu de controlat. Apare astfel o influenţă a subconştientului asupra tuturor sistemelor de autoreglare fiziologică şi psihică.

Dacă omul are o supărare şi el o exteriorizeză ea nu se mai duce în profunzime şi nu-l atacă dinăuntru. Când omul îşi ascunde supărarea sau ura îşi face rău lui şi urmaşilor. Dacă nu te manifeşti la suprafaţă, şi-ţi împingi sentimnetele în tine, te vor răpune şi mai repede. Sentimentele omeneşti trebuie să se exteriorizeze, înăuntrul trebuie să fie consacrat lui Dumnezeu. Supărarea îndelung dospită, ura, blamarea, dorinţa de răzbunare se transformă într-un program de autodistrugere, într-o anihilare fizică, lentă şi rapidă.
Nemulţumirea permanentă faţă de lumea întreagă şi faţă de propria soartă poate genera afecţini cronice grave, incurabile. Nu este permis să ascundeţi în suflet ura, compătimirea, supărarea. Orice emoţie înăbuşită în prezent înseamnă o boală în viitor.
Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte. 
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul.
Dacă v-a jignit o persoană apropiată, iubită, iar dvs. încercaţi faţă de ea sentimente de ură sau de dispreţ, toate acestea se transformă, cu timpul, într-un program de autodistrugere care te ucide în mod automat, iar tu nici nu bănuieşti lucrul acesta.
Dacă nu reuşiţi să iertaţi un om care a greşit faţă de dvs. să vă imaginaţi că el este nevinovat, dar absolut de loc, atunci supărarea va trece de la sine. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Dacă un om vrea să dobândească mulţi bani, nu va reuşi de loc. Fiindcă pentru el banii sunt un scop şi nu un mijloc pentru susţinerea existenţei. Pe un astfel de om primirea banilor îi va ucide întâi sufletul şi apoi trupul. Dacă omul primeşte o sumă de bani care depăşeşte limita periculoasă pentru el, fie că pierde aceşti bani, fie că începe să se îmbolnăvească, sau începe să aibe neplăceri.Pentru ca banii să vină înspre dvs. trebuie ca în plan lăuntric să vă îndepărtaţi de ei. 
Dacă în viaţă doreşti să ai mai mult decât ai nevoie, vei ajunge să pierzi şi ce ai dobândit. Pe măsură ce acumulaţi banii devin atrăgători pentru hoţi. Când luaţi deveniţi dependent, vă simţiţi obligaţi, iar când daţi vă eliberaţi. Dependenţa naşte frica, îndoiala, depresia şi supărarea. 
Cel orgolios aşteaptă să primească, fără a şti să dăruiască şi suferinţa lui vine din neîmplinire. Cel mai bun mijloc de a vă îndepărta de prosepritate este să fiţi invidioşi şi să-i criticaţi şi pe cei care se bucură de ea. Din această cauză invidia constituie principala cauză a sărăciei în cazul multor persoane.
Amintiţi-vă mereu că veţi pierde tot ceea ce condamnaţi şi niciodată nu veţi avea tot ceea ce criticaţi. De aceea este bine să dorim tuturor fiinţelor să se bucure de ambundenţă, să ducă o viaţă fără lipsuri şi plină de fericire. Sentimentul de prosperitate atrage prin rezonanţă prosperitatea. 
Omul care a primit o funcţie sau un titlu ce depăşeşte posibilităţile sale, aceasta poate să se închee tragic, ne mai vorbind de boli. De aceea valorile materiale, înmulţite brusc, ne pot îndepărta de divinitatea pe care o purtăm în suflet. 
Când spre noi vine o mare cantitate de fericire omenească – bani, bunăstare, atitudini, împlinirea planurilor noastre şi a speranţelor – noi trăim o senzaţie de bucurie şi euforie. Noi nu ştim că fericirea ucide mai repede decât nenorocirea. Dacă în suflet cantitatea de iubire este mai mică decât fericirea care ne-a parvenit, dependenţa sporită de valorile umane ne destramă sufletul şi ne ucide corpul foarte repede.
Să fiţi foarte atenţi când vi se oferă mâncare, bani, sex sau atenţie, fără să vi se ceară ceva în schimb, ceea ce vi se cere nu se vede cu ochiul liber! 
A primi fără a da este un lucru în dizarmonie cu natura şi voia Divină. Se creează astfel o mare dependenţă faţă de ofertant, iar dependenţa dă naştere agresivităţii. Cu cât credeţi că aveţi mai multă nevoie de alţii pentru a fi fericiţi, cu atât veţi fi mai nenorociţi.
Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica dorinţele omeneşti cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.
Orice dorinţă când se agaţă de tine devine stăpânul tău. Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complect. Astfel mânia ta, în această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regreta. 
Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.
Ţânţarii şi furnicile apar când este prezentă trufia. Când ţânţarul vă înţeapă este o umilinţă pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decât dvs. şi reuşeşte să vă înţepe simţitor. În această situaţie dacă nu vă enervaţi trufia descreşte. Deci ţânţarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului şi micşorarea trufiei.
Gândurile oamenilor se stratifică pe toate lucrurile din jurul lor. Adevărul este de fapt că omul creează lucruri şi locuri bune sau rele. Oamenii nu-şi pot imagina că un obiect poate fi încărcat cu gândurile lor, care le pot influenţa existenţa în bine sau în rău. Câmpul fiecărui obiect viu şi neviu conţine informaţii nu numai despre obiectul respectiv, dar şi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în jurul său.
Oamenii care se ceartă întro încăpere nici nu le trece prin minte că acest lucru are un impact mare asupra sănătăţii tuturor celor care se găsesc în ea, întrucât are loc acumularea de energii negative în structurile informaţionale ale încăperii respective. Asupra omului are o influenţă absolut tot ce-l înconjoară – spaţiul, obiectele de uz casnic, cărţile, filmele, spectacolele, pentru că toate acestea dispun de câmpuri energo-informaţionale care influenţează câmpul omului cu urmări greu de stăpânit. Un nivel ridicat al agresivităţii subconştiente în structurile informaţionale ale omului poate determina întrun viitor apropiat o serie de catastrofe globale greu de controlat. 
Dacă un pictor care pictează un tablou are o puternică ataşare de idealuri şi o dorinţă de a muri când idealurile se năruiau, în acel tablou el induce un program de autodistrugere care se răspândeşte în tot apartamentul şi pe obiectele din apropiere.
Nu trebuie să avem în casă icoane făcute de hoţi, puşcăriaşi şi oameni preponderent negativi, pentru că energia stocată în aceste obiecte de cult ne atacă sistemul imunitar, ca şi hainele cumpărate de la second-hand, purtate de alţi oameni. Hainele, simbolul câmpului energetic,memorează şi păstrează câmpul energetic al stăpânului. De aceea nu este bine să dăruim altor persoane hainele noastre, ci să le ardem.
Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimente acasă. Ieşiţi în stradă – cu deosebire în locurile înverzite – şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-ţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă. 
Dacă vorbim la telefonul mobil în primele 30 de secunde energia organismului blochează influenţele negative, ulterior începe să cedeze lent. O convorbire telefonică ce durează mai mult de un minut se poate răsfrânge negativ asupra sănătăţii. De altfel, oricât ar părea de straniu, cel mai puternic pătimeşte nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar.
După o convorbire de trei minute are loc deformarea câmpului în zona capului, în zona sternului (adică are loc slăbirea sistemului imunitar) şi, de asemenea, în zona primei chakre. O convorbire telefonică care depăşeşte un minut este de nedorit.
Mâncatul este un serviciu divin şi, ca atare, nu trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă apăsătoare. Măncarea ne poate da energii superioare dacă este binecuvântată de Dumnezeu şi este gătită cu devotament spiritual. Cea mai bună măncare, cel mai sănătos meniu natural, se transformă în otravă în corpul dvs. dacă atmosfera în care gătiţi (gândurile şi sentimentele) şi măncaţi este tensionată.
Orice carne care provine de la un animal tăiat transmite celor ce o mănâncă toată ura faţă de cel ce l-a sacrificat, toată teama şi consumatorii vor ajunge să se urască între ei.
Dacă supui trupul la prea mari greutăţi sau la prea multe plăceri te vei îmbolnăvi. Trebuie aleasă calea de mijloc, a cumpătării.
Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.
Dacă un om bolnav roagă o rudă să accepte să aibă grije de copii lui şi să-i gospodărească averea pe care o va lăsa în caz de deces, dacă această rudă nu-şi va respecta angajamentul luat şi va cheltui averea copiilor în folosul său, el va fi urmărit în viitor pentru fapta sa, căci şi-a legat existenţa lui viitoare de destinul acelor copii nefericiţi. În viitor, când nu se va aştepta, acest om fără inimă va fi deposedat la rândul său, de un altul, rămânând în mizerie şi astfel legea divină este aplicată. Din această lecţie amară va trage concluzia că nu este îngăduit a lua bunul altuia.
Dacă un om fură şi înşelă pe alţii o viaţă întreagă, el va fi pedepsit să suporte şi pagubele pe care le-a făcut altora. În concluzie, cel care a făcut bine va recolta binele, iar cel care a făcut un rău fizic sau spiritual va recolta răul fizic sau spiritual.
  Legile lui Dumnezeu sunt destinate pentru obţinerea sănătăţii spirituale şi a fericirii umane, opoziţia faţă de ele generează durere spirituală şi suferinţă. Dacă un om încalcă flagrant legile supreme poate muri, nu numai el ci şi întreg neamul său.
- sfârşitul primei părţi –


CAUZELE PRINCIPALE ALE BOLILOR,NECAZURILOR ŞI SUFERINŢELOR NOASTRE
- partea a doua –
4. TOT CEEA CE PUNEM MAI PRESUS DE DUMNEZEU 
VOM PIERDE
Dragostea îndreptată mai întâi spre pământ şi apoi către Dumnezeu ucide, ea ne lipeşte sufletul de pământ şi-l schilodeşte.
Când sufletul se lipeşte de cele pământeşti, el trebuie ca prin intermediul bolilor, traumatismelor şi nenorocirilor să fie dezlipit de cele pămînteşti, pentru ca să poată aspira către Dumnezeu. Caută în permanenţă Divinul, pentru că până ce nu îl descoperi nu poţi fi eliberat de suferinţele fizice.Suferinţa face parte din evoluţia noastră spirituală.
Dacă ne facem ţel din omul iubit, atunci forţa şi iubirea le răpim de la acesta, iar asta înseamnă deja jaf. În acest fel mamele, iubindu-şi nebuneşte copiii în mod inconştient, le fură sănătatea şi fericirea. Dacă ne facem ţel din Dumnezeu, atunci puterea şi dragostea o luăm de la El.
Dacă iubiţi un lucru mai mult decât pe Dumnezeu, mai târziu acest lucru o să începeţi să-l urâţi.
Învăţaţi să păstraţi iubirea faţă de Dumnezeu în cazul orcăror neplăceri şi îmbolnăviri, învăţaţi să-i mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru supărarea care vă vine din partea oamenilor.
Noi, în fiecare secundă, trebuie să manifestăm iubirea şi să năzuim spre Dumnezeu. Cu cât emanăm mai multă iubire cu atât vom primi mai multă iubire. Cu cât femeia vede mai puţin divinul din lumea înconjurătoare şi din omul îndrăgit cu atât mai mult îl leagă pe acesta de ce este omenesc, cu iubirea ei. Atunci fie el moare, fie se îmbolnăveşte, fie i se deformează caracterul şi pierde ceea ce femeia venerează la el.
Din orice veţi face ţel, în afară de Dumnerzeu, se transformă în opusul său. De aceea, tot ceea ce absolutizăm şi se transformă în ţel, în afară de Dumnezeu, trebuie să pierdem. Dacă femeia şi-a făcut un ţel şi o raţiune a vieţii ei din dorinţa de a avea copii, ea va deveni foarte geloasă şi se va umple de agresivitate, iar copii nu va avea. Absolutizarea procreierii poate duce la sterilitate.
Dacă un om îşi iubeşte părinţii mai mult ca pe Dumnezeu, în viaţa următoare părinţii se vor purta urât cu el pentru ca sufletul să nu se ataşeze de ei, pentru ca el să-şi orienteze întreaga iubire către Dumnezeu. Periodic relaţiile dintre oameni trebuiesc întrerupte pentru ca ei să se orienteze spre ce este mai important legătura cu Dumnezeu. Iubirea pentru oameni nu poate fi un ţel ci doar un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu.
Dacă în viaţa aceasta vă divinizaţi tatăl, în viaţa următoare veţi avea parte de un tată golan, şnapan sau beţiv.
Dacă începem să iubim un lucru sau o fiinţă mai mult decât pe Dumnezeu sufletul începe să depindă de acel lucru sau fiinţă. Sentimentul de iubire se stinge şi apar pretenţiile. Dacă cantitatea de iubire începe să se micşoreze apare agresivitatea şi, odată cu ea, bolile şi nenorocirile.
Omul care se gândeşte numai la sine încearcă să ucidă Divinitatea şi universul. Consecinţa este apariţia bolilor, a traumatismelor şi a nenorocirilor. Dacă dragostea omenească este mai mare decât cea divină şi disproporţia se măreşte dependenţa faţă de ceea ce iubim se intensifică brusc. Astfel apare şi creşte agresivitatea, după care încep bolile.
Agresivitatea apare atunci când sufletul se ataşează de valorile umane. Simţirea, voinţa şi dorinţele să fie orientate, în primul rând, spre Dumnezeu şi doar apoi spre toate cele lumeşti..
Agresivitatea mutilează sufletul, iar sufletul bolnav dă naştere unui corp bolnav. De aceea trebuie mai întâi vindecat sufletul. El se poate vindeca prin rugăciune şi pocăinţă. Rugaţi-vă în permanenţă ca ura, supărarea şi gelozia să părăsească sufletul dvs. Dacă veţi condamna cee ce este pământesc vă veţi ataşa de pământ, vă va creşte agresivitatea şi, de aceea, vă puteţi îmbolnăvi.
Dependenţa de valorile omeneşti apare când iubim în omul drag mai mult omenescul decât divinul. La exterior acest lucru se manifestă sub forma supărărilor şi pretenţiilor faţă de omul iubit. În această situaţie să-i cereţi iertare lui Dumnezeu că aţi iubit omenescul mai mult decât divinul, să acceptaţi umilinţele din partea omului iubit ca un prilej de purificare.
Dacă dependenţa dvs. faţă de iubirea pentru soţ este foarte mare intervine mecanismul de protecţie şi anume: ivirea atracţiei faţă de un alt bărbat. Deci cu cât vă veţi iubi mai puternic soţul cu atât mai repede se va ivi o atracţie sexuală pentru alt bărbat. Dacă veţi reprima acest sentiment, se poate intensifica agresivitatea subconştientă faţă de propriul soţ, fiindcă dependenţa va creşte, cea ce poate duce la îmbolnăvirea şi declanşarea unor probleme grave la soţ. Prin urmare, nu se admite înfânarea interesului pentru alţi bărbaţi.
În măsura în care veţi învăţa să vă iubiţi soţul cu toate neajunsurile lui, să-l iertaţi, să nu-i purtaţi resentimente şi vă veţi strădui ca sentimentul iubirii din sufletul dvs. să nu depindă de nimic, orientarea către alţi bărbaţi va fi mai mică şi relaţia cu propriul soţ mai armonioasă.
Dacă femeia iubită şi familia sunt pentru dvs. mai presus de Dumnezeu, atunci femeile vor rupe relaţiile cu dvs., vă vor trăda şi vă vor înjosi. Dacă nu le luaţi toate acestea drept motiv de purificare dvs. începeţi să dispreţuiţi femeile, după un program distructiv. Dispreţul este mai periculos decât ura sau umilinţa.
    Cănd o femeie se îndrăgosteşte de un bărbat şi-l pune mai presus de Dumnezeu, atunci omul iubit moare în scurt timp. Dacă vă iubiţi soţul înainte de Dumnezeu îl îndepărtaţi de Dumnezeu, îi afundaţi sufletul în pământ cu iubirea dvs. şi îl faceţi trufaş. De aceea el poate pieri.
Iubirea îndepărtată spre teluric ucide mai repede decât ura. Dacă vreţi ca omul iubit să fie sănătos dimineaţa, când vă sculaţi, să spuneţi: Doamne Te iubesc pe Tine mai presus decât omul iubit. 
La baza geloziei stă dorinţa de a-l pune pe omul iubit şi relaţiile cu el mai presus de iubirea pentru Dumnezeu. De aceea oamenii apropiaţi trebuie să vă jignească, să vă certe şi să rupă relaţiile cu Dvs. Neacceptând toate acestea acumulaţi agresivitate, care mai devreme sau mai târziu trebuie să genereze boală. Antidotul este să acceptaţi totul ca pe ceva trimis de Dumnezeu. 
5. ÎNTOTDEAUNA NOI VOM PIERDE LUCRUL SAU FIINŢA 
DE CARE NE ATAŞEM FOARTE MULT
Ataşament înseamnă alipirea sufletului de ceva sau cineva (părinţi, persoana iubită, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Ataşamentul faţă de cele pământeşti produce un uriaş rău lucrului de care ne ataşem, în acelaş timp suferă şi cel ce se ataşează.
Dacă omul se ataşează sufleteşte de: hrană, plăceri sexuale, casă, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lăcomie, de ură şi frustare. În această situaţie el trebuie să piardă toate bunurile pentru a-şi purifica sufletul. Omul ştie foarte bine că nu va lua nimic cu sine în mormânt.
Ataşamentul faţă de lume aduce durere. Ne bucurăm de plăcerile lumeşti, dar de la un anumit punct ele ne provoacă durere. Plăcerile au viaţă scurtă şi ne pot îmbolnăvi sau distruge, atunci când suntem prea ataşaţi de ele.
Ataşamentul creează întotdeauna circumstanţe care duc la desprinderea de omul, fiinţa, lucrul de care suntem ataşaţi. Noi trebuie doar să iubim, fără ca viaţa noastră să depindă de cei pe care îi iubim.Incapacitatea de a iubi transformă iubirea în ataşament, iar ataşamentul ne obligă să uităm de Dumnezeu.
Toate lucrurile în numele cărora noi distrugem iubirea urmează să ne fie luate. Ataşamentul exagerat faţă de tot ce-i lumesc deformează structurile câmpului energetic şi duce la îmbolnăvire.
Când vă ataşaţi de cineva îi anulaţi din structurile biocâmpului sistemul de apărare şi îii influenţaţi soarta. Ataşamentul faţă de persoanele iubite este atât de puternic încât, după pierderea fiinţelor dragi, se produce o durere profundă în inimă şi dă naştere la tot felul de gânduri rebele.
Orice fel de ataşament şi negativism generează agresivitate. La fel, când încălcăm libertatea cuiva, când încercăm să ne impunem punctul de vedere, devenim agresivi. 
Cu cât mai mult vă ataşaţi de o femeie cu atât mai puternică devine agresivitatea dvs. Prin agresivitatea interioară noi provocăm alţi oameni să ne jignească şi să ne înjosească. Ataşamentul de persoana iubită generează gelozia. Dacă veţi începe să vă ataşaţi de cineva, să-l adoraţi, acel om poate să moară. 
Dacă stăpânul se ataşează foarte mult de animalul preferat, atunci acesta se poate îmbolnăvi şi pieri ca şi omul iubit. Ataşamentul animalelor faţă de stăpân le provoacă acestora multă suferinţă. De aceea este foarte indicat ca în casele unde unul din stăpâni este bolnav animalele să fie despărţite de stăpânul lor.
Când sufletul omului care are daruri Dumnezeeşti se leagă prea puternic de ceva pe pământ, apare agresivitatea şi acest lucru generează boli. Omul devine semeţ, iar semeţia este blocată prin suferinţe grave şi prin moarte. Întotdeauna sufletul devine trufaş şi agresiv dacă se ataşează de ceva pământesc. Agresivitatea crescută în suflet este rezultatul unei puternice ancorări în teluric.
De îndată ce omul se ataşează de ceva, el începe să depindă de asta. O asemenea dependenţă generează o agresivitate din ce în ce mai mare, iar după aceea vine boala. Ataşamentul generează aroganţă şi dispreţ faţă de cei mai puţin dotaţi şi mai puţin inteligenţi.
Dacă fiul dvs. este ataşat de talentul de a cânta la vioară, el va manifesta dispreţ faţă de oameni din cauza talentului. Deci îi va trata de sus pe ceilalţi. În acest caz înseamnă că ori îşi va pierde talentul, ori mâna, ori viaţa.Dispreţul se transformă rapid într-un program de autodistrugere. 
Ataşamentul faţă de înţelepciune se blochează la copii prin schizofrenie, oligofrenie, epilepsie, cancer. Cu cât suntem mai ataşaţi de stabilitate cu atât mai greu suportăm schimbările vremii şi suntem mai bolnăvicioşi. Ataşamentul faţă de dorinţe duce la destrămarea relaţiilor familiare şi a acelora din afara familiei.
Cu cât ne concentrăm mai mult asupra dorinţelor şi facem din ele un ţel, cu atât începem mai mult să depindem de ele. Ataşamentul faţă de această lume, care este rezultatul dorinţelor noastre, constituie o sursă de dureri, chinuri şi suferinţe.
Dacă soţiei îi creşte ataşamentul subconştient faţă de plăcerile sexuale, acesta se blochează în felul următor: ori soţul îi aduce o boală venerică, ori o înşeală în permanenţă. Femeilor pofticioase li se dau soţi impotenţi sau destinul le transformă în prostituate, pentru a le atenua ataşamentul pentru plăcerile trupeşti. Atât timp cât suntem ataşaţi de o persoană, aliment, medicament sau orice alt lucru devenim sclavii acelui lucru.
Atunci când posezi pe cineva şi tu eşti posedat, atunci când constrângi pe cineva la sclavie şi tu, la rândul tău, devii sclav. Deci, dacă posezi ceva şi lucrul acela te va poseda. Ataşează-te de ceva şi te vei simţi întemniţat. 
Dacă dependenţa bărbatului de cele umane este mică, cea care se poate îmbolnăvi şi muri este femeia, care se agaţă de el. Dacă devenim prea ataşaţi de lucrurile materiale, la un moment dat va trebui să suferim durere, durerea pierderii.
O femeie îşi iubeşte bărbatul că este bogat, alta pentru că este corect. Cu cât dependenţa este mai mare cu atât mai repede vor trebui să piardă soţii lor valorile sau sănătatea. În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el. Dependenţa de valorile umane ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.
Dacă invidiaţi în permanenţă pe cineva, din cauza banilor sufletul vostru se va ataşa de ei şi bani nu veţi avea niciodată. La fel se întâmplă atunci când dispreţuiţi un om care a pierdut bani sau n-a fost în stare să-i câştige. Dacă aveţi mai mulţi bani decât alţii nu aveţi dreptul să-i dispreţuiţi pentru acest motiv. 
Dacă îl condamnaţi pe omul sgârcit sau pe acela care are mâna spartă, sufletul dvs. se va ataşa de bani atunci nu-i veţi avea niciodată. Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Sgârcenia şi risipa acţionează ca răzbunări groasnice. Sgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.
Dacă o femeie se ataşează de un bărbat bogat, drept rezultat el poate fie să moară, fie să se îmbolnăvească, fie să piardă banii. De obicei bărbatul iubit de o femeie pierde ceea ce aceasta adoră la el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu