vineri, 5 iunie 2015

Intuitia - forta ta interioara



Ţi s-a întâmplat vreodată să te afli în faţa unei „intersecţii” a vieţii, să alegi la primul impuls o cale, după care să ai totuşi urme de îndoială? Cu siguranţă ai fost pus în această situaţie măcar o dată în viaţă, iar ceea ce a contribuit la alegerea unei căi sau a alteia a fost intuiţia. Chiar dacă asupra ei planează o oarecare senzaţie de incertitudine, din cauza lipsei explicaţiilor ştiinţifice, intuiţia face parte din viaţa noastră şi, de multe ori, ne ghidează într-un fel sau altul.
Definită de către specialişti ca fiind al şaselea simţ al omului, intuiţia este puntea de legătură dintre sentimente şi minte. Este vocea interioară care-ţi va spune mereu cu o subtilitate şi blândeţe ieşite din comun, încotro ar fi indicat să o iei sau ce anume să alegi. Este „vocea” delicată care sugerează şi nu insistă, şi pe care o simţi sub formă unor emoţii. Cu toată „sensibilitatea” ei, ea joacă un rol esenţia în viaţa noastră: atât în cea profesională, cât şi în cea personală. Carl Jung, spre exemplu, susţine că intuiţia reprezintă una dintre cele patru funcţii majore ale omului alături de senzaţie, gândire şi sentimente. El spune că, echilibrând aceste funcţii, putem să ne maximizăm potenţialul, putem ajunge acolo unde ne dorim, putem “cuceri” tot ceea ce ne-am propus şi, mai important, putem dobândi liniştea interioară mult râvnită.

Cum ne putem dezvolta intuiţia

Ca şi orice abilitate, intuiţia poate fi dezvoltată şi cârmuită, pentru binele personal (și nu numai). Tocmai de aceea, există câteva trucuri pe care le poţi aplica, pentru a creşte intuiţia.
  1. Asculţă-ţi presentimentele! Îţi aminteşti golul din stomac sau furnicăturile din gură? Ei bine, acelea sunt semenle unui presentiment. Oare de câte ori nu ai spus: am un gol în stomac, simt că se va întâmpla ceva. Ei bine, există mari şanse ca presentimentele să se adeverească. Nu trece cu uşurinţă peste ele şi nu le ignora, subconştientul tău este cel care-ţi trimite semne şi care, deseori te poate avertiza de ceea ce se va întâmpla. Iar dacă celor din jur, presentimentele tale li se par nişte copilării, adu-ţi mereu aminte că oamenii sunt diferiţi, astfel că, şi gradul intuitiv este diferit de la om la om. Unii o au, alţii deloc, unii în procent foarte mic, alţii în procente extrem de mari. Aşadar, tot ceea ce poţi face, este să-ţi asculţi vocea interioară, să încerci să o desluşeşti şi să ai încredere în ea.
  2. energieFii „cu ochii-n patru”! Intuiţia poate fi dezvolată dacă există voinţă, prezenţă fizică şi psihică şi conştientizare. Trebuie să fii mereu în gardă, să observi tot ce se întâmplă în jurul tău şi să acorzi o mare importanţă sentimentelor celor din jur şi trăirilor interioare. Cu cât absorbi mai multă informaţie, cu atât inconştientul tău are mai mult material pentru a-l analiza şi a-l procesa. Nu trebuie să uiţi nici măcar o secundă că inconştientul comunică informaţii conştientului, prin intermediul intuiţiei. De aceea, ori de câte ori ai gânduri spontane, sentimente puternice, inspiraţie sau pur şi simplu impulsuri de moment, nu le „scăpa”. Acordă-le importanţă şi atenţie dacă vrei să-ţi dezvolţi abilitatea intuitivă. În funcție de starea pe care ți-o transmit (pozitivă sau negativă) ele îți pot arăta dacă ești pe sensul de mers sau ai pierdut drumul.
  3. Încearcă să ghiceşti viitorul! Poate părea puţin exagerat să-ţi ghiceşti viitorul, însă există mici trucuri prin care ai putea să-ţi dezvolţi intuiţia. Spre exemplu, în staţia de autobuz, încearcă să ghiceşti numărul maşinii care va veni. Sau să te gândeşti cam cum va fi vremea în zilele următoare, sau, de ce nu, când îţi sună telefonul să te întrebi cine este apelantul. Fă aceste mici exerciţii şi, treptat, ele vor deveni o obişnuinţă care-ţi vor dezvolta intuiţia.
  4. Meditează şi ascultă! Acordă-ţi în fiecare zi, câteva minute pentru a medita şi pentru a-ţi lăsa mintea liberă. Ascultă-ţi sentimentele, impulsurile şi vibraţiile. Lasă gândurile să plece şi conectează-te la emoţii şi trăiri. Făcând aceste exerciţii te vei putea conecta la o sursă de cunoaştere mult mai amplă, iar intuiţia va deveni şi mai solidă.
  5. Pune întrebări! Atât ţie însuţi, cât şi celor din jur. Întrebările pot fi un mod excelent de a consolida intuiţia. Nu degeaba, cele mai puternice perspective creative vin după o lungă sesiune de întrebări şi răspunsuri. O forţă majoră ţi-o oferă întrebările şi nu răspunsurile, ele stimulând apariţia de noi întrebări şi noi răspunsuri. Prin astfel de sesiuni, îţi vei dezvolta capacitatea intuitivă.
  6. Învinge spaima! Majoritatea dintre noi au dezvoltat o teamă faţă de spaimă. Greşit! E mai sănătos să te lupţi cu ea şi să o descifrezi, decât să o eviţi sau să fugi din calea ei. În situaţii stresante, e clar că nu vei lua decizia corectă. Fiindu-ţi frică nu-ţi vei putea asculta intuiţia şi, drept urmare, nu vei fi capabil să oferi răspunsuri concrete, sănătoase pentru tine şi pentru situaţia creată.
  7. Lasă inconştientul să lucreze în timp ce dormi! Înainte de culcare, reflectă la problemele la care nu ai găsit răspuns în timpul zilei. Gândeşte-te la cât mai multe variante posibile şi adormi cu ele în gând. În timpul somnului, imaginaţia se va activa şi inconştientul îţi poate oferi soluţiile mult dorite.
  8. Crede în tine! Un om care are o încredere mare în el şi în capacităţile sale, este un om cu performanţe, un om care poate realiza tot ceea ce şi-a propus, unul care oferă şi inspiră încredere şi celor din jur. Ascultă-ţi vocea interioară şi, mai ales ai încredere în ea. Nu contează că la început vei face, probabil, şi alegeri mai puţin inspirate, pe parcurs, intuiţia ta va deveni mai solidă şi alegerile vor deveni mai inspirate. Mai multe învățături despre cum să-ți crești încrederea în tine și în deciziile pe care le iei afli din cartea Secretul Succesului – Încrederea totală în tine.
fish jump fish bowls 1920x1080 wallpaper_www.wallpaperhi.com_51

Prejudecăți despre intuiţie

  1. Intuiţia este experimentată doar de anumite persoane “talentate”. De fapt, intuiția este o experiență umană normală și se regăseşte în culturile din întreaga lume. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu au informaţii corecte despre ceea ce este intuiția și cum să o folosească. Însă, toţi am fost înzestraţi cu capacitatea de intuiție. Este adevărat că unii oameni au talent mai mult intuitiv, sau ştiu să-şi consolideze intuitia lor prin practică, sau sunt pur și simplu născuţi într-un mediu care sprijină dezvoltarea de intuiţie. Aceste lucruri pot spori intuiția, la fel cum pot spori orice altă abilitate umană.
  2. Femeile sunt mai intuitive decât bărbaţii! În realitate, atât bărbații, cât și femeile se nasc cu intuiție. Cu toate acestea, în societățile vestice, femeile și artiștii au libertatea de a fi mai intuitivi decat bărbaţii. Bărbaţii spun adesea că intuiția lor vine sub formă de instinct, iar femeile spun mai des: „simt în sufletul meu.”
  3. Intuiţia este la fel ca şi ghicitul! În timp ce intuiţia este încă un puzzle pentru oamenii de ştiinţă, cercetătorii au descoperit că, există oameni care pot şti un lucru la prima vedere. Spre exemplu, în cazul elevilor, s-a constatat că aceşti pot “ghici” din prima dacă profesorul va fi unul pe placul lor sau nu. Cu toate acestea, intuiţia nu este nicidecum un joc de ghicit.
  4. Intuiţia are întotdeauna dreptate! Deși este adevărat că cele mai pure experiențe intuitive sunt corecte, cei mai mulţi dintre noi trebuie să învețe să facă distincția între intuiție pură și iluzii sau idei proiectate despre oameni și situații. Avem pur și simplu nevoie de experiență înainte de a putea identifica intuiția noastră pură.

Cum este percepută intuiţia în alte culturi?

Multe culturi includ practicile pentru dezvoltarea intuiției lor în educație, încă din copilărie şi, în special în domenii precum asistenţă medicală, interacţiuni sociale, idei despre moarte şi viața de după moarte, precum și în tradițiile spirituale.
În America de nord, spre exemplu, de mici, oamenii sunt încurajaţi să vorbească cu spiritele, cu plantele, cu animalele, cu munţii sau cu diverse alte părţi ale naturii. Ei se bazează în viaţa lor, de zi cu zi aproape în mare parte pe intuiţie. Rareori stau să analizeze situaţiile şi să găsească explicaţii logice.
În China, oamenii sunt învăţaţi de mici să simtă la ce boli sunt vulnerabili. Astfel ei recurg la medicina alternativă mult mai mult decât la cea alopată. Ei sunt învăţaţi să-şi asculte intuiţia cu privire la bolile pe care le au.
În Kenya, în unele triburi, oamenii au mare încredere în intuiţia lor, mai ales când se pune problema morţii. Ei sunt convinşi că ştiu şi pot să anticipeze momentul în care urmează să treacă în lumea cealaltă.
Cu toate preconcepţiile sau culturile din întreaga lume, să ai o intuiţie dezvoltată este o abilitate execelentă, care te ajută să-ţi manageriezi mai bine şi mai sănătos priorităţile. O intuiţie dezvoltată reduce stresul dacă informaţiile sunt vaste şi complexe, dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, face legătura cu inconştientul, te ajută să iei decizii mai bune şi îmbunătăţeşte sănătatea psihică, mental şi emoţională.
Licenţa Creative Commons
“Intuiţia, forța interioară care-ți poate decide soarta” de blog.aimgroup.ro este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu