Până când copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe altcineva
Părinţii
au crezut întotdeauna despre copii că sunt proprietatea lor şi că
aceştia trebuie să le fie întrutotul asemănători, să îi copieze
întocmai. O copie este însă lipsită de orice frumuseţe, iar existenţa nu
apreciază aşa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original.
Trebuie să îţi ajuţi copii să crească, astfel încât să te depăşească.
Trebuie să îi ajuţi să nu te imite. Adevărata îndatorire a părinţilor
este aceea de a-şi ajuta copii să nu îi imite. Copii sunt tentaţi, prin
însăşi firea lor să imite şi pe cine ar putea imita? – părinţii sunt cei
mai apropiaţi. Până acum părinţii au apreciat foarte mult faptul că
proprii lor copii le seamănă. Iar viaţa copilului este pierdută, el nu
este dorit aşa cum este el de fapt. Din cauza acestei concepţii greşite,
de a fi mândru de copiii care te imita, am creat o societate în care
toată lumea imită.
…deşi copiii vin pe lume prin intermediul
vostru, ei nu vă aparţin. Voi le puteţi dărui iubirea voastră, dar nu
ar trebui să le impuneţi cu forţa ideile voastre[…] Ei au luat naştere
prin voi, dar nu vă aparţin. Voi aveţi un trecut; ei au doar viitor.
Nu-şi vor trăi viaţa conform ideilor voastre. Ei trebuie să-şi
ducă viaţa în acord cu ei înşişi, în libertate, pe deplin responsabili,
înfruntând toate pericolele şi obstacolele ce le ies în cale. Odată
ce ai înţeles că proprii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin
existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător
existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor
copii minunaţi. Nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu
le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, nu vor
avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume.
Nu-i pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru
acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor
fi pregătiţi.
Le veţi permite deci să înflorească în
felul care le este propriu? Le veţi permite libertatea de a fi ei
înşişi? Dacă sunteţi pregătiţi pentru toate acestea, foarte bine. Dacă
nu, mai aşteptaţi, iar între timp, pregătiţi-vă. Aşteptaţi acel moment
în care vă simţiţi perfect purificaţi, şi abia apoi daţi naştere unui
copil. În continuare, dăruiţi-i acestuia viaţa voastră, iubirea voastră.
Numai în acest fel veţi putea contribui la crearea unei lumi mai bune.
Fiecare copil crede că modul în care
privește el lumea e diferit de cel al părinţilor. El are cu totul alte
valori. Poate că strânge scoici de pe plajă, iar părinţii îi spun:
“Aruncă-le! De ce-ţi pierzi timpul degeaba?” Iar pentru el sunt atât de
frumoase… Copilul observă diferenţele, vede că valorile lor sunt
diferite. Părinţii sunt ahtiaţi după bani; el doreşte să colecţioneze
fluturi, și nu poate înţelege motivul pentru care ei se arată atât de
interesaţi de bani. Iar părinţii nu pot înţelege ce va face copilul cu
acei fluturi sau flori. Fiecare copil ajunge să-şi dea seama că gândește
diferit, dar îi e teamă să afirme că dreptatea e de partea lui.
Cea mai bună soluţie în privinţa copilului ar fi aceea de a-l lăsa în pace. Copilul
trebuie să aibă curaj. Acesta nu-i lipseşte, numai că întreaga
societate e astfel făcută, încât până şi frumoasa calitate a curajului
copilului este condamnată. Dacă părinţii îşi iubesc cu adevărat copiii,
îi vor ajuta să fie curajoşi, chiar dacă acest curaj e împotriva lor. Ei
îi vor ajuta să se arate plini de curaj faţă de profesori, faţă de
societate, faţă de oricine încearcă să le distrugă individualitatea.
Nu uitaţi, până când omul nu va ajunge să
se iubească pe sine, el nu va putea iubi pe altcineva; până când
copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe
altcineva [...] Până când iubirea de sine nu va ajunge să strălucească
în fiinţa voastră, ea nu se va putea revărsa asupra celorlalţi. Mai
întâi trebuie să deveniţi o lumină pentru voi înşivă, şi abia apoi se va
revărsa aceasta asupra celor din jurul vostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu