Proiecţia
este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am
învăţat în şcoală.
El este un transfer involuntar asupra altora al
comportamentului nostru inconştient,
astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în
ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre
sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim
aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui
mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă
de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al
propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o
circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici
imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care
cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni
tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.
Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe piept o
sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită.
Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt
sigure: nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe
care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine
cineva care acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea
persoană se conectează direct la noi.
De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage
oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente
de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim
pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare,
singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi
oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne
permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.
În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii
negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât
cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de aroganţa ta,
asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă. Aceasta
se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd,
fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o dovedesc în viitor.
Dacă sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc mai atent toate
perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am
fost arogantă în trecut? Sunt arogantă acum? Aş putea fi arogantă în
viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund
negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau
fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi
aroganţa.
Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar
că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept
aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu
mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat.
Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când
te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.
În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu
doresc să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă
amintiţi că există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru
a primi acest dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le
asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la
comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect
nerezolvat din noi înşine.
Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când
îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune
nouă înşine.
Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem. Spunem
altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe
alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă bombardaţi cu
gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din jurul vostru –
verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă, distrugând o parte din
propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este
accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări accidentale.
În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna
vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator
pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu
ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit,
răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.
Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi
înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi toate
trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt adesea
ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim. Dacă
n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi
toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de
oameni, descoperă unde te asemeni lor.
Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative;
le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu care lucrăm
proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi succesul. Dacă vrei
să fii ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei.
Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături,
continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem. Atunci
când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect
al nostru înşine.
Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile
negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele
şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne
retragem propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem
potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi
cu adevărat.
Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide ochii
şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă umană,
ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o manifeşti
într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi
în stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda
această calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii
în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el
însuşi sau din ea însăşi.
Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te cunoşti
pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place
în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi în
stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin norul
format de proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că cele trei
mari mistere ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi
omul pentru el însuşi.
Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea
exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în
jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o
facem.
Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!
Debbie Ford
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu