Mihail, Arhanghelul salvator

Spania are de asemenea, la Navarre, un sanctuar consacrat marelui arhanghel: San Miguel Excelsis, o remarcabilă biserică din secolul al X-lea, construită pe un piton din Aralas, la altitudinea de 800 m. Un cavaler care se retrăsese într-o mănăstire apropiată, era supus timp de mai multe zile unor violente tentaţii cărora le opunea o aprigă rezistenţă. Atunci diavolul şi-a jucat marele său rol: sub forma unui enorm dragon roşu, l-a atacat pe cavalerul cel pios care a avut însă reflexul să invoce imediat ajutorul arhanghelului  Mihail. Arhanghelul a apărut într-un turbion de flăcări şi într-o clipită a pus pe fugă pe infernalul monstru. Plini de recunoştinţă cavalerul şi cu soţia acestuia au ridicat arhanghelului un oratoriu în jurul căruia s-au stabilit numeroşi călugări benedictini.  În schimb biserica Sfântului Mihail din Aiguilhe, din Franţa nu are o origine la fel de extraordinară. Dar mama Ioanei d’Arc nu a ezitat totuşi să urce cei 82 m de dig vulcanic, pe care se ridică semeaţă aceasta: Isabelle Romee venise în acest oraş cu ocazia marelui jubileu din 1429 pentru a conferi Fecioarei Maria şi Sfântului Mihail misiunea fiicei sale.  Câteva secole mai târziu, arhanghelul a trecut oceanul ca o săgeată  pentru a cuceri Mexicul. În aprilie 1631- exact la un secol distanţă de la apariţia Fecioarei Maria la Guadalupe – arhanghelul va apărea unui indian pe nume Diego Lazaro, pe o colină de la periferiile localităţii Tlaxcala: a apărut pentru a îi încuraja pe ţărani şi pentru a-i asigura de protecţia sa. Ca mărturie a trecerii sale, a făcut să apară un râu cu apă vindecătoare. În ziua de astăzi biserica arhanghelului Mihail din Milagro, atrage sute de pelerini, la Tlaxcala precum la Lourdes, care vin să bea apa de la sursa miraculoasă şi să se scalde în piscina în care se adună.  În încheiere semnalăm şi Muntele San Michele, care domină valea Isonzo. Piscul acestuia constituia în perioada primului război mondial  punctul de sprijin din sud al apărării oraşului Gorizia, pe care italienii l-au ridicat în 8 august 1916 în calea armatei austriece, după o teribilă luptă: o capelă a fost dedicată arhanghelului pe care soldaţii l-au invocat şi căruia îi atribuie victoria. Totuşi în anul următor –24 octombrie 1917- au fost învinşi într-un mod umilitor la Caporetto, prilej pentru Padre Pio să vină printr-un fenomen de bilocaţie în apropierea generalului Cardona, comandant şef al trupelor italiene, pentru a-l împiedica să se sinucidă. Arhanghelul salvator Chiar dacă arhanghelul Mihail vine în ajutorul oamenilor protejându-i împotriva nebuniei şi influenţei Duşmanului, şi chiar dacă este permanent angajat în marea luptă a cărei miză este binele oamenilor, acţiunile sale nu sunt totdeauna spectaculoase precum cele descrise anterior care i-au atras o mare devoţiune în creştinism şi care sunt la originea celor mai prestigioase sanctuare care îi sunt consacrate. Chiar dacă este duşmanul de temut al lui Lucifer- devenit Satana- arhanghelul nu este mai puţin prietenul oamenilor, nu ezită să se pună în serviciul celor care îi cer ajutorul pentru ai ajuta pe calea spre perfecţiune. Se petrece chiar să intervină în modul cel mai delicat –cel mai dezinteresat – pentru prietenii lui Dumnezeu, faţă de care se comportă cu o mare delicateţe şi devoţiune caracteristică îngerilor, după cum este în cazul Sfintei Faustina Kowalska (1905- 1938) misionar polonez al Graţiei divine. Ea notează în jurnalul său: "În ziua sărbătorii sfântului Mihail am văzut aproape de mine pe acest conducător care mi-a spus: "Dumnezeu mi-a spus să am în mod special grijă de tine. Ştie că tu eşti înconjurată de rău. Dar nu trebuie să îţi fie teamă. Cine este precum Dumnezeu?" Apoi a dispărut. Totuşi resimt prezenţa şi ajutorul său." Sora Faustina era foarte aproape de lumea îngerilor, la fel cum a fost altă  dată marea penitentă Marguerite de Cartone, care a primit de asemenea din partea lui Dumnezeu o protecţie specială a sfântului arhanghel Mihail: "Marguerite de Cartone  avea o mare devoţiune pentru sfîntul Mihail. În ziua acestuia, Dumnezeu a făcut-o să audă o voce dulce şi plină de armonie de mai multe ori, şi i s-a spus că este cea a arhanghelului protector al bisericii. Era din partea salvatorului un semn de generozitate şi de forţă cu care dorea să o învăluie pentru a rezista tuturor suferinţelor şi pentru a o ridica la inteligenţa revelaţiilor divine. În ziua sfinţilor Ioan şi Paul a avut o viziune frumoasă în care Maica Domnului era înconjurată de un mare număr de îngeri; dar unul dintre ei a impresionat-o prin strălucirea sa şi l-a întrebat pe Domnul care este numele acestuia; i s–a răspuns că acesta era arhanghelul Mihail, prinţul întregului cor celest, care îndeplineşte totdeauna fără nici cea mai mică întârziere ordinele lui Dumnezeu. Astfel devoţiunea şi umilinţa sa au cunoscut un nou elan şi ea a apelat adesea la protecţia acestui mare înger." Oricât de mare prinţ ar fi, Mihail nu dă înapoi în a-i servi pe cei mai mici şi mai umili dintre copiii lui Dumnezeu, din momentul în care a primit ordin de la Creatorul său. În unele ocazii apare ca fiind un excelent pedagog, adăugând fermităţii care îl caracterizează o răbdare şi o dulceaţă pură. În jurul anului 1215, un preot împreună cu soţia sa care locuiau la Silalish, în Etiopia, se aflau în rugăciune până când arhanghelul Mihail le va apărea pentru a-i anunţa naşterea unui fiu care va fi pentru ţara lor un nou Ioan Botezătorul. Datorau această graţie marii lor devoţiuni faţă de arhanghel căruia îi consacrau data de 12 a fiecărei luni şi în onoarea căruia ofereau hrană celor săraci. Vremurile erau dure, comunitatea creştină era minoritară în mijlocul unei populaţii mizerabile, în mare parte încă păgână. Încă de mic, copilul manifesta o devoţiune remarcabilă şi prezenta semne evidente ale unei predilecţii divine: într-o perioadă de foamete a înmulţit uleiul şi făina, permiţând familiei sale să-i hrănească pe cei săraci pentru o perioadă de 12 luni, aşa cum aceştia făgăduiseră. La vârsta de 15 ani este numit diacon de către episcopul Kyrellos II. Refuzând să se căsătorească cu o tânără fată pe care părinţii săi i-o găsiseră, ducea o viaţă austeră căutând prin rugăciune să cunoască menirea pe care Dumnezeu i-o hărăzise şi în aşteptarea unei indicaţii precise în legătură cu menirea sa, se străduia să facă bine celor din jurul său. Într-o zi în timpul unei partide de şah cu tovarăşii săi s-a aflat în faţa unui adolescent impunător: "Eu sunt arhanghelul Mihail, dacă doreşti voi fi prietenul şi ghidul tău. Voinţa lui Dumnezeu este ca tu să fi misionar."Tânărul diacon a acceptat şi sub ghidarea mentorului său celest îşi vinde averea, dă banii celor săraci şi se retrage în mânăstirea Iyasus Mo de la Dobra Kayak în regiunea Tigre, unde îşi ia numele Takla Haymanot, care însemnă laudă trinităţii. Timp de nouă ani în mănăstire s-a rugat, a studiat, a fost iniţiat în obiceiurile monastice, fiind în mod constant ajutat şi luminat de către arhanghel, care îi apărea în mod constant. Devenind preot, se reîntoarce în oraşul său natal, de unde porneşte în toată ţara pentru a realiza un apostolat intens şi solicitant. Tot timpul arhanghelul este alături de el, încurajându-l în momentele dificile, prevenindu-l de pericole, protejându-l atunci când se afla în pericol. Timp de 14 ani a străbătut Etiopia convertind milioane de suflete, ajutând la restabilirea la tron, în 1270,  a vechii dinastii care afirma că descinde din regele Solomon şi regina Saba şi ajutându-i să îmbrăţişeze creştinismul. A atras prin sfinţenia sa numeroşi discipoli, pentru care a fondat o mânăstire la Dabra Libanos, devenind astfel tatăl monahismului etiopian. În tot ceea ce întreprindea era ajutat de către arhanghelul Mihail. În final s-a retras în ultimii 29 ani ai vieţii sale în solitudine fiind imitat de câţiva dintre discipolii săi. Moare la aproape 100 de ani, în 1313 după o ultimă viziune a însoţitorului său ceresc. În această direcţie la fel de plină de blândeţe, este influenţa arhanghelului asupra franciscanului Domenico da Corleone. Arhanghelul ştie să facă dovada unei mari vigori atunci când este vorba să aducă înapoi, pentru binele lor, anumite suflete rătăcite de pe calea cea dreaptă. Povestea este în acest caz precisă, cu atât mai interesantă cu cât arhanghelul Mihail şi Iisus acţionează împreună. Capucin la Palermo, în Sicilia, fratele Domenico se hotărăşte să părăsească  viaţa religioasă. Complet îmbătat de libertatea sa redescoperită- sau mai bine zis de ceea ce el credea că este aceasta -, renegatul părăseşte ţara pentru a se duce undeva unde nu era cunoscut de nimeni. Într-o bună zi inevitabilul se produce: o tânără femeie îl convinge să o ia de nevastă. Puţin timp după aceea ea află că se căsătorise cu un fugar. Ea se comportă din acel moment ca o adevărată zgripţuroaică făcându-i viaţa un infern. Anii se scurg cu momentele lor frumoase şi urâte, cele din urmă fiind mai numeroase. În 1559, la vârsta de 41 de ani, Domenico se îmbolnăveşte de o maladie puţin cunoscută căreia nici un doctor nu îi dă de capăt, ajungând ca totul să rămână pustiu în jurul său. Devine astfel un nou Iov. În scurt timp pacea îl părăseşte, şi este la un pas de a cădea în disperare. Aproape de moarte fiind, are reflexul de a se îndrepta către cer şi aude o voce care îi spune: "Ai încredere în graţia lui Dumnezeu!" El strigă de trei ori: "Dumnezeule revarsă-ţi graţia asupra mea păcătosul." Iar vocea îi răspunde: "pedeapsa ta este trecătoare". Atunci îi apare un înger mare, înarmat din cap până în picioare, în care îl recunoaşte cu mare uşurinţă pe arhanghelul Mihail. Curând se aude o altă voce care spune: "Pedeapsa ta va dura 44 de ani". De această dată este Iisus cel care apare, indicând cu mâna spre Orient. Apoi, ca într-un scenariu de un mare realism, demonul intervine pentru a spune că pedeapsa este prea mică, dar Iisus îl priveşte cu severitate, iar arhanghelul Mihail, cu un singur gest îl face să dispară. După  această experienţă Dominico este vindecat. De comun acord cu soţia sa se despart, şi merge pe jos până la Roma pentru a face penitenţă publică la  picioarele lui papa Paul al IV-lea. Întorcându-se în  Sicilia devine franciscan terţiar la Nicosia iar apoi, după ce îşi stabileşte copiii intră la franciscani ca frate laic. În anii care i–au mai rămas de trăit duce o viaţă de penitenţă, marcată de o graţie deosebită care atrage lângă el numeroase suflete în căutarea perfecţiunii. Dar de asemenea teribile şi numeroase asalturi ale diavolului vin să îl descurajeze: la fiecare manifestare a vechiului Duşman, arhanghelul Mihail intervine. El nu îl alungă definitiv pa diavol, dar îl susţine pe protejatul său, îl încurajează să aibă răbdare şi umilinţă, îi dă forţă şi bucurie. Precum un veritabil educator el îl ajută pe fratele Domenico să atingă o înaltă stare de sfinţenie şi vine să îl asiste în momentul morţii, în 1603 arătându-i Cerurile deschise şi pregătite să îl primească. În 1922, Maica Bernarda Butler resimte greutatea anilor, sănătatea sa nu mai este nici pe departe cea a ţărăncii solide care era înainte de a îmbrăţişa viaţa religioasă. Rămasă aproape un sfert de secol  în fruntea unei congregaţii de franciscani misionari pe care a fondat-o prin supunere faţă de autoritatea ecleziastică, cu preţul unor dureroase dezbinări, a întâmpinat numeroase dificultăţi în consolidarea operei sale. Dacă atracţia pentru viaţa de misionar a determinat-o să îşi părăsească locurile natale în 1888, nu a intenţionat nici pentru o clipă să se separe de familia sa religioasă, unde a petrecut 20 de ani din viaţa sa şi pe care a condus-o timp de 8 ani: dar Dumnezeu, prin vocea bisericii i-a cerut să se detaşeze radical, la fel cum a permis ca din noua sa fundaţie să se detaşeze la rândul său o nouă ramură. În aceste tulburări, care au condus-o de la Ecuator în Columbia, trecând prin Brazilia, credinţa sa de nezdruncinat a susţinut-o. În momentele critice ea se îndrepta plină de încredere către Fecioara Maria şi către îngeri: "Maica Bernarda trata cu mare familiaritate spiritele preafericite, în special îngerul său păzitor, sfinţii arhangheli Mihail, Gabriel, Rafael. Relaţia sa cu arhanghelul Mihail, conducătorul oştilor cerului, avea un caracter special." Şi-a consacrat timpul şi forţele rugăciunilor şi operelor de caritate. În timpul retragerii anuale pe care o realiza, arhanghelul îi apare într-un aspect nou: în timpul operaţiunilor din 1922, "marele sfânt înger", aşa cum îl numea ea, îi apare pentru prima dată şi se oferă să o servească ca ghid şi protector. Din acel moment, ea se află sub privirile acestui glorios învingător al dragonului infernului care niciodată nu o va părăsi. Un sever maestru, o admonestează faţă de cele mai mici greşeli şi îi cere cele mai dure penitenţe pentru cele mai mici defecte. O incită în mod constant să realizeze tot felul de opere de caritate, o încurajează să îşi înmulţească rugăciunile pline de umilinţă.