Terapii alternative: Reflexoterapia

Reflexoterapia

Reflexologia

Reflexologia face parte din medicina traditionala chineza care are o vechime de peste 5000 de ani. Apare mentionata pentru prima data in lucrarea „Nei Jing” (Cartea interioarelor), atribuita imparatului legendar Huangdi, in care sunt descrise tehnicile de vindecare a afectiunilor prin activarea unor puncte speciale energetice situate la distanta fata de organele pe care le reprezinta. Acest imparat intelept, medic si om de cultura a trait in jurul anului 3000 i.e.n. In secolul IV i.e.n., medicul chinez Wang-Wei prezinta reflexoterapia ca metoda, descriind tehnici speciale de masaj al talpilor, prin apasarea ferma cu policele a unor puncte timp de mai multe minute.

Cu mai mult de 4000 de ani in urma, reflexoterapia era cunoscuta si in Egiptul antic, asa cum arata o fresca descoperita in mormantul unui medic, in localitatea Saqqara. In fresca sunt reprezentati doi terapeuti care maseaza palmele si talpile a doi pacienti, probabil nobili. Fresca abunda in reprezentari simbolice. Formele de piramida simbolizeaza energia, bufnita reprezinta invatatura si intelepciunea, iar cele trei pasari albe – pacea, sanatatea si prosperitatea. Pot fi observate si reprezentari ale instrumentelor chirurgicale ale vremii.

In India antica silaba sacra „AUM” reprezenta numele esential al Divinitatii si cuprindea in semantica sa filosofica trei puncte fundamentale, reprezentand cele trei lumi: lumea telurica, demonica, umana si lumea elevata, divina. Intr-o miniatura moderna, lumea umana este reprezentata printr-un cuplu fericit, in care barbatul sta intins in largul sau, iar iubita, stand la picioarele sale ii maseaza talpile, privindu-l indragostita. Este emblema fericirii, sanatatii, iubirii si intimitatii si se pare ca nu este straina de reflexologie.

Reflexologia occidentala, asa cum este cunoscuta astazi, isi are originea in stravechea presopunctura chinezeasca, care a dezvoltat studiul corpului energetic uman, al meridianelor, zonelor energetice si punctelor de proiectie a organelor pe extremitatile corpului: talpi, palme, fetele dorsale ale picioarelor si mainilor, pavilioanele urechilor, fata, ochi, limba, intestin gros, coloana vertebrala. Aceste studii au conturat ipoteza duala potrivit careia intregul organism se proiecteaza pe fiecare organ care, la randul sau, se gaseste proiectat in orice punct al organismului.

Ca ramura a medicinii orientale, reflexologia este stiinta zonelor reflexogene ale organismului reprezentate pe extremitatile corpului, indiferent de distanta fata de zona pe care o reprezinta. Organele corpului uman au legaturi energetice si nervoase directe cu punctele reflexogene corespunzatoare.

Reflexul este activitatea fundamentala a sistemului nervos, cu ajutorul careia se regleaza relatiile dintre organe si dintre organism si mediul inconjurator.

Reflexologia sau terapia zonala a fost introdusa si popularizata in occident la inceputul secolului XX, de catre medicul american William Fitzgerald care demonstreaza practic cum, prin apasarea unor puncte cheie situate pe extremitatile corpului (mai ales picioare), putea normaliza activitatea fiziologica in alte zone ale corpului, situate la distanta fata de punctul masat.

Cercetarile sale au fost preluate de prietenul sau, dr. Joe Riley, prin intermediul caruia au ajuns in atentia fizioterapeutei Eunice Ingham, practicanta intr-un mare spital din St. Petersburg, Florida. Ea a introdus reflexoterapia, asa cum este cunoscuta astazi, in sectia sa de fizioterapie si a obtinut rezultate exceptionale in imbunatatirea mobilitatii, tratarea diverselor dureri, vindecarea unor boli cronice si accelerarea proceselor de recuperare dupa interventiile chirurgicale grave. Tot Eunice Ingham a scris prima carte de reflexoterapie din lume si a deschis prima scoala specializata pentru pregatirea reflexoterapeutilor.

Componentele principale ale reflexologiei sunt reflexodiagnosticul si reflexoterapia.

Principiile Reflexologiei

1.     Cele zece zone energetice

Reflexoterapia are la baza prezenta in organism a zece zone energetice. Aceste zone sunt longitudinale, intinzandu-se de la picioare pana la crestetul capului. Aceasta distributie energetica a fost descoperita de dr. W. Fitzgerald care putea ameliora durerea dintr-o parte a pacientului prin apasarea intr-o alta zona. El si-a perfectionat tehnica invatand ca, daca aplica presiune la nivelul degetelor cu ajutorul uni bandaj elastic pe fiecare falanga mijlocie si cu ajutorul unor mici carlige pe varfurile degetelor, putea produce efecte anestezice locale la nivelul bratelor, partilor laterale ale gatului, ochiului, urechii si fetei. In anii 1880, perioada in care practica dr. Fitzgerald, anestezia era abia la inceputuri si multi pacienti mureau din cauza anestezierii cu cloroform.

Cele zece zone sunt impartite in cinci perechi, numerotate de la 1 la 5, pe fiecare parte a corpului. O dereglare a fluxului energetic pe acest traseu poate afecta orice organ sau functie din aceasta zona. Zona 1 trece prin degetele mari de la maini, pe fiecare parte a corpului si parcurge linia mediana a corpului, partea interna a picioarelor, a bratelor si coloana vertebrala . Zona 1 este, de obicei, cea mai sensibila pe picioarele oamenilor, deoarece pe ea se afla multe parti vitale ale organismului – nasul, gura, gatul, coloana vetebrala si organele genitale. Lucrand numai asupra reflexelor coloanei vertebrale de la nivelul picioarelor este posibila ameliorarea multor manifestari fizice neplacute, deoarece nervii cu originea in coloana vertebrala stimuleaza activitatea intregului organism uman.

Zona 2 incepe in degetul al doilea de la picior, parcurge picioarele, genunchii, coapsele, soldurile, trunchiul, se uneste cu punctele de la maini care incep in cele doua aratatoare, strabate pieptul, gatul, fata si capul..

In acelasi fel sunt constituite si zonele 3, 4 si 5, incepand din degetele mijlocii, inelare si degetele mici de la maini si de la picioare care, strabatand corpul ca niste adevarate benzi energetice, cuprind articulatiile si organele pe care le intalnesc pe traseu.

Aceasta metoda de impartire a corpului in canale energetice sau meridiane este similara principiului care sta la baza presopuncturii si acupuncurii. Cu toate aceste, cand este vorba de reflexoterapie, nu sunt importante meridianele in sine si nici punctele identificate sau numerotate. In locul lor accentul se pune pe harta corpului care arata ca fiecare zona sau organ din organism este oglindit pe talpi si degetele de la picioare, pe palme si degetele de la maini.

 

2.     Harta electrica

Hiroshi Motoyama, un medic si vindecator japonez, in urma studiului zonelor si meridianelor de acupunctura, a realizat harta electrica a terminatiilor meridianelor la degetele de la maini si de la picioare, pe care le-a denumit seiketsui. Pentru aceasta , Motoyama a pus la punct un aparat pentru detectarea blocajelor energetice prin masurarea variatiilor impulsurilor electrice la nivelul terminatiilor meridianelor, fiind capabil sa diagnosticheze boala inainte de instalarea manifestarilor fizice ale acesteia. Realizarea lui Motoyama confirma ceea ce vindecatorii au stiut de milenii: cand un punct de pe meridian este blocat, fluxul energetic scade sau se acumuleaza, iar in acel punct apare congestia. In timp, aceasta congestie se poate manifesta fizic sub forma de disfunctie a zonei sau organului respectiv. Pe de alta parte, daca blocajul este indepartat prin sedinte de reflexoterapie, iar echilibrul adecvat si functia normala se restabilesc, procesul de autovindecare poate incepe, iar simptomele si durerea vor disparea. Eficienta multora, daca nu a tuturor terapiilor complementare, se bazeaza pe principiul simplu al eliminarii blocajelor de flux energetic in vederea activarii procesului de vindecare.

3.     Impartirea conventionala a talpilor

Corespunzator zonelor anatomice constitutive ale corpului si a proiectiei organelor pe extremitati, au fost trasate si principalele linii de pe maini si picioare. Acestea intersecteaza cele 10 zone descrise anterior si impart picioarele si mainile in sectoare largi, corespunzatoare unor regiuni importante ale corpului si functiunilor sale.

1.     Linia diafragmei – este linia secundara ce separa toracele de abdomen. Ea porneste de sub mont, imediat sub oasele metatarsiene, descrie o linie paralela cu linia umerilor, marcand totodata terminatia zonei mai late a labelor, corespondenta cutiei torcice. Este usor de localizat, deoarece culoarea tegumentelor deasupra acestei linii este mai inchisa decat cea de dedesubt. Pe maini, linia diafragmei este la aproximativ 2,5 cm sub articulatia dintre index si mana.

2.     Linia taliei se afla la mijlocul talpii. O putem identifica mergand cu aratatorul pe marginea externa a piciorului pana ajungem la o mica proeminenta care marcheaza santul metatarsian. De la acest sant se duce linia orizontala pe latimea talpii. Pe palme, linia taliei are ca reper articulatia policelui cu mana.

3.     Linia pelviana – separa abdomenul de micul bazin, situat la baza trunchiului. Este localizata pe talpi la baza calcaiului. Pe palme, linia bazinului incepe in zona moale, carnoasa a bazei policelui, la aproximativ 2,5 cm de articulatia pumnului

4.     Linia ligamentara – pentru a gasi aceasta linie pe talpi, impingem halucele inapoi, iar in spatiul dintre primul si al doilea deget vom simti un ligament vertical, in tensiune, ca un elastic. Pe palme, linia ligamentara se afla intre al doilea si al treilea deget.

5.     Linia umerilor poate fi localizata numai pe talpi si se intinde de la baza degetului mare, traversand pe latime talpa spre inceputul metatarsianului degetului mic, mergand paralel cu linia degetelor. Considerata linie principala, ea separa partea superioara a corpului de trunchi.

4.     Partile reflexogene ale labelor picioarelor

Urmarind liniile de orientare, sesizam o stransa corelare intre anatomia corpului uman si harta proiectiilor organelor pe talpi si chiar in alte puncte. Principiile logice ale acestor corelatii sunt:

a)            locul in care talpa se ingusteaza cel mai mult corespunde taliei corpului. Partile reflexogene situate deasupra liniei imaginare a taliei corespund partii superioare a corpului (mai sus de talia reala). Sub linia taliei de pe talpa se oglindesc organele din partea inferioara a corpului (de sub talia reala);

b)          partea dreapta a corpului isi are proiectia organelor pe talpa dreapta. Partea stanga a corpului se oglindeste pe talpa stanga;

c)    degetele mari ale picioarelor simbolizeaza capul. Organele, glandele situate pe cap, fata si creierul au proiectiile pe talpa inversate, datorita incrucisarii nervilor centrali ai celor doua emisfere cerebrale: vom masa deci punctele : ochi, urechi, nas etc. de pe partea dreapta a capului pe degetul stang si organele din partea stanga a capului – pe degetul drept;

d)    Organele perechi, precum : rinichi, plamani, maini, picioare, etc. isi au proiectiile situate pe ambele talpi: partea stanga a perechii pe talpa stanga si partea dreapta a perechii pe partea dreapta. Organele centrale, cum ar fi vezica urinara, coloana vertebrala, traheea etc. isi impart proiectiile intre cele doua talpi, simetric.

e)    coloana vertebrala, situata central in corp, se proiecteaza pe lateralele interioare ale talpilor. Exista totodata o bilateralitate corporala si o actiune metamerica. Legatura dintre partea dreapta a corpului si cea stanga se numeste bilateralitate orizontala (ca si cea dintre partea anterioara si cea posterioara a corpului). Legatura intre partea superioara si inferioara a corpului se numeste bilateralitate verticala (si intre maini si picioare). Atunci cand nu avem acces la una din partile corpului, din cauze obiective (durere, rana deschisa, fractura etc.), putem masa zona sa simetrica, bilaterala si vom obtine efecte favorabile in ambele puncte.

Concluzionand, putem afirma ca zonele reflexogene ale celor doua picioare sunt identice din punct de vedere al repartizarii, dar din punct de vedere al pozitionarii proiectiei punctelor reflexe exista deosebiri intre piciorul stang si piciorul drept.

Piciorul drept:

1.     ficat

2.     vezica biliara

3.     stomac – pancreas – duoden

4.     apendice - valva ileocecala – colon ascendent

5.     emisfera stanga a creierului, deci partea stanga a capului, cu organele aferente acestei parti

Piciorul stang:

1.     inima

2.     splina

3.     stomac – duoden – pancreas

4.     colon descendent – rect – anus

5.     emisfera dreapta a creierului, deci partea dreapta a capului cu organele aferente.

REFLEXODIAGNOSTICUL

Consta in reperarea si interpretarea punctelor sensibile sau dureroase din zonele reflexogene, combinat cu informatiile primite din dialogul cu pacientul despre afectiunile si starea generala de sanatate.

Prin reflexodiagnostic se poate descoperi o suferinta morfo-functionala a organului corespondent, palpand punctul reflexogen specific. Punctele reflexogene devin dureroase la presiune datorita depunerilor de toxine din zona reflexogena, deci dereglarilor energetice, si au drept consecinta o proasta circulatie sanguina si nervoasa.

Boala se manifesta la presiune ca o inflamatie, cristale de nisip sau boabe de orez dureroase, aflate sub piele. Durerea este direct proportionala cu gravitatea si vechimea afectiunii organului corespondent.

Este necesar sa se faca o examinare atenta, deoarece unele puncte reflexe pot fi dureroase si datorita unor afectiuni locale in partile de testare (bataturi, plagi, traumatisme, malformatii, reumatism, boli dermatologice etc.) Pentru diagnosticare am folosit cu precadere zonele reflexogene ale talpilor, cele mai complexe si mai concludente puncte de proiectie organica. In cazuri exceptionale, de persoane cu membrele inferioare amputate sau lezate grav, se poate folosi examinarea si palparea partilor reflexogene ale mainilor, ca zona corespondenta bilateral. Cu toate ca palmele prezinta aceleasi puncte reflexogene ca si talpile, diagnosticarea este mai greoaie si mai putin precisa decat pe talpi.

Datorita perioadei, in general mare, pe care oamenii o petrec in picioare sau sezand, toxinele au tendinta de a cobora spre zonele inferioare ale corpului, localizandu-se in punctele reflexe din talpi, puncte corespondente organelor suferinde. Unele persoane pot acuza zone dureroase peste tot in aria plantara la palpare, acestea fiind, de obicei, hipersensibile. In acest caz, se recomanda frictionarea talpilor pe toata suprafata, pana devin calde, dupa care, cu apasari usoare, se cauta punctele reflexe. Alteori este posibil ca pacientul sa nu reactioneze la palparea zonelor de reflex, caz in care ori ne aflam in fata unei erori de diagnostic, ori zona reflexa trebuie abordata cu mai multa forta, mai in profunzime.

Reflexodiagnosticul cere deci, un studiu amanuntit, experienta, sensibilitate deosebita si, nu in ultimul rand, solide cunostinte anatomice si patologice.

Foarte important in diagnosticare este si dialogul preliminar cu pacientul. Acesta isi cunoaste vechile afectiuni, a urmat diferite tratamente si informatiile pe care ni le poate oferi sunt foarte pretioase pentru determinarea starii de sanatate si a cauzelor afectiunilor potentiale care urmeaza a fi tratate. Ca sa avem eficienta in tratare, vom incepe mai intai cu cauza generatoare a dereglarilor.

Reflexoterapeutul nu trebuie sa se substituie medicului clasicist, ci trebuie sa fie constient ca el practica alte metode de tratament, neinvazive, care pot avea efecte favorabile acolo unde medicina clasica a esuat sau pot merge paralel cu aceasta, completandu-se reciproc.

1.               Depunerile de toxine in zonele reflexogene

In reflexologie se considera ca depunerile de toxine sunt principala cauza a imbolnavirii curente prin dereglarile circulatiei energetice, sanguine, a proceselor complexe ale asimilatiei si a functionarii generale a organismului. In esenta, putem spune ca depunerile de toxine in zonele reflexogene, ne indica o defectuoasa functionare a organului aflat in corespondenta si invers. Putem spune ca toxinele localizate in ficat produc hepatita si ciroza, cele localizate in pancreas produc diabet, toxinele din rinichi duc la nefrita si guta, cele din piele la dermatite si celulita, in articulatii produc artritele si reumatismul etc.

Principalii factori care conduc la aceasta acumulare nociva de toxine sunt modul de viata, de alimentatie, starea psihica si starea mentala. Acestea pot cauza circulatie sanguina isuficienta intr-un anumit organ sau zona corporala. Fracturile consolidate gresit sau calusurile vicioase la maini, picioare sau coloana vertebrala conduc la perturbari circulatorii si de influx nervos zonal care afecteaza organele corespondente. Folosirea de incaltaminte incomoda sau stramta timp indelungat conduce la perturbari zonale ce influenteaza negativ functiunile organice.

Masajul punctelor reflexe decongestioneaza musculatura si stimuleaza circulatia sangelui in organe, obtinand astfel eliminarea reziduurilor toxice si alimentarea cu substante energetice noi, regeneratoare. Pentru aceasta trebuie sa regularizam mai intai functionarea organelor de eliminare a toxinelor si a celor de refacere a organismului, dupa care vom putea trece la tratamentul propriu-zis al organului bolnav, insistand prin masarea punctului sau reflex.