duminică, 28 iulie 2013

Adevarul este in NOI

Potentialul interior


potentialul interior
“Alegerile pe care le facem ne afectează stările de dispoziţie şi modul în care ne vedem pe noi înşine. Ele influenţează calitatea relaţiilor cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu lumea. Fiecare acţiune determină apariţia unei reacţii de aceeaşi amplitudine, dar de semn opus; aceasta este legea cauzei şi a efectului. Nici o acţiune nu trece neobservată. Putem să ne păcălim, spunându-ne că acţiunile noastre nu au nici o importanţă – în special dacă ştim că nimeni nu ne vede. Dar toate alegerile noastre au o influenţă asupra viitorului. Dacă ne uităm la oamenii care au făcut ceva important la nivel mondial, vedem că toţi au adoptat soluţii pline de curaj. Vedem că ei au luat acele decizii cu claritate, certitudine şi hotărâre. S-au educat în a lua decizii care nu erau întotdeauna uşor de luat. Acţiunile le-au alimentat forţa vitală, ţelurile propuse şi visurile. De fiecare dată când luăm o decizie care nu este în concordanţă cu dorinţele inimii noastre, nu numai că ne îndepărtăm de ceea ce spunem că dorim de la viaţă, dar ne şi blocăm forţa vitală -acea forţă interioară, unică, ce ne ţine în viaţă din punct de vedere spiritual şi fizic. Atunci când punem întrebările potrivite şi facem alegerile potrivite, ne alimentăm forţa vitală.
Toţi avem o flacără internă care este păstrătoarea forţei noastre vitale. Fiecare alegere pe care o facem, ori aduce mai multă forţă, întărind, aprinzând şi hrănindu-ne flacăra, ori diminuează această forţă, micşorând intensitatea flăcării şi reducându-i puterea. Atunci când focul interior este viu, ne simţim puternici şi încrezători. Avem puterea şi curajul de a spune adevărul, ca şi umilinţa de a cere ce ne trebuie. O flacără sănătoasă ne umple minţile cu imagini clare şi cu inspiraţie şi ne oferă tăria de a ţine cont de visele noastre şi de a le urma. Atunci când ne alimentăm focul din interior, putem vedea cu foarte mare claritate şi putem acţiona fără să ne abatem din drum. O flacără puternică ne împinge spre stări de conştiinţă mai înalte, acolo unde sălăşluiesc iubirea de sine şi libertatea emoţională. însă atunci când flăcările sunt mici, suntem vulnerabili, firavi şi slabi. Suntem temători, susceptibili şi îngrijoraţi şi ne îndoim de propriile noastre puteri.
Atunci când flăcările nu au fost îngrijite şi hrănite, căutăm cu disperare împlinire în lucrurile din exteriorul nostru. încetăm să mai comunicăm cu ceilalţi, fiindu-ne teamă că nu merităm să fim iubiţi şi fericiţi. Atunci când flăcările noastre sunt slabe, nu avem un sistem defensiv apt să lupte cu boala, îndoiala, grija, lipsa de apreciere faţă de propria persoană, dependenţa sau critica. Atunci când flacăra noastră este mică aşteptăm ca alţii să ne alimenteze focul, pentru că noi nu am făcut-o. Un foc mic este slab şi cade pradă dialogurilor negative continue, care se infiltrează în minţile noastre. Este important de ştiut faptul că starea şi intensitatea focului nostru îi afectează şi pe cei din jur. O flacără mică provoacă îngrijorarea celorlalţi, în acelaşi mod în care ne-am simţi obligaţi să avem grijă de un foc care e pe cale să se stingă. O flacără interioară intermitentă ne impune să căutăm modalităţi pentru a o înteţi şi a o revitaliza. Putem să lăsăm nesupravegheat un foc care de-abia mai pâlpâie? Putem să-l ignorăm mai mult de câteva minute? Nu, dacă vrem să-l menţinem aprins. Un foc cu izbucniri intermitente riscă să se stingă, în timp ce o flacără sănătoasă se înalţă spre cer, arde strălucitor şi deţine suficientă putere pentru a rămâne aprinsă, chiar şi atunci când vântul bate în rafale.
Flăcările noastre sunt esenţa noastră. Atunci când sunt bine alimentate, ele menţin intensitatea focului. Dar flăcările noastre interioare trebuie îngrijite şi protejate. Trebuie să le onorăm, să avem grijă de ele şi să le hrănim, pentru a le păstra forţa. Sarcina noastră este de a proteja aceste flăcări, ştiind că ele sunt forţa noastră vitală, spiritul nostru şi păstrătoarele divinităţii noastre.
Acum o să vă spun ceva care o să vă trezească la realitate:  alegerile ne influenţează comportamentul şi acţiunile. Fiecare alegere, ori pune lemne pe focul nostru interior, ori îl stropeşte cu apă, diminuându-i astfel forţele. Dacă vrem să strălucim în toată lumina noastră, dacă vrem să ne exprimăm în mod autentic şi dorim ca forţa să ne propulseze scopurile în lume, sarcina primordială trebuie să fie aceea de a ne menţine focul interior – forţa noastră vitală – cât mai puternic.
lată câteva exemple de alegeri care vă micşorează lumina şi apoi câteva exemple de alegeri care vă înteţesc focul.
Alegeri care vă micşorează lumina
- Să staţi în preajma unor persoane care vă critică şi nu vă pot vedea măreţia
- Toate acţiunile pe care le faceţi pentru că „ar trebui să”
- Toate acţiunile pe care le faceţi pentru că „trebuie să”
- Tot ceea ce facem pentru că percepem o obligaţie
- încercarea de a fi „drăguţi” cu ceilalţi
- încercarea de a obţine aprobarea celorlalţi
- Lipsa de comunicare
- Să te minţi pe tine însuţi
- Bârfa
- Lipsa de punctualitate
- Nepăsarea faţă de sentimentele celorlalţi
- Actul de a vă compara cu alţii
- Judecarea propriei persoane
- Judecarea celorlalţi
- Să nu vă bucuraţi de ceea ce aveţi
- Să aşteptaţi ca ceilalţi să vă facă fericiţi
- Să trăiţi cu teamă
- Să nu aspiraţi către succes
- Să vă gândiţi că alţii sunt mai buni decât voi
- Să renunţaţi la puterea voastră în favoarea altora
- Să vă ignoraţi dorinţele cele mai profunde
- Să cheltuiţi peste posibilităţi
- Să mâncaţi mult
- Să fiţi prea indulgenţi cu voi înşivă
- Să vă pierdeţi timpul
- Să nu acceptaţi complimentele care vi se fac
- Să încercaţi să păreţi ceea ce nu sunteţi
- Să nu vă impuneţi prin stabilirea de limite clare
- Să nu aveţi suficient timp pe care să-l petreceţi singur cu voi înşivă
- Să nu vă manifestaţi iubirea pentru familia voastră
- Să nu vă recunoaşteţi meritele
- Să vă obosiţi până la epuizare
- Să nu vă ascultaţi vocea interioară
Alegeri care vă cresc lumina
- Să vă rezervaţi timp pentru propria persoană
- Să petreceţi timp cu cei pe care îi iubiţi
- Să vă observaţi reuşitele
- Să vă odihniţi
- Să vă distraţi
- Să vă jucaţi
- Să faceţi exerciţii fizice
- Să mâncaţi bine
- Să vă cheltuiţi banii într-un mod înţelept
- Să faceţi planuri de viitor
- Să staţi în preajma oamenilor care vă oferă inspiraţie
- Să vă rezervaţi timp pentru a vă hrăni spiritual
- Să acţionaţi în interesul vostru şi al comunităţii
- Să vă apreciaţi ca persoană
- Să fiţi cinstit cu voi înşivă şi cu ceilalţi
- Să vă respectaţi cuvântul
- Să vă plătiţi facturile la timp
- Să daţi dovadă de compasiune
- Să fiţi apropiat de cei pe care îi iubiti
- Să faceţi dragoste
- Să faceţi opere de caritate
- Să le spuneţi celorlalţi ce mult înseamnă ei pentru voi
- Să faceţi ce vă place
- Să perseveraţi în a vă împlini visele
- Să faceţi alegeri care să corespundă cu ţelurile voastre
- Să dansaţi
- Să iertaţi
- Să vă asumaţi responsabilitatea
- Să căutaţi ceea ce este bun
- Să căutaţi ceea ce este corect
- Să vă faceţi treaba bine
- Să fiţi aproape de copiii voştri
- Să ţineţi la partenerul vostru
- Să-i ascultaţi pe ceilalţi din inimă
- Să primiţi dragostea ce vi se oferă
- Să oferiţi putere celor din jurul vostru
- Să permiteţi celorlalţi să colaboreze cu voi
- Să creaţi un sistem de sprijin puternic
- Să spuneţi adevărul
- Să învăţaţi să spuneţi nu, atunci când este cazul
De fiecare dată când alunecăm în subconştient şi uităm dorinţele cele mai profunde, intrăm într-o transă automată, căzând înapoi în programele şi tiparele din trecut. Această transă este ca şi cum ai merge pe pilot automat: nu e nevoie de nici un efort, sau de gândire. Este transa negării. Această transă ne şopteşte la ureche: „Nu contează. Doar de data asta mai procedez aşa. încep de mâine. De fapt, nu vreau asta cu adevărat. E în regulă, nimeni nu va şti.” Vocea acestei transe ne încurajează să o luăm pe calea cea mai uşoară. „Nici o grijă!”, ne spune ea, pe măsură ce ne îndepărtăm de la calea visurilor noastre şi ne întoarcem pe calea trecutului, ce ne poartă paşii în cerc. Transa negării ne poartă de la un moment la altul, de la o zi la alta şi de la un an la altul – în timp ce visele şi vieţile ni se transformă în nişte scuze repetitive, pe drumul nostru spre niciunde. Când acţionăm în mod automat, nu reuşim să vedem consecinţele propriilor comportamente. Mergem orbeşte şi nu luăm niciodată în considerare planul pe termen lung al vieţii noastre. Nu ne examinăm motivele şi nici nu încercăm sa înţelegem ce ne influenţează alegerile. Acţiunile noastre sunt, de fapt, reacţii – alegeri care se bazează pe senzaţia de moment, fără a lua în considerare impactul lor asupra viitorului.
n fiecare moment suntem îndrumaţi de una dintre cele două hărţi existente: una a perspectivei, care reprezintă planul pregătit cu grijă pentru viitor, sau o hartă a automatisme-lor, trasată de trecut. Alegerile făcute în conformitate cu harta automatismelor – programele repetitive, automate – nu ne hrănesc focul şi nici nu ne aduc mai aproape de visele noastre. Şi chiar dacă ni se par bune, acest lucru se întâmplă doar pentru că ne sunt familiare.
Atunci când facem alegeri în mod inconştient, putem fi siguri că nu suntem prezenţi aici şi acum. Când acţionăm în mod inconştient, apare riscul să cădem pradă impulsurilor noastre inferioare. Fără să ne dăm seama, ne predăm vieţile hărţii automatismelor, care reprezintă trecutul nostru şi tot ce cuprinde acesta – şi, în câteva secunde, ne trezim că mergem exact în direcţia opusă destinaţiei la care dorim să ajungem.
Suntem pe pilot automat – recreăm trecutul, ca sclavi ai dependenţelor, poftelor şi nevoilor noastre nesatisfăcute. „Vreau îngheţată.” „Tabloul acesta ar arăta minunat la mine în sufragerie.” „O să încep programul de exerciţii fizice, mâine.” „Data viitoare voi fi mai hotărât.” Dacă faceţi o listă a tuturor alegerilor din trecut, într-un domeniu al vieţii în care nu aţi obţinut rezultatele sperate, veţi constata fără îndoială că aţi stat adormiţi la volan. Fără să vă daţi seama, aţi apăsat pe butonul pe care scrie: PILOT AUTOMAT. NU ESTE NEVOIE SA FIŢI ATENŢI. Aţi uitat că viitorul depinde de alegerile pe care le faceţi astăzi. Şi, în loc să vă opriţi şi să vă folosiţi de harta de perspectivă pentru a fi siguri că alegerile pe care le faceţi vă vor purta în direcţia dorită, faceţi ce vi se pare mai uşor în acel moment.”
Debbie Ford
O saptamana minunata tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu