AFIRMAŢII
PENTRU AUTOVINDECARE -
Dedicată
familiei mele spirituale, cu toată dragostea.
J. DONALD WALTERS (SWAMI KRIYANANDA)
Traducere din limba engleză Bogdan Chircea
Introducere
Gândurile
cuprinse în această carte sunt cele după care am încercat să-mi trăiesc
întreaga viaţă. Ele sunt fructul experienţei, nu al învăţării din livresc.
Reprezintă lecţii învăţate uneori cu tristeţe, cu dezamăgire, cu durere,
alteori cu fiorii descoperirii noului şi al bucuriei crescânde. Uneori am citat
cuvintele înţelepte ale mentorului meu spiritual, deoarece trebuie să spun şi
că această carte nu ar fi putut fi scrisă dacă nu ar fi existat călăuzirea pe
care am primit-o din partea lui.
Este atins un număr de cincizeci şi două de subiecte
fundamentale. Prin urmare, ele pot fi folosite pentru fiecare săptămână a
anului. Dar, din nou, poţi medita asupra aspectelor care ţi se par a fi cele
mai pline de semnificaţii pentru tine, revenind la ele în momentele în care ai
mai mare nevoie.
Afirmaţii pentru autovindecare
Afirmaţia reprezintă formularea unui adevăr pe care
încerci să ţi-l însuşeşti în viaţă. S-a spus că suntem ceea ce mâncăm. Ar fi
mai adevărat să spun: "Suntem ceea ce gândim." Pentru că minţile
noastre exprimă şi, de asemenea, influenţează realitatea a ceea ce suntem, mult
mai mult decât o fac trupurile noastre. Gândurile noastre ne influenţează,
într-o mare măsură, până şi starea de sănătate fizică.
Nici un
mare progres în viaţa nu se produce întâmplător. Sportivul trebuie să exerseze
îndelung pentru a stăpâni tehnicile de care are nevoie: aruncarea mingii,
coborârea pe schiuri pe o pantă dificilă, saltul la o distanţă cât mai mare.
Iar pianistul trebuie să muncească cel puţin la fel de mult pentru a
ajunge la stăpânirea mişcărilor degetelor sale, pentru
a putea interpreta cu uşurinţă cele mai complexe pasaje muzicale.
Şi viaţa este o artă. Din nefericire, este o artă
căreia mulţi oameni îi dedică prea puţină energie. Oamenii iau viaţa aşa cum
este şi se tot întreabă de ce lucrurile se încăpăţânează să meargă prost.
Gândurile
sunt lucruri. Cuvintele, care sunt gânduri cristalizate, au o putere
incomensurabilă, mai ales dacă le rostim concentrându-ne. Simplul fapt că te
gândeşti la oboseală îţi poate submina energia. Întărind acest gând prin
cuvinte, "sunt extenuat", defineşti şi prin aceasta conferi forţa
gândului respectiv.
Este valabil
şi invers. Dacă te simţi obosit dar, brusc, atenţia îţi este captată de ceva,
oboseala va dispărea cu totul! "Eşti" ceea ce gândeşti. Dacă, în plus
faţă de acest interes brusc, îl şi verbalizezi prin cuvintele "mă simt
minunat", este posibil să descoperi că, în afara faptului de a te simţi
doar cu puţin mai bine, te simţi, de fapt, ca şi cum ai fi dobândit o nouă
definiţie a propriei persoane.
Atât de multe din eşecurile din viaţa noastră - legate
de stăpânirea unei limbi străine, de încercările de a relaţiona cu ceilalţi, de
a face aşa cum trebuie tot ceea ce ne propunem - se datoresc numai gândului că
ceea ce vrem să facem este un lucru complet străin nouă.
Pe de
altă parte, multe dintre succesele din viaţa noastră sunt rezultatul acceptării
noului ca aparţinându-ne. Limba franceză, de exemplu, poate fi învăţată mult
mai uşor de către cel care se lasă pătruns de gândul "sunt francez",
decât de cel care îşi spune (cum fac, adeseori, elevii la oră) "oamenii
ăştia vorbesc "ciudat"!"
Dificultatea
rezidă în faptul că obiceiurile noastre sunt înrădăcinate adânc în
subconştient. Prin urmare, chiar şi atunci când încercam să le schimbăm, ne
trezim traşi înapoi în mod repetat şi chiar împotriva voinţei noastre, potrivit
vechilor obiceiuri.
Pe de altă parte, afirmaţiile,
atunci când sunt repetate într-o stare de concentrare profundă iar, apoi, ajung
în subconştient, ne pot schimba la nişte niveluri ale minţii asupra cărora
majoritatea noastră are un control conştient redus.
Suntem
ceea ce gândim. Însă suntem şi mult mai mult decât ceea ce gândim în mod
conştient. Suntem multitudinea infinită de tipare conflictuale de sentimente,
obiceiuri şi reacţii pe care le-am acumulat de-a lungul unei întregi vieţi -
fără nici o exagerare, pe parcursul întregii noastre vieţi - în subconştientul
minţii noastre. Pentru a ne vindeca, trebuie să punem ordine şi în aceste
conflicte interioare.
Nu este
suficient, pe de altă parte, nici să afirmăm schimbarea la nivelurile conştient
şi subconştient. Pentru că suntem parte a unei realităţi cu mult mai ample, cu
care trebuie, de asemenea, să trăim în armonie. În spatele minţii noastre
omeneşti se afla conştiinţa divină.
Atunci când încercam să ne transformăm numai prin
efortul propriu, ne limităm potenţialul de vindecare şi de dezvoltare.
Afirmaţia trebuie să fie ridicată de la nivelul închis în sine al minţii la
nivelul realităţii superioare a superconştiinţei.
A te
vindeca înseamnă a te "descotorosi de imperfecţiuni". A fi perfect
înseamnă a oferi expresie superconştiinţei surse - creativităţii şi a
soluţiilor. Prin urmare, în folosirea afirmaţiilor, ne concentrăm asupra
proprietăţilor pozitive care reprezintă soluţia pentru boala şi imperfecţiunile
noastre.
Superconştiinţa
este acel nivel al conştiinţei care este adeseori descris drept Eul superior.
Acesta este nivelul de la care vin, de exemplu, marile inspiraţii. Prin
intermediul superconştiinţei se pogoară asupra noastră călăuzirea divină şi
adevărata tămăduire. În absenţa unei aderări la superconştiinţă, afirmaţiile,
asemenea oricărei alte încercări de ridicare a eului, limitate la condiţia
umană, nu aduc decât beneficii temporare.
Afirmaţiile trebuie repetate într-un asemenea mod
încât să înalţe conştiinţa către superconştiinţa. Afirmaţiile pot atinge acest
obiectiv atunci când le repetăm într-o stare de profundă concentrare, în
sălaşul conştiinţei divine din corpul omenesc, în centrul lui Hristos, care
este un punct de pe frunte, situat exact între sprâncene.
Repetă afirmaţiile din această carte mai întâi cu glas
tare, pentru a mobiliza întreaga atenţie a minţii conştiente. Pe urmă,
repetă-le în tăcere, pentru a-ţi însuşi mai profund semnificaţia cuvintelor.
Apoi,
rosteşte-le în şoaptă, purtându-le semnificaţiile în subconştient. Repetă-le
din nou, în tăcere, pentru a-ţi adânci însuşirea lor la nivelul
subconştientului. În cele din urmă, pe măsură înălţării aspiraţiilor, repetă-le
în centrul lui Hristos.
La fiecare nivel, repetă-le de mai multe ori, lasă-te
pătruns tot mai profund de semnificaţiile lor.
Prin
afirmarea repetată, îţi întăreşti şi, ulterior, îţi spiritualizezi
conştientizarea oricărei calităţi pe care vrei să ţi-o dezvolţi.
Afirmaţiile
reprezintă doar primul pas pe calea autovindecării. Trebuie să ne îndeplinim
menirea omenească. Fără puterea veniă de la Dumnezeu, eforturile noastre sunt,
de-a pururea, în zadar. Cu alte cuvinte, afirmaţiile trebuie să se încheie prin
rugăciune.
De ce să
te rogi de-abia după ce ai repetat afirmaţiile? De ce nu înainte? Cu siguranţă,
rugăciunile sunt întotdeauna folositoare. Însă, dacă este rostită în absenţa
unei conştiinţe afirmative, rugăciunea poate să fie slabă şi săracă: o
pledoarie pentru ca Dumnezeu să facă, El singur, totul, fără participarea
activă a omului. Rugăciunea eficienta nu este niciodată pasivă. Ea este
încărcată de credinţă şi ajunge la maturitate printr-o atitudine afirmativa.
Pentru
a-ţi aprofunda nouă calitate, la început îţi este de ajutor să o afirmi, urmând
apoi succesiunea pe care am descris-o. Pe urmă, însă, înalţă această afirmaţie
printr-o rugăciune plină de iubire câte Dumnezeu.
În acest
moment al celei mai profunde şi mai afirmative armonizări cu Dumnezeu, El ne
ajută cel mai mult. Prin armonizarea cu divinitatea, rezistenţa pe care o
opunem devine minimă, iar cooperarea noastră cu mila lui Dumnezeu este complet
deschisă, plină de disponibilitate şi conştientă faţă de superconştient.
1. Succesul
Adevăratul
succes înseamnă transcendentă.
Înseamnă să găsim ceea e ne dorim cu adevărat, ceea ce
înseamnă nu obiecte, ci pacea lăuntrică, înţelegerea de sine şi, mai presus de
toate, bucuria Lui Dumnezeu.
Succesul exterior înseamnă, de asemenea,
transcendenţă. Înseamnă ridicarea deasupra împlinirilor trecute pentru a ajunge
la noi niveluri de realizare.
Succesul
poate să însemne şi acceptarea eşecurilor, când o asemnea acceptare ne ajută să
depăşim o ambiţie falsă.Mai mult de-atât, orice eşec poate să fie o treaptă
către cea mai mare realizare.
Succesul nu trebuie să fie
măsurat prin lucrurile realizate, ci prin înţelegerea şi abilităţile noastre
crescânde şi prin apropierea tot mai mare de Dumnezeu.
Afirmaţie
Las în
urma mea şi eşecurile şi împlinirile.
Ceea ce voi face astăzi va crea un viitor nou şi mai
bun, plin de bucurie interioară. Rugăciune
Tu, Creator al galaxiilor şi al nenumăratelor,
sclipitoarelor stele, însăşi puterea Universului este a Ta! Fie că eu să
reflect această putere în oglinda măruntă a vieţii şi conştiinţei mele.
Descoperi dragostea nu fiind
iubit, ci iubind.
Nu putem
cunoaşte vreodată dragostea dacă încercăm să-i facem pe alţii să fie atraşi de
noi; după cum nu o putem descoperi nici concentrându-ne dragostea asupra lor.
Pentru că dragostea este infinită; nu ne aparţine niciodată, ca să o putem
crea.
Cu cât uităm mai mult de noi înşine dăruindu-ne
celorlalţi, cu atât mai bine putem înţelege ce este cu adevărat dragostea. Şi,
cu cât iubim mai mult, ca o canalizare a dragostei Lui Dumnezeu, cu atât mai
bine putem înţelege că dragostea Lui este unica dragoste din întregul univers.
Afirmaţie
Îi voi
iubi pe ceilalţi ca şi cum ar fi prelungiri ale eului meu şi ele dragostei pe
care o simt venindu-mi de la Dumnezeu.
Rugăciune
Tu, Cel infinit, fă-mă să fiu un canal pentru
dragostea Ta! Prin mine, sădeşte seminţele dragostei în inimile pustii de
pretutindeni.
Fericirea
este o atitudine a minţii, născută din simpla hotărâre de a fi fericit,
indiferent de împrejurările externe. Fericirea nu rezidă în lucruri, nici în
realizările exterioare. Este aurul naturii noastre interioare, îngropat sub
rutina dorinţelor exterioare ale simţurilor.
Atunci
când ştii că nimic din afara ta nu te poate afecta - nici o dezamăgire, nici un
eşec, nici un fel de neînţelegere cu ceilalţi -, ştii că ai reuşit să găseşti
adevărata fericire.
Fii
hotărât să păstrezi aceasta flacăra aprinsă pentru totdeauna în inima ta.
Afirmaţie
Jur ca de
astăzi înainte să fiu fericit în orice împrejurare. VIN din bucuria Lui
Dumnezeu. SUNT bucuria Lui Dumnezeu.
Rugăciune
Tu, Domn
al bucuriei, umple-mă cu o fericire fără margini. Pentru că sunt copilul Tău,
făcut după imaginea Ta plină de iubire. După cum Tu eşti bucurie şi eu, în
sufletul meu, sunt la fel.
4. Energia
Energia este a noastră nu atunci când ne adunam
puterile, ci atunci când o dedicăm de bună voie, cu bucurie, realizării
lucrurilor în care credem cu convingere.
Credinţa
si energia merg mană în mână. Daca ai credinţă în ceea ce faci, poţi să muţi
munţii din loc. Energia este cu atât mai mare cu cât cauza ta este mai dreaptă.
Cu cât este mai mare credinţa, cu atât mai mare este si puterea voinţei. Si cu
cât mai mare este puterea voinţei, cu atât mai mare este fluxul de energie care
te străbate.
Afirmaţie
Am
înăuntrul meu energia pentru a realiza tot ceea ce vreau să fac. În spatele
fiecărei acţiuni a mea se află puterea fără margini a Lui Dumnezeu.
Rugăciune
Energie
Cosmică, vitalizează toate celulele corpului meu; încarcă-mi mintea cu
inspiraţie fără limite; umple-mi sufletul cu bucuria Ta nesfârşită.
5. Împărtăşirea
Adevărata fericire rezidă nu în faptul de a poseda, ci
în a împărtăşi cu alţii ceea ce ai tu. Astfel se dezvoltă sentimentul
identităţii proprii, pe măsură ce înveţi să trăieşti şi să te bucuri de un
sentiment tot mai puternic al realităţii.
Oamenii care împărtăşesc de bună
voie cu ceilalţi se simt constant scăldaţi de un izvor interior de fericire.
Împărtăşirea este poarta prin
care sufletul scapă de închisoarea preocupării de sine. Este una din cele mai
curate cai către Dumnezeu.
Afirmaţie
Ceea ce le dau celorlalţi nu
risipesc, pentru că, în realitatea mea cea mare, rămâne totdeauna al meu. Sunt
fericit prin fericirea tuturor!
Rugăciune
Tu, Cel
Infinit, care împărtăşeşti, învaţă-mă să-mi găsesc fericirea prin ceilalţi.
Munca trebuie făcută cu o
atitudine creativă - niciodată în scopul unui câştig egoist, ci pentru şansa de
a avea o lume mai bună pe care ne-o oferă.
6. Munca
Cei care muncesc cu gândul la
răsplata trăiesc în viitor; îşi pierd obiceiul de a trăi aici şi acum, singurul
loc unde poate fi găsită fericirea adevărată.
Munca trebuie să fie făcută întotdeauna cât mai bine
cu putinţă - nu din autoamăgire, ci în semn de mulţumire pentru darul vieţii,
luminii soarelui, apei şi aerului - şi în semn de mulţumire pentru puterea data
nouă de Dumnezeu pentru a le fi de folos semenilor noştri.
Afirmaţie
Voi munci gândindu-mă la Tine, Doamne, Dumnezeule. Ţie
îţi închin ce este mai bun în mine.
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, Preaiubit,
care ai creat atât de minunat munţii înalţi, înzăpeziţi, râurile în matca lor,
florile colorate şi parfumate, oceanele întinse şi unduitoare şi stelele
depărtate şi strălucitoare: arată-Ţi prin mine bucuria Ta perfectă.
7.
Siguranţa
Omul se
străduieşte toată viaţa să strângă averi, să-şi asigure proprietăţile împotriva
pierderii şi sănătatea împotriva devastării bolilor. Îşi întemeiază credinţa pe
măsuri exterioare şi nu vede că o asemenea credinţa este ca şi cum i-ai cere
valului să nu se mişte!
Siguranţa este numai a aceluia care îşi pune credinţa
numai în Dumnezeu. Cel mai practic dintre oameni este acela care îşi dă viaţa
Lui Dumnezeu, rugându-se: "Siguranţa mea îţi aparţine Ţie, Doamne,
Dumnezeule." Asta nu înseamnă că nu ar trebui să fim conştienţi. Însă,
după ce ne dăm toată silinţa, grija trebuie să o lăsăm în seama Lui Dumnezeu!
Afirmaţie
Trăiesc în sălaşul prezenţei
interioare a Lui Dumnezeu. Nimeni şi nimic nu poate trece prin zidurile acestea
ca să-mi facă vreun rău.
Rugăciune
Primesc, Doamne, Dumnezeule, tot ceea ce vine la mine,
ca venind din mâinile Tale. Ştiu că îmi vine cu binecuvântare, pentru că al Tău
sunt, aşa cum Tu eşti de-a a pururea al meu.
8.
Mulţumirea sufletească
Se spune că mulţumirea sufletească este virtutea
supremă. Mulţumirea sufletească înseamnă să trăieşti din plin ceea ce este bun
din fiecare moment. Mai presus de orice, înseamnă să trăieşti în urma
momentului prezent, în acel Acum Etern.
Cât de mult pierd în viaţă oamenii care îşi doresc
permanent ca lucrurile să fie altfel decât sunt! Care se plâng fără încetare şi
care îşi spun că lumea le datorează cu mult mai puţin decât le dă!
Trebuie să zâmbim înlăuntrul nostru cu Dumnezeu,
ştiind că viaţa este visul Său. Mulţumirea sufletească este calea cea mai
sigură de a obţine tot ceea ce este mai bun din fiecare împrejurare.
Afirmaţie
Prin cele
mai puternice furtuni ale vieţii, sunt mulţumit, pentru că am în inima pacea
Lui Dumnezeu. Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, cum Tu
trăieşti de-a pururea împăcat cu Tine însuţi, ajută-mă şi pe mine să trăiesc,
de-a pururea, cu mulţumirea în suflet că pot fi vrednic să trăiesc în bucuria
Ta
9.
Devotamentul
Niciodată nu poţi să ajungi la un final fericit fără
devotament. Niciodată nu poţi să obţii un succes adevărat dacă nu sunt
implicate sentimente din inimă. Însăşi puterea voinţei este o combinaţie de
energie şi sentimente, îndreptate în sensul realizării.
În căutarea Lui Dumnezeu, dezvăluirea dragostei
naturale din inimă, sub forma devotamentului profund, este principala cerinţă a
succesului. În lipsa devotamentului, nu poate să fie întreprins nici măcar un
singur pas către El. Devotamentul nu este un sentiment: este dorinţa profundă
de a fi una cu Dumnezeu şi de a cunoaşte singura realitate care există.
Afirmaţie
Cu sabia devotamentului tai funiile inimii care mă
leagă de iluzii. Cu cea mai profundă dragoste îmi pun inima la picioarele
Omniprezenţei.
Rugăciune
Tată Preaiubit, Mamă, Dumnezeule: sunt al Tău cu
totul! Alţii să Te caute sau să nu Te caute; nu contează pentru dragostea mea
pentru Tine. Prin toate încercările vieţii, rugăciunea mea este una:
dezvăluie-Te mie!
Iertarea este sabia victoriei! Când îi iertăm pe aceia
care încearcă să ne facă rău, îi lăsăm fără de însăşi puterea de a ne face rău.
Mai mult chiar, dacă răspund cu iubire, îşi unesc forţele cu ale noastre şi,
astfel, forţa noastră se dublează.
Însă iertarea nu trebuie dată pentru efectul pe care
îl are asupra celorlalţi, ci pentru libertatea pe care
o afirmă
în inimile noastre. Nu permite
ca vreo circumstanţă exterioară să-ţi
condiţioneze fericirea
interioară.
Nu te mulţumi cu mulţumirea omului. Nu te mulţumi decât atunci când simţi în
inima ta bucuria Lui Dumnezeu.
Afirmaţie
Tot ceea ce mi se întâmplă este
spre binele meu. Primesc cu braţele deschise toate durerile şi le consider
ocazii de a-mi lărgi înţelegerea.
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, atât de des durerile prin care am
trecut prin viaţă m-au îndurerat! Întăreşte-mi puterea de a iubi, să pot pune
totul la picioarele Tale, Prietenul meu etern.
Puterea voinţei şi nu ideea vagă şi abstractă de noroc
este secretul adevăratei împliniri. Puterea voinţei, la nivelurile subtile ale
energiei, generează ceea ce pare numai să fie noroc, atrăgând asupra noastră,
ca un magnet, ocaziile. Puterea voinţei noastre este întărită de înlăturarea
din minţile noastre a
trândăviei şi ale fricii - da, chiar şi ale fricii de
a avea
succes!
Puterea voinţei este cultivata prin perseverarea în
împlinirea tuturor scopurilor pe care ţi le propui. Trebuie să se înceapă cu
întreprinderi mici, iar pe urmă să se treacă la unele mari. Puterea infinită a
voinţei vine din alăturarea redusei puteri omeneşti a voinţei la conştiinţa
infinită, atotputernică, a Lui Dumnezeu.
Afirmaţie
Voinţa mea este să fac ceea ce
este drept să fac. În lături, voi munţi care staţi în calea mea! Nimic nu-mi
poate opri înaintarea!
Rugăciune
Tu, Putere Infinită, îmi voi
folosi voinţa, dar călăuzeşte-mi Tu voinţa în tot ceea ce fac, să fie pe
potriva voinţei Tale.
Sănătatea înseamnă mai mult decât a nu fi bolnav! Este
o stare radioasă a binelui interior.
Bolile fizice pot fi vindecate de
medicamente. Însă nici un medicament nu poate să inducă acea stare de energie
fără limite care apare atunci când fiecare celulă a corpului cooperează cu
mintea de bunăvoie, bucuroasă, în tot ceea ce caută să facă.
O asemenea stare de bine radioasă apare după ce mintea
a fost curăţată de orice umbră de nehotărâre, de frică, de dubiu; când ai
învăţat să spui DA în viaţa şi când ai învăţat să iubeşti.
Afirmaţie
Celulele corpului meu îmi ascultă
voinţa: dansează cu o vitalitate divină! Mă simt bine! Sunt un râu curgător de
putere şi energie fără limite!
Rugăciune
Tu Puternică Sursă a tot ceea ce este drept şi bun,
ajută-mă să văd puterea mea ca expresie a puterii Tale infinite. Ajută-mă să
alung întunericul bolii: este de-a pururea străin luminii Tale!
13. Autocontrolul
Dacă un lac este făcut să se scurgă prin prea multe
pâraie, seacă în curând. La fel, dacă energiile din inima unui om se împart în
nenumărate torente de dorinţe, omul este secat, în cele din urmă, de însăşi
puterea de a simţi. Sătul de plăceri, devine uscat, blazat şi indiferent până
şi la cele mai mari minuni.
Senzualul îşi imaginează că,
renunţând la plăceri, ar renunţa la fericire. Dar, de fapt, cu cât omul îşi
înfrânează mai mult simţurile şi învaţă să trăiască împăcat cu eul său
interior, cu atât mai mult descoperă că străluceşte de fericire, sănătate şi de
o senzaţie radioasă de libertate şi bine.
Afirmaţie
Sunt puternic prin mine. Sunt
întreg cu eul meu. Bucuria şi perfecţiunea universului aşteaptă să fie descoperite
în însăşi fiinţa mea lăuntrică!
Rugăciune
Nu tânjesc după nimic din ce-mi poate oferi lumea,
Doamne, Dumnezeule. Tu, Infinită Perfecţiune, fă-mă una cu Tine!
"Răbdarea", după cum bine s-a spus,
"este calea cea mai scurtă până la Dumnezeu". Pentru a-ţi armoniza
inima cu ritmurile Eternităţii, trebuie ca, mai întâi, să te armonizezi la
ritmurile prelungi ale vieţii. Nu trebuie să-i permiţi minţii tale să se lase
absorbită de micile încreţituri de la suprafaţa mării.
Răbdarea înseamnă, de asemenea, adaptarea la orice
este viaţa, în loc să-ţi doreşti să fie cu totul altceva. Răbdarea este o
condiţie obligatorie pentru orice fel de succes. Pentru că, atunci când avem
de-a face cu lucrurile aşa cum sunt ele, le putem schimba în orice altceva am
vrea noi să fie.
Afirmaţie
Nu sunt nici o încreţitură pe suprafaţa mării şi încă
nici un val la ţărm; sunt vasta adâncime a oceanului, neatinsă de furtunile
puternice de la suprafaţă, neatinsă de vreo schimbare superficială.
Rugăciune
Îndelung Te-am chemat, Doamne, Dumnezeule, dar Tu nu
mi-ai răspuns. Cât amar de vreme mi-ai îndurat nestatornicia! În viaţa aceasta,
o Doamne, şi toată eternitatea, de va trebui, Te voi chema mereu!
15. Entuziasmul
Entuziasmul este spiritul
bucuriei canalizate prin puterea voinţei Dacă vrem să cunoaştem bucuria,
trebuie să trăim mereu aşteptându-ne la ea. Nici măcar o fericire vremelnică nu
le poate fi cunoscută celor care o cer posaci sau care ostenesc pentru ea cu
ochii în pământ Pentru a câştiga fericirea, trebuie să osteneşti cu fericirea.
Pentru a ajunge la bucuria divină, trebuie să fii profund entuziast în tot ceea
ce faci!
Niciodată nu presupune Niciodată
nu înlătura acel sentiment subtil de îndoială care însoţeşte entuziasmul fals,
provocat de emoţii.
Afirmaţie
În tot
ceea ce fac, entuziasmul meu se avântă să îmbrăţişeze infinitul! Rugăciune
O, Extaz Perfect! Călăuzeşte-mă să te exprim pe Tine
prin toate simţămintele mele. Fie ca entuziasmul meu să fie calea pentru
bucuria Ta!
16. Bunăvoinţa
Bunăvoinţa trebuie să fie cultivată în mod deliberat.
Este o stare de spirit şi nu depinde de condiţiile exterioare.
Majoritatea oamenilor sunt binevoitori sau răuvoitori
în funcţie de lucrurile pe care le plac sau nu. Acest obicei tinde să creeze o
predilecţie pentru reavoinţă, care treptat devine cronica şi atrage eşecul
cronic.
Nu aştepta ca împrejurări favorabile să trezească
bunăvoinţa în tine. Antrenează-te în atitudinea de a spune DA vieţii! Adeseori,
fie şi numai prin această atitudine, vei descoperi că succesul soseşte, pe
neaşteptate, la uşa ta!
Afirmaţie
Întâmpin cu braţele deschise tot ceea ce-mi iese în
cale, ca prilej pentru a-mi continua dezvoltarea. Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să
înfrâng atracţia satanică a reavoinţei! Cu cât îmbrăţişez viaţa mai strâns în
numele Tău, cu atât mai mult îţi simt bucuria.
Smerenia nu înseamnă înjosire;
înseamnă capacitatea de a te uita pe tine însuţi. Înseamnă să ştii că numai
Dumnezeu Unicul este Cel Care Face. Înseamnă realizarea faptului că nimic din
această lume înşelătoare a aparenţelor nu este atât de important, cu excepţia
lucrurilor care ne apropie mai mult de Dumnezeu.
Nu-ţi spune niciodată că eşti păcătos sau slab, sau
incompetent, sau leneş, decât în condiţiile în care o asemenea afirmaţie te
poate ajuta să te supui bucuros puterii lui Dumnezeu. Apoi, TRĂIEŞTE prin
această putere! Nu purta niciodată masca falsei smerenii. Smerenia înseamnă
acceptarea de sine şi onestitatea faţă de tine însuţi. Ai dreptul să accezi la
orice putere dacă o cauţi în Infinit şi dacă nu nutreşti niciodată gândul că
aceasta ar rezida în fiinţa ta nevolnică.
Afirmaţie
Trăiesc prin puterea Ta, Doamne, Dumnezeule. Ceea ce
am este de-a pururea al Tău - de-a pururea al Tău!
Rugăciune
Tu eşti Cel Ce Face, Doamne, Dumnezeule, nu eu.
Arată-Ţi perfecţiunea prin mine, care mă străduiesc tot mai dornic să trăiesc
în lumina Ta!!
Există trei feluri de curaj omenesc: orb, pasiv şi
dinamic. Curajul orb nu ţine seama de costuri până în momentul în care e pus
faţă-in-faţă, cu groaza, cu consecinţele. Curajul pasiv este puterea voinţei de
adaptare la realitate, indiferent care ar fi aceasta. Curajul dinamic este
puterea voinţei de a accepta realitatea propriilor fapte.
Există şi un al patrulea tip de curaj: nu omenesc ci
divin. Curajul divin provine din a trăi conştient de prezenţa lui Dumnezeu
înlăuntrul tău şi din înţelegerea faptului că El reprezintă singura Realitate.
Trăieşte mai mult în El, pentru că nimeni şi nimic nu poate să atingă ceea ce
eşti tu de fapt.
Afirmaţie
Trăiesc apărat de Infinita Lumina a lui Dumnezeu. Câtă
vreme rămân în sânul ei, nimic şi nimeni nu îmi poate face vreun rău.
Rugăciune
La Tine caut puterea, Doamne,
Dumnezeule. Ţine-mă aproape în braţele tale de dragoste. Pe urmă, indiferent ce
se a petrece în viaţa mea, voi accepta bucuros.
Slujirea înnobilează. Este un
mijloc de a ne oferi nimicnicia noastră omenească marii Realităţi care este
Dumnezeu.
Slujirea nu trebuie făcută cu gândul că eşti doar în
slujba oamenilor. Trebuie să fie făcută în spiritul conştiinţei lăuntrice ca
Dumnezeu sălăşluieşte în toate fiinţele. Când îi slujim pe ceilalţi în acest
spirit, descoperim că, chiar spiritele noastre se eliberează de egoism. Iar
atunci ne inundă pacea, prin realizarea faptului că nu există nimeni cu care
trebuie să concurezi.
Ce bucurie, să ştim că îi aparţinem lui Dumnezeu!
Afirmaţie
Îl voi sluji pe Dumnezeu prin ceilalţi, iar prin
slujirea Lui mă voi elibera de stăpânirea egoului. Sunt liber, în Dumnezeu! În
Dumnezeu, sunt liber!
Rugăciune
Tot ceea ce fac, Doamne, Dumnezeule, fac din dragoste
pentru Tine. Acceptă florile slujirii mele, pe care le pun pe altarul
Omniprezenţei Tale.
Banii trebuie consideraţi că un flux de energie, nu ca
un lucru care poate fi adunat. Pentru că, atunci când banii sunt trataţi ca o
realitate materială, îţi blochează fluxul creativ.
Banii, asemenea materiei, reprezintă doar energie
îngheţată. Energia este cea care creează materia. Energia mişcă, schimba şi
dezvolta permanent materia. Materia, neatinsă de energie este inertă.
Dacă ai nevoie să-ţi măreşti venitul, trebuie să ştii
că energia pe care o dezvolţi este mult mai importantă decât schemele
respective de câştig. Energia va atrage oportunitatea. Reincarcă-te cu energie
din Sursa cosmică şi, indiferent care este venitul de care ai nevoie, acesta va
veni la tine.
Afirmaţie
Tezaurul Infinitului îmi aparţine, pentru că bogăţia
din el este energia, iar eu sunt energie! Rugăciune
Tu, Puternic Izvor de Lumină Infinită, din care sunt
zămislite nenumărate galaxii: lasă-mă să-mi spăl ambiţiile omeneşti în apele
Tale. Lasă-mă să mă îmbăiez în vâltoarea radioasă a energiei Tale. Tu eşti
bogăţia mea; Tu, bogăţia mea; Tu, Siguranţa mea!
Când poţi considera toate
fiinţele umane ca fiind membrii propriei tale familii lărgite - fraţii şi
surorile, mamele, taţii şi copiii -, atunci vei descoperi că, oriunde te-ai
duce, dragostea te aşteaptă, te aşteaptă cu braţele deschise! Dumnezeu este
acela care priveşte în urmă la tine, când îl vezi pe El în toate!
Bunătatea înseamnă recunoaşterea faptului că toate
sunt, cu adevărat, ale noastre. Bunătatea nu vine din a lua seama la ceea ce
cred alţii despre noi. Vine din simpla înţelegere a faptului că bunătatea îşi
este sie înseşi recompensa, că merită să le-o arăţi celorlalţi, datorită
izvorului nesecat de bunătate din noi înşine. Pentru cei care manifestă o
simpatie întinsă, însuşi universul le este căminul.
Afirmaţie
Întreaga lume este casa mea, iar rasa umană familia
mea. Cu bunătatea lui Dumnezeu îi voi îmbrăţişa pe toţi oamenii.
Rugăciune
Mama Sfântă, ajută-mă să înţeleg că prin bunătate faţă
de alţii nu doar atrag bunătatea lor, ci şi bunătatea Ta. Fă-mă să le arăt
întotdeauna bunătate celorlalţi. Fie că bunătatea mea să fie calea dragostei
Tale lipsite de egoism.
22. Sinceritatea
Sinceritatea nu înseamnă afirmarea caustică a unor
lucruri neplăcute şi a unor opinii care nu flatează. Asemenea afirmaţii sunt de
regulă născute din mândrie. Însă sinceritatea este efortul de a vedea
întotdeauna divinul din spatele aparenţelor. Este efortul de a exprima întotdeauna acel aspect
al adevărului care se poate dovedi cel mai benefic.
Sinceritatea, aplicată nouă înşine, înseamnă să nu ne
ascundem în spatele unor justificări flatante; înseamnă să vedem cu onestitate
motivele reale care stau la baza tuturor lucrurilor pe care le facem şi să nu
ne ferim de realităţile neplăcute dinlăuntrul nostru. Sinceritatea înseamnă să
vezi lucrurile aşa cum sunt ele în realitate, însă căutând mai în profunzime
modurile de a îmbunătăţi aceste realităţi.
Afirmaţie
Un lucru care pur şi simplu este; nu îl pot schimba
doar pentru că aş vrea. Fără teamă, prin urmare, accept adevărul, ştiind că, în
miezul fiecărui lucru, adevărul lui Dumnezeu este întotdeauna bun.
Rugăciune
Tată Ceresc, nu mă voi teme de adevăr, pentru că ştiu
că adevărul vine de la Tine. Ajută-mă să-Ţi văd, dincolo de toate aparenţele,
privirea zâmbitoare şi plină de compasiune.
23.
Introspecţia
Adeseori, oamenii se amăgesc pe
ei înşişi cu raţionalizări simpliste: "poate că nu am fost atât de bun pe
cât aş fi putut să fiu - îşi spun ei -, dar nu ai fi făcut şi tu la fel, dacă
te-ar fi tratat într-un asemenea mod? Nu este vina mea. El a greşit."
Astfel, vina pentru orice greşeală este pusă la uşa vecinului.
Introspecţie înseamnă să te vezi
dintr-un centru al calmului interior, lipsit de orice predilecţie mentală,
deschis la ceea ce poate fi în neregulă în privinţa ta - nici acuzându-te şi
nici condamnându-te. Introspecţia înseamnă să te raportezi la ceea ce vezi în
mintea supraconstientă şi să accepţi cu detaşare călăuzirea, atunci când vine.
Afirmaţie
Sunt ceea ce sunt; dorinţa nu mă poate schimba. Prin urmare, să-mi înfrunt greşelile cu gratitudine
pentru că, numai înfruntându-le pot să fac ceva în privinţa lor şi le pot
schimba.
Rugăciune
Nu mă lasa să mă înşel cu
dorinţe, Doamne, Dumnezeule. Învaţă-mă să văd dincolo de jocul gândurilor mele
privirea Ta de-a pururea calmă, a înţelepciunii.
Calmul este dobândit pe deplin atunci când valul
vieţii este absorbit de marea cosmică, în extazul divin. Şi în viaţa cotidiană
putem obţine calmul într-o anumită măsură, păstrându-ne receptivitatea
concentrată asupra Spiritului care se afla la baza tuturor circumstanţelor
exterioare.
Calmul vine cu hotărârea de a trăi permanent fericit
momentul actual, renunţând la trecut şi fără a-ţi face griji din pricina
viitorului, punându-ţi viata, cu încredere, în mâinile lui Dumnezeu şi ştiind
că El stăpâneşte totul. Calmul vine odată cu non-ataşamentul - ştiind că nimic
din lumea aceasta nu ne aparţine cu adevărat.
Afirmaţie
Cu toate că vânturile greutăţilor urlă în jurul meu,
rămân de-a pururea calm în mijlocul furtunilor vieţii.
Rugăciune
Cu Tine alături, ştiu ca valurile greutăţilor nu mă
pot doborî niciodată. Ţine-mă de mână, Doamne, Dumnezeule; nu-mi da niciodată
drumul!
25. Pacea lăuntrică
Pacea lăuntrică nu este rezultatul banilor din bancă,
ci al rugăciunilor şi meditaţiei. Cu cât intri mai mult în contact cu Dumnezeu
prin meditaţie, cu atât mai mult simţi aşternându-se asupra ta, ca un val,
pacea lăuntrică, răcorindu-ţi trupul, calmându-ţi neliniştirile şi atingându-ţi
nervii cu plăceri permanent noi. Pacea este asemenea unei cascade lipsite de
greutate, care spală toate grijile şi conferă un sentiment nou, fericit, de
încredere.
Pacea lăuntrică este a aceluia
care ştie că Dumnezeu este singurul lui Tezaur!
Afirmaţie
Din
lacurile de pace lăuntrică sorb apa sclipitoare a păcii Tale. Rugăciune
Tot ceea ce am este al Tău,
Doamne, Dumnezeule. Ajută-mă să Te cunosc ca Râul Păcii care curge liniştit
peste nisipurile experienţelor vieţii mele.
26. Non-ataşamentul
Nimic nu ne aparţine. Nimeni nu ne aparţine. Mental,
ar trebui să facem un rug din dragostea noastră pentru Dumnezeu şi să aruncăm
în el orice ataşament, orice dorinţă, orice speranţă şi orice dezamăgire.
Îţi este de ajutor să-ţi examinezi mental inima în
fiecare seară şi să o eliberezi de orice dorinţă. Smulge-ţi din inima toţi
spinii oricărui nou ataşament pe care îl găseşti. Aruncă-i cu bucurie în focul
devotamentului.
Roagă-te cu ardoare lui Dumnezeu: "Îmi distrug
toate ataşamentele. Nu îmi aparţin, Doamne, Dumnezeule. Sunt liber întru
Tine."
Afirmaţie
Nimic din lume nu poate pune
stăpânire pe mine! Sufletul meu, asemenea unui balon lipsit de greutate, se
înalţă spre cer către libertatea eternă!
Rugăciune
Îmi distrug orice ataşament. Nu îmi mai aparţin,
Doamne, Dumnezeule. Sunt liber întru Tine!
27. Consideraţia faţă de ceilalţi
Consideraţia faţă de ceilalţi este una dintre
caracteristicile unui spirit rafinat. Mulţi oameni aflaţi pe calea spirituală
simt că, din moment ce au această cauză, Împărăţia lui Dumnezeu şi, pentru că
se străduiesc să-şi cultive un spirit al non-ataşamentului, nu mai contează cum
se exprimă faţă de ceilalţi. Pe bună dreptate, lipsa lor de consideraţie
reprezintă o afirmare a independenţei lor faţă de opiniile şi sentimentele
celorlalţi. "Dacă Dumnezeu este mulţumit", îşi spun în sinea lor,
"ce mai contează nemulţumirea oamenilor?"
Cu toate acestea, prin lipsa de bunătate nu-I putem fi
niciodată plăcuţi lui Dumnezeu, care este însăşi Bunătatea. Sensibilitatea faţă
de ceilalţi este un mijloc de autodezvoltare. Îţi găseşti cu adevărat
libertatea în tine însuţi atunci când le poţi respecta celorlalţi realităţile,
deoarece eşti împăcat pe deplin cu propria ta realitate.
Afirmaţie
Fiind sensibil la realităţile celorlalţi, sunt
pregătit să percep adevărul, indiferent de veşmântul pe care îl poartă.
Rugăciune
Mamă Sfântă, mă închin Ţie în toate formele Tale, atât
ignorante, cât şi înţelepte. Găsindu-te pe Tine în ele, fie să te pot păstra cu
evlavie în Omniprezenţă!
La fel cum ştiinţa măsoară viteza
relativă a oricărui obiect în funcţie de o singură constantă, viteza luminii,
şi credinciosul judecă valoarea relativă a oricărei idei în funcţie de o
singură constantă, Dumnezeu. Discernământul este limpede numai atunci când
leagă totul de Absolutul Etern. Astfel, în vreme ce inteligenţa poate să se
joace la nesfârşit cu ideile, discernământul întreabă: "Să fie aceasta
înţelepciune? Să vină de la Dumnezeu?"
Adevăratul discernământ nici măcar nu este produsul
raţiunii. Este intuiţie sufletească. Raţiunea, chiar şi raportată la cele mai
înalte puncte de referinţă, este nesigură în comparaţie cu inspiraţia venită de
la superconştient. Pentru a discerne cu claritate, mai întâi meditează. Cere-i lui Dumnezeu
să-ţi călăuzească înţelegerea.
Afirmaţie
Cu hotărâre îmi înăbuş capacităţile, pentru ca mintea
să-mi fie deschisă la călăuziri înţelepte ale sufletului meu.
Rugăciune
Călăuzeşte-mă, Doamne,
Dumnezeule, ca în toate lucrurile să vad voinţa Ta, pentru că ştiu că doar prin
voinţa Ta toate lucrurile ajung la perfecţiune.
Renunţarea înseamnă să întoarcem spatele lucrurilor
neesenţiale, pentru a-i putea acorda întreaga atenţie lui Dumnezeu. Putem privi
renunţarea ca o investiţie care, iniţial, poate să pară o pierdere, dar care cu
timpul îi înmulţeşte de multe ori valoarea iniţială. Cel mai mic dar pe care
i-L facem lui Dumnezeu ni se întoarce, cu binecuvântări divine, înmiit.
Renunţarea nu înseamnă nimic mai puţin decât dăruirea lui Dumnezeu a propriei
fiinţe.
Renunţarea vine din inimă. Nu este vorba despre ceea
ce porţi ori despre regulile exterioare pe care le aplici. Când renunţi la tot
pentru Dumnezeu, păstrezi această renunţare ca pe un secret scump între tine şi
El. Aşadar, toate dorinţele tale, toate năzuinţele tale îi sunt dedicate
exclusiv Lui.
Afirmaţie
Resping farmecele ispititoare ale acestei lumi, cu
baloanele ei irizate, gata să se spargă în orice moment. Uite unde zbor:
deasupra munţilor înalţi. Sunt liber! Sunt liber!
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, ajută-mă să
înţeleg că în nici o experienţă exterioară nu voi putea găsi împlinirea. Toate
cele după care a tânjit inima mea mă aşteaptă întru Tine.
Nevătămarea este o regulă
fundamentală în viaţa spirituală. Ea înseamnă în primul rând o atitudine a
minţii. În exterior, nu poţi evita să provoci vătămări - de exemplu, insectelor
zburătoare când mergi cu maşina. Răul pe care îl faci, pe de altă parte,
dorindu-le raul altor persoane, le afectează nu numai pe acestea, ci mai ales
pe tine însuţi. Din punct de vedere spiritual, o atitudine negativă te desparte
de armonia unităţii cu viaţa.
Nevătămarea, pe de altă parte, îmbracă această unitate
şi este, la rândul ei, susţinută de ea. Nevătămarea este o forţă puternică
pentru victorie, deoarece atrage cooperarea întregului univers, în care a face
rău întâmpină o rezistenţă nesfârşită.
Afirmaţie
Le trimit ploaia binecuvântărilor
tuturor celor ale căror inimi au nevoie de tămăduire şi care, până acum, au
cunoscut numai ura.
Rugăciune
Mama Sfântă, când alţii încearcă să-mi facă rău, dă-mi
înţelepciunea să văd că victoria sta în binecuvântarea lor, nu în răzbunare.
Dacă răspund cu furie, eu pierd, chiar dacă a mea este victoria exterioară,
pentru că înlăuntru eu voi fi rănit cu adevărat. Însă, dacă răspund cu
binecuvântări loviturilor lor, voi rămâne de-a pururea în siguranţă între
zidurile de neclintit ale păcii mele interioare.
Concentrarea este secretul succesului în orice
întreprindere. În lipsa concentrării, gândurile, energia, inspiraţia, hotărârea
- toate forţele tale interioare - se risipesc. Concentrarea reprezintă
focalizarea calmă a întregii tale atenţii asupra scopului imediat următor.
Concentrarea înseamnă mai mult decât efort mental: înseamnă canalizarea
sentimentelor inimii tale, a credinţei tale şi a aspiraţiilor tale profunde
spre orice ai face. În acest fel, până şi lucrurile mărunte ale vieţii pot
ajunge pline de sens.
Afirmaţie
Orice aş face în viaţă, acord întreaga mea atenţie
acestui lucru. Asemenea unui fascicul laser, ard toate problemele şi toate
piedicile cu care mă confrunt!
Rugăciune
Ajută-mă să Te văd, Doamne, Dumnezeule, aşa cum te
înfăţişează Scripturile:" cel mai Milostiv". Ajută-mă să-mi
concentrez asupra Ta privirea, dragostea, aspiraţiile, întreaga mea fiinţă.
32. Extinderea propriei persoane
Extinderea propriei persoane reprezintă esenţa tuturor
aspiraţiilor. De ce căutăm să posedăm lucruri? Deoarece, prin achiziţionarea
lor, credem că ne vom extinde stăpânirea. De ce căutam să învăţăm mai mult?
Deoarece credem că, prin extinderea cunoştinţelor, ne extindem capacitatea de
înţelegere. Şi de ce căutăm în permanenţă experienţe noi? Deoarece credem că,
prin intermediul lor, ne vom extinde conştientizarea. Când întinzi o bucată de
aluat, nu devine doar mai întins ci şi mai subţire. La fel de frecvent este
cazul în care ne extindem mintea numai către exterior. Tinzând foarte departe
în exterior, sacrificăm profunzimea vieţii noastre.
Extinderea propriei persoane, la care întreaga viaţă
aspiră este cea a spiritului: o extindere a compasiunii, a dragostei, a conştientizării, care vin din
simţirea prezenţei lui Dumnezeu pretutindeni.
Afirmaţie
Mă simt pe mine însămi în paraiele curgătoare, în
zborul păsărilor, în vântul şuierător de deasupra munţilor, în dansul fragil al
florilor într-o adiere. Renunţând la eul meu mic şi egotic, mă extind
pretutindeni cu marele Eu al sufletului meu!
Rugăciune
Slăvit Spirit din tot ceea ce există! Ajută-mă în nimicnicia mea să mă descopăr una cu
tot ceea ce există!
Majoritatea oamenilor consideră
generozitatea simplul gest de a le oferi beneficii materiale celorlalţi. Cu
toate acestea, mai important şi mai aducător de satisfacţii este un spirit
generos: bunăvoinţa de
a-1 lăsa pe celălalt să strălucească, chiar
dacă aceasta înseamnă că tu însuţi să fii eclipsat; bucuria adusă de câştigul său, chiar dacă aceasta înseamnă o pierdere personală
pentru tine însuţi; grija pentru siguranţă celuilalt,
chiar dacă, printr-un accident,
proprietatea ta a fost distrusă.
Generozitatea înseamnă, mai presus de orice, recunoaşterea faptului că tot ceea ce avem şi
suntem îi aparţine numai lui Dumnezeu şi că El este Cel care împarte totul după
voia Lui.
Afirmaţie
Sunt fericit pentru norocul
tuturor, chiar mai mult decât pentru al meu, pentru că în fericirea mea pentru
ei rezidă libertatea lăuntrică.
Rugăciune
Tot ceea ce am şi ceea ce sunt îţi aparţine Ţie. Mama
Sfântă, fă cu acestea după cum Îţi este voia!
În viaţă există două curente:
unul care te poartă în jos, către inconştient; celălalt te poartă în sus către
conştientul cosmic. Primul este un impuls născut din senzaţia familiarităţii
trecute. Viaţa, asemenea unui lotus, evoluează din tina conştiinţei inferioare
către lumina conştiinţei divine. Subconştient, ne imaginăm pe noi înşine
simţindu-ne confortabil în privinţa stadiilor pe care le-am traversat până
acum, dar nu suntem întotdeauna prea pregătiţi pentru aventură continuării
creşterii!
Al doilea curent din viaţă este impulsul sufletului.
Nu putem găsi fericirea întorcându-ne în tină. Împlinirea rezidă numai în
înălţarea către conştiinţa divină perfectă. Pentru a realiza aceasta, trebuie
să fim vioi în tot ceea ce facem. Deoarece în fluxul conştientizării tot mai
mari rezidă bucuria pe care o căutăm cu toţii.
Afirmaţie
Sunt treaz! Plin de energie! Entuziast! Acord întreaga
mea vioiciune fiecărui lucru pe care îl fac, ştiind că în conştiinţa absolută
Îl voi găsi pe Dumnezeu.
Rugăciune
Lasă-mă să mă rog întotdeauna cu
atenţie vioaie, trează prezenţei Tale care mă ascultă, ştiind că Tu îmi auzi şi
cea mai slabă şoaptă a gândurilor!
Inspiraţia este de două feluri:
redescoperirea sau rearanjarea gândurilor care există deja în subconştient şi
apariţia bruscă a unor noi gânduri sau a unor noi intuiţii venite din
superconştient. Fără îndoială, această inspiraţie superioară este mai de dorit
decât cea inferioară, deoarece se bazează pe adevăr, nu pe imaginaţie.
Pe de altă parte, nu este întotdeauna uşor să
recunoşti care este deosebirea dintre inspiraţia inferioară şi cea superioară,
mai ales când inspiraţia inferioară este însoţită de emoţii. Când apare
inspiraţia, primeşte-o cu o dragoste calmă şi vezi dacă, neatinsă de emoţii,
impulsul ei devine mai puternic sau mai slab. Dragostea este apa care hrăneşte
adevărata inspiraţie.
Afirmaţie
Îmi înalt gândurile către calmul lăuntric; în calm
primesc inspiraţia de la Eul meu superior. Rugăciune
O, Spiritule, Tu eşti adevărul. În Tine stă
împlinirea fiecărei nevoi a mea.
|
|
Inspiră-mă acum,Doamne, Dumnezeule! Arată-mi calea pe care
trebuie să o urmez din cele multe care mi se
|
deschid în faţă!
5
|
|
|
|
|
Puterea este un atribut al lui
Dumnezeu. Oamenii asociază adeseori cuvântul putere cu ambiţia fără scrupule şi
cu dominaţia asupra celorlalţi. Însă puterea este greşit direcţionată dacă este
exercitată asupra altora cu scopuri egoiste şi este greşit folosită dacă este
exercitată fără grijă faţă de binele celorlalţi. Înţeleasă aşa cum se cuvine, puterea este capacitatea de a ne stăpâni propriile
energii mai presus de toate pentru
propria noastră transcendenta, dar şi pentru binele celorlalţi. O astfel de putere
este importantă pentru evoluţia spirituală.
Mulţi oameni îşi imaginează că
dezvoltarea spirituală se manifestă sub forma unui gen de amabilitate excesiv
de dulce. Însă sfinţii sunt oameni cu o enormă putere interioară, în faţa
cărora adeseori ceilalţi tremură! Însă puterea lor este destinată numai
binelui. Rădăcinile ei sunt îngropate adânc în solul dragostei pure.
Afirmaţie
A mea este puterea universului,
călăuzită pentru trezirea mea şi pentru trezirea altor suflete adormite!
Rugăciune
Ajută-mă să simt că puterea Ta
trece prin venele mele, îmi străbate gândurile şi îmi aprinde sentimentele
nobile de dragoste pentru Tine!
37. Înţelepciunea
Adeseori auzim expresia "mai trist, dar mai înţelept".
Aceasta este marca înţelepciunii lumeşti, pe care oamenii o echivalează cu
dezamăgirea. Pe bună dreptate, speranţele lumeşti, mai devreme sau mai târziu, sfârşesc cu dezamăgire şi
uneori cu o mare durere.
Însă nu aşa stau lucrurile şi în cazul înţelepciunii
divine! Pe calea spirituală, expresia ar trebui să fie "mai fericit şi mai
înţelept"! Pentru că adevărata înţelepciune omenească înseamnă recunoaşterea cel puţin a căii
care te scoate din dezamăgire, ducându-te către lumină şi adevăr.
Înţelepciunea divină este însăşi
Omniştiinţa. Într-o asemenea înţelepciune nu există nici o umbră de durere, ci
doar fericire absolută, fericire infinită, fericire eternă!
Afirmaţie
Învăţând lecţiile pe care mi le
dă viaţa, evoluez către o bucurie şi o libertate tot mai mari. Rugăciune
Îţi sunt recunoscător, Doamne, Dumnezeule, pentru
fiecare încercare pe care mi-o trimiţi. De fiecare dată când mă poticnesc,
ajută-mă să învăţ. De fiecare dată când slăbiciunea mea omenească mă face să
cad, ajută-mă să devin mai puternic. Ajută-mă să găsesc în spatele fiecărei
dureri înţelepciunea Ta calmă şi reconfortantă.
Adevărata bucurie nu este o stare emoţională. Nu este
ceea ce simţi când îţi este îndeplinită vreo dorinţă sau atunci când totul
merge, în sfârşit, bine. Este ceva lăuntric; este ceva care ţine de suflet. La
început, poate să fie cultivata, dar nu reacţionând emoţional la lucrurile
exterioare.
Nu te lasa purtat de valuri alternative de succes şi
eşec. Nu te alătura, în entuziasmul lor, al cumpărătorilor şi vânzătorilor din
bazarul acestei lumi. Fii calm înlăuntrul tău, statornic şi vesel în pofida tuturor câştigurilor
şi a pierderilor din viaţă. Pe urmă, prin meditaţie calmă, profundă, simte
bucuria sufletului. Păstrează această bucurie în toate activităţile tale. Nu o
limita, las-o să crească, până când mica ta bucurie devine bucuria lui
Dumnezeu.
Afirmaţie
Sunt statornic şi vesel tot timpul. Ştiu că bucuria nu există în afara mea, ci
înlăuntrul meu.
Rugăciune
În calmul meditaţiei, în centrul păcii mele lăuntrice,
ajută-mă să îţi simt prezenţa emoţională şi aducătoare de bucurie.
39. Încrederea în sine
Încrederea în sine, aşa cum este înţeleasă în mod
normal, readuce în minte imaginile generalilor de armată şi a eroilor Vestului
Sălbatic - oamenii care, pe scurt, ştiu să fie stăpâni pe ei înşişi. Insă
alternativele pe care ţi le pune în faţă viaţa sunt cu mult mai complexe de
obicei.
Încrederea în sine pe calea spirituală este cu totul
altceva. Înseamnă încredere în eul tău lăuntric, nu în ego. Înseamnă să
trăieşti înlăuntru, să trăieşti prin adevăr, nu prin opinii. Înseamnă să trăieşti prin ceea ce vrea Dumnezeu, nu
prin ceea ce vor oamenii. Prin
urmare, înseamnă să trăieşti după credinţă, ştiind cu certitudine că, deşi omul
este supus greşelilor, Dumnezeu este infailibil.
Afirmaţie
Trăiesc cu certitudinea adevărului lăuntric al lui
Dumnezeu. În eul meu lăuntric, şi nu în opiniile celorlalţi
sta adevărata victorie.
5
Rugăciune
Ce contează dacă oamenii mă
acuză? Ce importanţă au aplauzele lor? Trăiesc pentru a fi pe placul Tău,
Doamne, Dumnezeule, încrezător că, atunci când Tu eşti cu mine, sunt apărat,
chiar şi de o hoardă de duşmani.
Conştientizarea devine tot mai profundă cu cât este
mai concentrată asupra ei înseşi. Însă, cu cât interesele cuiva se extind mai
mult către lumea exterioară, cu atât mai subţire devine linia de comunicare cu
conştientizarea sa.
Atunci când conştiinţa îţi este
concentrată asupra lucrurilor exterioare, atunci capătă acele caracteristici pe
care le atribuie acestor lucruri. De exemplu, bijutierii au ochii strălucitori.
Oamenii care nu au sentimentul valorilor spirituale au ochii morţi. Omul
trebuie să înveţe să-şi mute centrul de atenţie de la lucrurile "de care"
este conştient la cele "cu care" este conştient. Trebuie să devină
mai conştient la "sursa" conştientizării sale, la centrul său cel mai
profund: Dumnezeul. Prin aceasta conştientizare, bucuria faţă de lumea
înconjurătoare devine de o mie de ori mai mare.
Afirmaţie
Văd lumea cu ochii calmului şi ai credinţei. Pentru că
ştiu că, aşa cum îi văd pe ceilalţi, aşa voi deveni eu însumi.
Rugăciune
Insuflă-mi, până în miezul fiinţei mele, bucuria Ta.
Ajută-mă să fiu conştient de Tine, Doamne, Dumnezeule, în tot ceea ce văd.
41. Gândirea pozitivă
Devenim ceea ce gândim. Şi ceea
ce gândim devin şi viaţa şi împrejurările ei. Din conştiinţa divină ne vin
răspunsurile tuturor întrebărilor şi soluţiile tuturor problemelor. Confuzia
domneşte în conştiinţa noastră inferioară.
Gândeşte pozitiv în tot ceea ce faci, deoarece în
acest fel te ajuţi să te armonizezi cu fluxul divin. Toate lucrurile armonioase
şi benefice sunt atrase către cel care este armonizat lăuntric cu dumnezeirea.
Gândirea pozitivă, combinată cu sentimentul armonizării cu divinitatea, nu este
niciodată îngâmfată, deoarece îşi trage puterea nu din ego, ci din bucuria
dumnezeiasca dinlăuntrul său.
Afirmaţie
Viaţa mea exterioară este reflectarea gândurilor mele
interioare. Plin de bucurie dumnezeiască, exprim bucuria şi armonia lui
Dumnezeu în tot ceea ce fac.
Rugăciune
Atunci
când Tu eşti aproape, Doamne, Dumnezeule, problemele nu pot exista. Dă-mi
puterea să Te port întotdeauna în inima mea.
Un simţ al umorului bine dezvoltat este un mijloc
eficient pentru a-ţi păstra simţul perspectivei pe parcursul încercărilor şi
greutăţilor vieţii. Neluând lucrurile prea în serios îţi cultivi
non-ataşamentul.
Cu toate acestea, nu ar trebui să râzi prea mult,
deoarece, astfel, mintea îşi pierde profunzimea, iar atitudinea ta faţă de
viaţă devine superficială. Prin urmare, trebuie să dobândeşti un simţ al
perspectivei chiar şi în ceea ce priveşte umorul. Cel mai bun mijloc pentru
aceasta este să împărtăşeşti râsul cu Dumnezeu; să râzi cu sentimentul lăuntric
al bucuriei Lui. Nu râde niciodată "de" oameni, ci "cu" ei.
Pentru că umorul trebuie să fie generos, şi atunci toată lumea va râde alături
de tine.
Afirmaţie
Prin
râs îmi amintesc toate greşelile. Mă bucur atunci când, râzând, râd şi de mine!
Rugăciune
Ajută-mă,
Doamne, Dumnezeule să mă bucur de comedia vieţii, cu Tine şi, aceasta să îmi
amintească, că adevărata sănătate mintală există numai prin Tine!
Mulţi oameni confundă progresul cu mişcarea şi cu
schimbarea exterioară. Astfel, cu cât pot să stârnească mai multă pulbere de
entuziasm, cu atât se simt mai eficienţi! Cu cât pot să intre mai mult într-o
stare de exuberanţă când lucrurile merg bine, cu atât mai bine, îşi imaginează
ei, au mers toate. Iar răspunsul lor la orice cădere este să caute ceva care să
le producă, din nou, o stare de exaltare. O asemenea viaţă este ca şi cum ai
merge cu maşina pe un drum brăzdat adânc de făgaşe; mişcarea se desfăşoară la
fel de mult în sus şi în jos cât se desfăşoară înainte.
În cazul constanţei, progresul
este o linie dreaptă, nu şerpuită. Pe de altă parte însă progresul trebuie să
însemne înţelegere progresivă. Constanţa conferă claritate a percepţiei, care
este abilitatea de a vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate, nedistorsionate
de dispoziţia emoţională.
Afirmaţie
Nu sunt impresionat de câştig şi de pierdere. În
oglinda calmă a înţelegerii mele se reflectă lumina
Ta.
Rugăciune
Când mă bucur, Doamne, Dumnezeule, să mă bucur întru
Tine. Iar când sufăr, ajută-mă să văd întotdeauna prin negură lumina Ta!
Una din lecţiile cele mai dificile din viaţă este să
înveţi să accepţi lucrurile aşa cum sunt. Cât de multă energie pierdem
încercând să ne dorim să fi îndepărtat inevitabilul! "" Dacă nu s-ar
fi întâmplat asta!" "Dacă aş fi putut să ajung la timp!" Toţi
aceştia "dacă" şi "ar fi putut fi" din viaţă ne împiedică
să ne confruntăm în mod realist cu ceea ce se petrece.
Acceptarea vine din cunoaşterea faptului că realitatea
rezidă în noi înşine şi că tot restul este un vis. Acceptarea acestei unice
realităţi face că tot restul să fie acceptabil. În loc să înveţi să te pui de acord cu o mie şi una
de provocări individuale, fă efortul suprem de a-l accepta necondiţionat pe
Dumnezeu în inia ta. Acceptă
tot ceea ce vine în viaţă ca venind numai de la El.
Afirmaţie
Accept cu imparţialitate calmă tot ceea ce-mi aduce
viaţa. Liber în inima mea, nu sunt condiţionat de nici o circumstanţă
exterioară.
Rugăciune
Aruncă lumina Ta, care destramă iluziile, asupra
cotloanelor ascunse ale sentimentelor din inima mea, să nu-mi rămână pe undeva,
fără să-mi dau seama, un loc în care să nu Te accept. Dacă greşesc,
întăreşte-mă să-Ţi accept disciplina, căci doar în voia Ta stă fericirea pe
care o caut!
Deschiderea poate să fie mare
virtute, dar numai când este manifestată cu discernământ. A fi deschis ideilor greşite sau oamenilor care ar
putea să-ţi facă rău ar fi o prostie. Pentru că nu prin deschidere poate fi
înfrântă greşeala, ci prin dragoste.
Deschiderea minţii este o virtute
atunci când se concentrează asupra dorinţei de adevăr. Deschiderea inimii este
o virtute atunci când se concentrează pe dragostea de Dumnezeu. Însă, atât
mintea, cât şi inima au nevoie de filtre pentru a elimina ceea ce nu este
adevăr şi ceea ce nu vine de la Dumnezeu. Putem face acest lucru cerând
aprobarea prezenţei divine la orice ne-ar apărea în cale. Trebuie să fim
permanent deschişi adevărului şi lui Dumnezeu şi totdeauna închişi sau cel
puţin indiferenţi la greşeală şi iluzie.
Afirmaţie
Mintea mea este
deschisă adevărului, indiferent care este sursa lui. Afirmaţiile adevărate
rămân valide, chiar dacă sunt aruncate la mânie.
Rugăciune
Mama Sfântă, fă-mă să-ţi aud armoniile pretutindeni: în
paraiele şipotitoare, în cântecul privighetorilor - da, până şi în vuietul
traficului oraşului! În spatele tuturor zgomotelor pământeşti, fă-mă să aud
numai vocea Ta!
46. Vigoarea morală
Lipsa de vigoare morală subminează voinţă şi face
intelectul asemenea unui burete, gata să absoarbă atitudinile la modă ale
momentului. Oamenii cu un intelect dezvoltat suferă adeseori de "complexul
lui Hamlet": imposibilitatea de a lua vreo decizie sau de a se angajă la
ceva anume. Îşi justifică decizia zicând: "Vreau să fiu drept faţă de
toate părţile". Însă chiar şi o acţiune imperfectă este mai bună decât
lipsa de acţiune.
Când crezi ceva, ţine-te de lucrul acela! Când crezi
în cineva, stai alături de omul acela! Un asemenea angajament personal loial
este o lege superioară celei a "luării în considerare a tuturor
părţilor". Energia este necesară pentru a realiza orice în viaţă. Cu
vigoare morală, toate lucrurile sunt posibile. Însă, în lipsa ei, rezultatul
fiecărei acţiuni este eşecul.
Afirmaţie
Deciziile pe care le iau în viaţa
vin din lăuntrul meu, din ceea ce simt eu că este drept. Sunt devotat
adevărului şi canalizării lui în exterior, către lume.
Rugăciune
Mama Sfântă, cu fiecare acţiune a
voinţei mele, fă-mă să exprim vitalitatea Ta divină, adevărul Tău divin,
perfecţiunea Ta. Ajută-mă să Te slujesc numai pe Tine sau să mor încercând!
"Loialitatea", obişnuia să spună deseori
marele meu maestru spiritual, "este prima lege a lui Dumnezeu".
Majoritatea oamenilor sunt nestatornici. Îşi schimba slujbele, soţii sau
soţiile, prietenii, credinţele, ideile - nu datorită vreunei evoluţii a
conştientizării, ci, pur şi simplu, din lipsă de perseverenţa.
Trebuie
să fii loial principiilor tale şi să nu-ţi permiţi să fii stăpânit de
sentimente. Să fii loial celorlalţi şi scopului propus în viaţa - nu din motive sentimentale, ci în
numele principiului - este calea progresului divin. Perseverenţa poate fi
dificilă, pentru că, în fiecare lucru pe care îl întreprinzi, exista o anumită
măsură de rutină plictisitoare. Prin urmare, nu te lăsa stăpânit de simpatii şi
antipatii, ci fă tot ceea ce trebuie să faci. Dacă este drept, nu lasa nimic să
se interpună până nu închei ceea ce ţi-ai propus.
Afirmaţie
Voi termina ceea ce mi-am propus înainte să încep
altceva. Cuvântul meu este legământul meu. Şi la fel este şi hotărârea mea.
Rugăciune
Cu toate că himerele distracţiei (N.B. sau altei preocupări deşarte;
rătăcirii) mă cheamă să las deoparte şi să slăbesc hotărârea devotamentului, ţine-mă
hotărât pe calea mea, Doamne, Dumnezeule. Scopul meu în viaţa eşti Tu!
Recunoştinţa
este modul de a oferi înapoi energie pentru energia primită. Numai hoţul ia
fără să plătească pentru ceea ce primeşte. Iar cel care acceptă un gest de
bunăvoinţă fără să răspundă cu recunoştinţă, ca şi cum gestul de recunoştinţă
ar fi reprezentat un drept care i se cuvenea, îl înjoseşte şi pe cel care oferă
şi pe el însuşi. Îl înjoseşte pe cel care oferă deoarece lipsa lui de
recunoştinţă insinuează faptul că gestul de bunăvoinţă a fost determinat de
motive egoiste; şi se înjoseşte pe sine însuşi deoarece, neoferind ceva la
rândul lui, întrerupe cercul creativităţii, în lipsa căruia fluxul de
prosperitate, atât materială cât şi spirituală, este blocat.
Nu accepta nimic înlăuntrul tău, pentru tine însuţi, ci oferă totul lui
Dumnezeu. Nu te lasa cumpărat prin
gesturile de bunăvoinţă ale celorlalţi. Fii recunoscător, mai presus de toate,
în sufletul tău, binecuvântându-i sau rugându-te pentru ei. Arată-ţi recunoştinţa
în primul rând faţă de Dumnezeu, deoarece numai de la El vin toate
binecuvântările adevărate.
Afirmaţie
Îi aduc mulţumiri, celui care
oferă, pentru fiecare dar şi Celui Preamărit, Care oferă şi Care Se află în
spatele tuturor lucrurilor pe care le primesc. Recunoştinţa mea se înalţă cu
slăvirea devotamentului către tronul Omniprezentei.
Rugăciune
Îţi mulţumesc, Ţie,
Doamne, Dumnezeule, pentru toate lucrurile cu care m-ai binecuvântat. Şi, mai
presus de orice, Îţi mulţumesc Ţie pentru dragostea Ta!
Nu eşti corpul tău. Nu eşti gândurile tale, dorinţele
tale, personalitatea ta schimbătoare. Corpul tău are o anumită vârstă, dar tu
însuţi nu ai nici o vârstă! Corpul tău poate să obosească sau să nu se simtă
bine, dar tu însuţi, sufletul neobosit, nu poţi obosi, nu poţi cunoaşte boala!
Spune-ţi întotdeauna: "Sunt un copil al
eternităţii!" Nu te lasa identificat cu forma ta exterioară, nici cu
schimbarea, ci trăieşte în afara timpului. Identificarea noastră cu schimbarea
este cea care creează iluzia trecerii timpului. Simte faptul că, în ciuda
tuturor schimbărilor exterioare, tu, sufletul nemuritor, rămâi acelaşi. Însă
moartea nu va fi altceva decât o nouă schimbare; nu te lasa identificat cu ea.
Apoi când moartea va veni, te vei înalta cu eterna libertate!
Afirmaţie
Sunt
copilul eternităţii! Nu am vârstă. Sunt spiritul neschimbător din miezul
tuturor schimbărilor! Rugăciune
Indiferent încotro se îndreaptă
corpul meu exterior, fă-mă să simt prezenţa Ta neschimbată înlăuntrul meu.
Oriunde m-ar duce gândurile, fă-le să se întoarcă întotdeauna, asemenea fiului
rătăcitor, pentru aşi găsi odihna întru Tine.
50.
Simţul practic
Mulţi căutători
spirituali şi alţi oameni mânaţi de idealuri înalte pierd din vedere
necesitatea de a face practic idealismul lor. Mulţi chiar resping ofensaţi
ideea că încearcă să pună în practică un ideal -ca şi cum însuşi efortul de a
face acest lucru ar însemna, pe undeva, să-i reducă puritatea!
Însă Dumnezeu nu este un visător nefolositor! Dacă
universul nu ar fi fost menţinut într-un echilibru perfect, atunci haosul, nu
armonia, ar fi fost starea lui caracteristică. Şi noi trebuie să dăm dovadă de
spirit practic în idealismul nostru. Viaţa, pentru a se afla într-o permanentă
stare de expansiune, trebuie să se afle în căutarea adevărului. "Va da
roade?" este întrebarea preliminară celei "Este adevărat?".
Testul unui ideal este valoarea sa practică. Prin spirit practic, ne maturizăm
pornind de la starea de visare inactivă pentru a deveni emisarii adevărului.
Afirmaţie
Cu toate că spiritul meu se înalţă în cerurile
conştiinţei, picioarele şi mâinile muncesc, aici, pe pământ, pentru a face
adevărul real pentru toţi.
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, nu-mi lăsa gândurile să mă înalţe
la norii frumoşi ai posibilităţilor imaginate decât dacă-mi dai şi puterea de
a-mi materializa visurile!
51. Aducerea aminte de Dumnezeu
A-ţi aduce aminte de Dumnezeu înseamnă nu numai să te
gândeşti tot timpul la El, ci şi să-ţi dai seama că a-l descoperi înseamnă un
act de adevărata aducere aminte. Pentru că de la El am venit. Când norii
iluziilor ni se risipesc din minte, ceea ce va rămâne va fi ceea ce a existat întotdeauna
ascuns în spatele norilor: soarele strălucitor al conştiinţei divine!
Nu trebuie să te încordezi, nu trebuie să te forţezi
mental să te gândeşti la Dumnezeu. Trebuie să ştii că a fost al tău întotdeauna
- mai apropiat decât cele mai apropiate gânduri şi sentimente, mai apropiat
decât rugăciunile înşele pe care le îndrepţi către El! Nu gândi numai
"despre" El; gândeşte-te "la" El! Împărtăşeşte-ţi cu El
sentimentele trecătoare, cele mai zadarnice fantezii. Vorbeşte cu El. Exersează-I
prezenta - la început poate numai un minut pe zi, apoi câteva ore pe zi şi apoi
tot timpul.
Afirmaţie
Voi trăi aducerea aminte a ceea ce sunt în realitate:
extaz infinit! Dragoste infinită!
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, Tu eşti
întotdeauna cu mine. Ajută-mă să simt, în spatele gândurilor mele, inspiraţia
Ta; în spatele fiecărei emoţii, calmul Tău, dragostea Ta care transformă totul!
52. Obiectivitatea
Oamenii spun adeseori despre cinism că este însemnul
realismului. De fapt, într-un univers lipsit de un centru vizibil, este
justificabil să-ţi formezi o înţelegere a lui pornind de la orice punct de
reper care poate fi conceput. Totuşi, această înţelegere nu va reflecta decât
cine şi ce eşti tu însuţi. Vederea din străfunduri duce lipsa perspectivei care
poate fi dobândită numai din înălţimi. De pe vârful muntelui, toate lucrurile
sunt vizibile la adevăratele lor proporţii.
Străduieşte-te întotdeauna să fii un canal pentru
gândurile şi aspiraţiile înalte. Nu coopera niciodată cu ceea ce este mărunt şi
rău. Aminteşte-ţi, universul este, pentru oricare fiinţă umană, atât o oglindă
cât şi o afirmaţie. Cel care nutreşte gânduri înalte va fi el însuşi înnobilat.
Afirmaţie
Voi vedea bunătatea în toate
lucrurile. Voi privi lumea din jurul
meu nu din adâncul legăturii cu materia, ci de pe înălţimile aspiraţiei spre
divin.
Rugăciune
Doamne, Dumnezeule, universul a
fost făcut după perfecţiunea imaginată de Tine. Ajută-mă să scot la iveală
această imagine şi în alţii, binecuvântându-i întru dragostea Ta!
Despre autor
(din cartea Meditaţia pentru începători)
J. Donald
Walters (Swami Kriyananda) a fost, începând din 1948, un discipol direct al lui
Paramhansa Yogananda, autorul al lucrării clasice Autobiografia unui yogin. J.
Donald Walters a împărtăşit mai multor milioane de oameni învăţăturile lui
Yogananda şi a ajuns să fie recunoscut el însuşi ca autoritate în domeniul
vieţii spirituale. Învăţăturile sale îmbracă mai multe forme: cărţi şi
articole, prelegeri şi muzică. Compoziţiile sale muzicale depăşesc un total de
300 de piese, dintre care multe sunt disponibile pe CD-uri şi casete.
J. Donald
Walters a scris peste şaizeci de cărţi, care au fost publicate în peste
treisprezece limbi, într-o sută douăzeci de ediţii străine. Printre titluri se
numără Superconştiinţa: Un ghid pentru Meditaţie (Warner Books); Afirmaţii
pentru auto-tămăduire: Ananda Yooga pentru o mai mare conştientizare şi Cursul
Ananda Yoga pentru auto-realizare.
J. Donald
Walters este fondatorul şi liderul spiritual al Ananda World Brotherhood Village,
o comunitate spirituală viguroasă situată în apropiere de Nevada City,
California, precum şi al unui număr de şase ramuri ale comunităţii Ananda,
situate pretutindeni în Statele Unite şi în Europa.