Reflexoterapia
Reflexologia
face parte din medicina traditionala chineza care are o vechime de peste 5000
de ani. Apare mentionata pentru prima data in lucrarea „Nei Jing” (Cartea
interioarelor), atribuita imparatului legendar Huangdi, in care sunt descrise
tehnicile de vindecare a afectiunilor prin activarea unor puncte speciale
energetice situate la distanta fata de organele pe care le reprezinta. Acest
imparat intelept, medic si om de cultura a trait in jurul anului 3000 i.e.n. In
secolul IV i.e.n., medicul chinez Wang-Wei prezinta reflexoterapia ca metoda,
descriind tehnici speciale de masaj al talpilor, prin apasarea ferma cu
policele a unor puncte timp de mai multe minute.
Cu
mai mult de 4000 de ani in urma, reflexoterapia era cunoscuta si in Egiptul
antic, asa cum arata o fresca descoperita in mormantul unui medic, in
localitatea Saqqara. In fresca sunt reprezentati doi terapeuti care maseaza
palmele si talpile a doi pacienti, probabil nobili. Fresca abunda in
reprezentari simbolice. Formele de piramida simbolizeaza energia, bufnita
reprezinta invatatura si intelepciunea, iar cele trei pasari albe – pacea,
sanatatea si prosperitatea. Pot fi observate si reprezentari ale instrumentelor
chirurgicale ale vremii.
In
India antica silaba sacra „AUM” reprezenta numele esential al Divinitatii si
cuprindea in semantica sa filosofica trei puncte fundamentale, reprezentand
cele trei lumi: lumea telurica, demonica, umana si lumea elevata, divina.
Intr-o miniatura moderna, lumea umana este reprezentata printr-un cuplu
fericit, in care barbatul sta intins in largul sau, iar iubita, stand la
picioarele sale ii maseaza talpile, privindu-l indragostita. Este emblema
fericirii, sanatatii, iubirii si intimitatii si se pare ca nu este straina de
reflexologie.
Reflexologia
occidentala, asa cum este cunoscuta astazi, isi are originea in stravechea
presopunctura chinezeasca, care a dezvoltat studiul corpului energetic uman, al
meridianelor, zonelor energetice si punctelor de proiectie a organelor pe
extremitatile corpului: talpi, palme, fetele dorsale ale picioarelor si
mainilor, pavilioanele urechilor, fata, ochi, limba, intestin gros, coloana
vertebrala. Aceste studii au conturat ipoteza duala potrivit careia intregul
organism se proiecteaza pe fiecare organ care, la randul sau, se gaseste
proiectat in orice punct al organismului.
Ca
ramura a medicinii orientale, reflexologia este stiinta zonelor reflexogene ale
organismului reprezentate pe extremitatile corpului, indiferent de distanta
fata de zona pe care o reprezinta. Organele corpului uman au legaturi
energetice si nervoase directe cu punctele reflexogene corespunzatoare.
Reflexul
este activitatea fundamentala a sistemului nervos, cu ajutorul careia se
regleaza relatiile dintre organe si dintre organism si mediul inconjurator.
Reflexologia
sau terapia zonala a fost introdusa si popularizata in occident la inceputul
secolului XX, de catre medicul american William Fitzgerald care demonstreaza
practic cum, prin apasarea unor puncte cheie situate pe extremitatile corpului
(mai ales picioare), putea normaliza activitatea fiziologica in alte zone ale
corpului, situate la distanta fata de punctul masat.
Cercetarile sale au fost preluate de prietenul sau, dr. Joe
Riley, prin intermediul caruia au ajuns in atentia fizioterapeutei Eunice
Ingham, practicanta intr-un mare spital din St. Petersburg, Florida. Ea a
introdus reflexoterapia, asa cum este cunoscuta astazi, in sectia sa de
fizioterapie si a obtinut rezultate exceptionale in imbunatatirea mobilitatii,
tratarea diverselor dureri, vindecarea unor boli cronice si accelerarea
proceselor de recuperare dupa interventiile chirurgicale grave. Tot Eunice
Ingham a scris prima carte de reflexoterapie din lume si a deschis prima scoala
specializata pentru pregatirea reflexoterapeutilor.
Componentele
principale ale reflexologiei sunt reflexodiagnosticul si reflexoterapia.
Principiile
Reflexologiei
1. Cele zece zone energetice
Reflexoterapia
are la baza prezenta in organism a zece zone energetice. Aceste zone sunt
longitudinale, intinzandu-se de la picioare pana la crestetul capului. Aceasta
distributie energetica a fost descoperita de dr. W. Fitzgerald care putea
ameliora durerea dintr-o parte a pacientului prin apasarea intr-o alta zona. El
si-a perfectionat tehnica invatand ca, daca aplica presiune la nivelul
degetelor cu ajutorul uni bandaj elastic pe fiecare falanga mijlocie si cu
ajutorul unor mici carlige pe varfurile degetelor, putea produce efecte
anestezice locale la nivelul bratelor, partilor laterale ale gatului, ochiului,
urechii si fetei. In anii 1880, perioada in care practica dr. Fitzgerald,
anestezia era abia la inceputuri si multi pacienti mureau din cauza
anestezierii cu cloroform.
Cele
zece zone sunt impartite in cinci perechi, numerotate de la 1 la 5, pe fiecare
parte a corpului. O dereglare a fluxului energetic pe acest traseu poate afecta
orice organ sau functie din aceasta zona. Zona 1 trece prin degetele mari de la
maini, pe fiecare parte a corpului si parcurge linia mediana a corpului, partea
interna a picioarelor, a bratelor si coloana vertebrala . Zona 1 este, de
obicei, cea mai sensibila pe picioarele oamenilor, deoarece pe ea se afla multe
parti vitale ale organismului – nasul, gura, gatul, coloana vetebrala si
organele genitale. Lucrand numai asupra reflexelor coloanei vertebrale de la
nivelul picioarelor este posibila ameliorarea multor manifestari fizice
neplacute, deoarece nervii cu originea in coloana vertebrala stimuleaza
activitatea intregului organism uman.
Zona
2 incepe in degetul al doilea de la picior, parcurge picioarele, genunchii,
coapsele, soldurile, trunchiul, se uneste cu punctele de la maini care incep in
cele doua aratatoare, strabate pieptul, gatul, fata si capul..
In
acelasi fel sunt constituite si zonele 3, 4 si 5, incepand din degetele
mijlocii, inelare si degetele mici de la maini si de la picioare care,
strabatand corpul ca niste adevarate benzi energetice, cuprind articulatiile si
organele pe care le intalnesc pe traseu.
Aceasta
metoda de impartire a corpului in canale energetice sau meridiane este similara
principiului care sta la baza presopuncturii si acupuncurii. Cu toate aceste,
cand este vorba de reflexoterapie, nu sunt importante meridianele in sine si
nici punctele identificate sau numerotate. In locul lor accentul se pune pe
harta corpului care arata ca fiecare zona sau organ din organism este oglindit
pe talpi si degetele de la picioare, pe palme si degetele de la maini.
2. Harta electrica
Hiroshi
Motoyama, un medic si vindecator japonez, in urma studiului zonelor si
meridianelor de acupunctura, a realizat harta electrica a terminatiilor
meridianelor la degetele de la maini si de la picioare, pe care le-a denumit seiketsui.
Pentru aceasta , Motoyama a pus la punct un aparat pentru detectarea
blocajelor energetice prin masurarea variatiilor impulsurilor electrice la
nivelul terminatiilor meridianelor, fiind capabil sa diagnosticheze boala
inainte de instalarea manifestarilor fizice ale acesteia. Realizarea lui
Motoyama confirma ceea ce vindecatorii au stiut de milenii: cand un punct de pe
meridian este blocat, fluxul energetic scade sau se acumuleaza, iar in acel
punct apare congestia. In timp, aceasta congestie se poate manifesta fizic sub
forma de disfunctie a zonei sau organului respectiv. Pe de alta parte, daca
blocajul este indepartat prin sedinte de reflexoterapie, iar echilibrul adecvat
si functia normala se restabilesc, procesul de autovindecare poate incepe, iar
simptomele si durerea vor disparea. Eficienta multora, daca nu a tuturor
terapiilor complementare, se bazeaza pe principiul simplu al eliminarii
blocajelor de flux energetic in vederea activarii procesului de vindecare.
3. Impartirea conventionala a talpilor
Corespunzator
zonelor anatomice constitutive ale corpului si a proiectiei organelor pe
extremitati, au fost trasate si principalele linii de pe maini si picioare.
Acestea intersecteaza cele 10 zone descrise anterior si impart picioarele si
mainile in sectoare largi, corespunzatoare unor regiuni importante ale corpului
si functiunilor sale.
1.
Linia diafragmei – este linia secundara ce separa toracele de abdomen. Ea porneste de
sub mont, imediat sub oasele metatarsiene, descrie o linie paralela cu linia
umerilor, marcand totodata terminatia zonei mai late a labelor, corespondenta
cutiei torcice. Este usor de localizat, deoarece culoarea tegumentelor deasupra
acestei linii este mai inchisa decat cea de dedesubt. Pe maini, linia
diafragmei este la aproximativ 2,5
cm sub articulatia dintre index si mana.
2.
Linia taliei se afla la mijlocul talpii. O putem identifica mergand cu aratatorul
pe marginea externa a piciorului pana ajungem la o mica proeminenta care
marcheaza santul metatarsian. De la acest sant se duce linia orizontala pe
latimea talpii. Pe palme, linia taliei are ca reper articulatia policelui cu
mana.
3.
Linia pelviana – separa abdomenul de micul bazin, situat la baza trunchiului. Este
localizata pe talpi la baza calcaiului. Pe palme, linia bazinului incepe in
zona moale, carnoasa a bazei policelui, la aproximativ 2,5 cm de articulatia pumnului
4.
Linia ligamentara – pentru a gasi aceasta linie pe talpi, impingem halucele inapoi, iar
in spatiul dintre primul si al doilea deget vom simti un ligament vertical, in
tensiune, ca un elastic. Pe palme, linia ligamentara se afla intre al doilea si
al treilea deget.
5.
Linia umerilor poate fi localizata numai pe talpi si se intinde de la baza degetului
mare, traversand pe latime talpa spre inceputul metatarsianului degetului mic,
mergand paralel cu linia degetelor. Considerata linie principala, ea separa
partea superioara a corpului de trunchi.
4. Partile reflexogene ale labelor picioarelor
Urmarind
liniile de orientare, sesizam o stransa corelare intre anatomia corpului uman
si harta proiectiilor organelor pe talpi si chiar in alte puncte. Principiile
logice ale acestor corelatii sunt:
a)
locul in care talpa se ingusteaza cel mai mult
corespunde taliei corpului. Partile reflexogene situate deasupra liniei
imaginare a taliei corespund partii superioare a corpului (mai sus de talia reala).
Sub linia taliei de pe talpa se oglindesc organele din partea inferioara a
corpului (de sub talia reala);
b)
partea dreapta a corpului isi are proiectia organelor
pe talpa dreapta. Partea stanga a corpului se oglindeste pe talpa stanga;
c) degetele mari ale picioarelor
simbolizeaza capul. Organele, glandele situate pe cap, fata si creierul au
proiectiile pe talpa inversate, datorita incrucisarii nervilor centrali ai
celor doua emisfere cerebrale: vom masa deci punctele : ochi, urechi, nas etc.
de pe partea dreapta a capului pe degetul stang si organele din partea stanga a
capului – pe degetul drept;
d) Organele perechi,
precum : rinichi, plamani, maini, picioare, etc. isi au proiectiile situate pe
ambele talpi: partea stanga a perechii pe talpa stanga si partea dreapta a
perechii pe partea dreapta. Organele centrale, cum ar fi vezica urinara,
coloana vertebrala, traheea etc. isi impart proiectiile intre cele doua talpi,
simetric.
e) coloana
vertebrala, situata central in corp, se proiecteaza pe lateralele interioare
ale talpilor. Exista totodata o bilateralitate corporala si o actiune
metamerica. Legatura dintre partea dreapta a corpului si cea stanga se numeste
bilateralitate orizontala (ca si cea dintre partea anterioara si cea
posterioara a corpului). Legatura intre partea superioara si inferioara a corpului
se numeste bilateralitate verticala (si intre maini si picioare). Atunci cand
nu avem acces la una din partile corpului, din cauze obiective (durere, rana
deschisa, fractura etc.), putem masa zona sa simetrica, bilaterala si vom
obtine efecte favorabile in ambele puncte.
Concluzionand,
putem afirma ca zonele reflexogene ale celor doua picioare sunt identice din
punct de vedere al repartizarii, dar din punct de vedere al pozitionarii
proiectiei punctelor reflexe exista deosebiri intre piciorul stang si piciorul
drept.
Piciorul drept:
1.
ficat
2.
vezica biliara
3.
stomac – pancreas – duoden
4.
apendice - valva ileocecala – colon ascendent
5.
emisfera stanga a creierului, deci partea stanga a
capului, cu organele aferente acestei parti
Piciorul
stang:
1.
inima
2.
splina
3.
stomac – duoden – pancreas
4.
colon descendent – rect – anus
5.
emisfera dreapta a creierului, deci partea dreapta a
capului cu organele aferente.
REFLEXODIAGNOSTICUL
Consta
in reperarea si interpretarea punctelor sensibile sau dureroase din zonele
reflexogene, combinat cu informatiile primite din dialogul cu pacientul despre
afectiunile si starea generala de sanatate.
Prin
reflexodiagnostic se poate descoperi o suferinta morfo-functionala a organului
corespondent, palpand punctul reflexogen specific. Punctele reflexogene devin
dureroase la presiune datorita depunerilor de toxine din zona reflexogena, deci
dereglarilor energetice, si au drept consecinta o proasta circulatie sanguina
si nervoasa.
Boala
se manifesta la presiune ca o inflamatie, cristale de nisip sau boabe de orez
dureroase, aflate sub piele. Durerea este direct proportionala cu gravitatea si
vechimea afectiunii organului corespondent.
Este
necesar sa se faca o examinare atenta, deoarece unele puncte reflexe pot fi
dureroase si datorita unor afectiuni locale in partile de testare (bataturi,
plagi, traumatisme, malformatii, reumatism, boli dermatologice etc.) Pentru
diagnosticare am folosit cu precadere zonele reflexogene ale talpilor, cele mai
complexe si mai concludente puncte de proiectie organica. In cazuri
exceptionale, de persoane cu membrele inferioare amputate sau lezate grav, se
poate folosi examinarea si palparea partilor reflexogene ale mainilor, ca zona
corespondenta bilateral. Cu toate ca palmele prezinta aceleasi puncte
reflexogene ca si talpile, diagnosticarea este mai greoaie si mai putin precisa
decat pe talpi.
Datorita
perioadei, in general mare, pe care oamenii o petrec in picioare sau sezand,
toxinele au tendinta de a cobora spre zonele inferioare ale corpului,
localizandu-se in punctele reflexe din talpi, puncte corespondente organelor
suferinde. Unele persoane pot acuza zone dureroase peste tot in aria plantara
la palpare, acestea fiind, de obicei, hipersensibile. In acest caz, se recomanda
frictionarea talpilor pe toata suprafata, pana devin calde, dupa care, cu
apasari usoare, se cauta punctele reflexe. Alteori este posibil ca pacientul sa
nu reactioneze la palparea zonelor de reflex, caz in care ori ne aflam in fata
unei erori de diagnostic, ori zona reflexa trebuie abordata cu mai multa forta,
mai in profunzime.
Reflexodiagnosticul
cere deci, un studiu amanuntit, experienta, sensibilitate deosebita si, nu in
ultimul rand, solide cunostinte anatomice si patologice.
Foarte
important in diagnosticare este si dialogul preliminar cu pacientul. Acesta isi
cunoaste vechile afectiuni, a urmat diferite tratamente si informatiile pe care
ni le poate oferi sunt foarte pretioase pentru determinarea starii de sanatate
si a cauzelor afectiunilor potentiale care urmeaza a fi tratate. Ca sa avem
eficienta in tratare, vom incepe mai intai cu cauza generatoare a dereglarilor.
Reflexoterapeutul
nu trebuie sa se substituie medicului clasicist, ci trebuie sa fie constient ca
el practica alte metode de tratament, neinvazive, care pot avea efecte
favorabile acolo unde medicina clasica a esuat sau pot merge paralel cu
aceasta, completandu-se reciproc.
1.
Depunerile
de toxine in zonele reflexogene
In
reflexologie se considera ca depunerile de toxine sunt principala cauza a
imbolnavirii curente prin dereglarile circulatiei energetice, sanguine, a
proceselor complexe ale asimilatiei si a functionarii generale a organismului.
In esenta, putem spune ca depunerile de toxine in zonele reflexogene, ne indica
o defectuoasa functionare a organului aflat in corespondenta si invers. Putem
spune ca toxinele localizate in ficat produc hepatita si ciroza, cele
localizate in pancreas produc diabet, toxinele din rinichi duc la nefrita si
guta, cele din piele la dermatite si celulita, in articulatii produc artritele
si reumatismul etc.
Principalii
factori care conduc la aceasta acumulare nociva de toxine sunt modul de viata,
de alimentatie, starea psihica si starea mentala. Acestea pot cauza circulatie
sanguina isuficienta intr-un anumit organ sau zona corporala. Fracturile
consolidate gresit sau calusurile vicioase la maini, picioare sau coloana
vertebrala conduc la perturbari circulatorii si de influx nervos zonal care
afecteaza organele corespondente. Folosirea de incaltaminte incomoda sau
stramta timp indelungat conduce la perturbari zonale ce influenteaza negativ
functiunile organice.
Masajul
punctelor reflexe decongestioneaza musculatura si stimuleaza circulatia
sangelui in organe, obtinand astfel eliminarea reziduurilor toxice si
alimentarea cu substante energetice noi, regeneratoare. Pentru aceasta trebuie
sa regularizam mai intai functionarea organelor de eliminare a toxinelor si a
celor de refacere a organismului, dupa care vom putea trece la tratamentul
propriu-zis al organului bolnav, insistand prin masarea punctului sau reflex.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu