duminică, 28 iulie 2013

Serafimii

Serafimii

ImprimareE-mail
Numele de Serafimi înseamnă "cei ce se aprind" sau "cei ce se încălzesc"
serafim2.jpgOrice denumire dată duhurilor cereşti conţine indicaţii despre calitatea divină proprie fiecărei ierarhii.
Astfel, serafimi înseamnă "cei ce se aprind" sau "cei ce se încălzesc", indicând activitatea lor continuă, plină de dăruire, în cele Dumnezeieşti.
După cum spune proorocul Isaia, Dumnezeul nostru este foc mistuitor, Scaunul Lui pară de foc, iar veşmântul Slavei Domnului este ca focul.
Căldura şi mişcarea neîntreruptă a Serafimilor, care nu şovăie deloc, cu un ţel binecunoscut, e dată de nivelul lor spiritual perfect.
Din acest pasaj distingem clar că dintre toate ordinele cereşti, serafimii sunt cei mai apropiaţi de Dumnezeu, stând "înaintea Lui".
Strălucirea lor, de neimaginat de puternică, mult mai mare decât a Soarelui la amiază, e ocultată, pentru ca şi noi, oamenii, să îi putem privi şi să le percepem graţia pe care o revarsă din plin asupra noastră.
Simbolul acestui aspect sunt cele două aripi cu care îşi acoperă chipul. Profunda lor umilinţă şi voinţa desăvârşită, în care se cunoaşte numai lucrarea divină, acţiunile lor, pe deplin dăruite iubirii de Dumnezeu, sunt calităţi scoase în evidenţă de aripile care le acoperă picioarele.
Prezenţa lor în orice moment, în orice loc, transcenzând astfel timpul şi spaţiul, adică omniprezenţa, puterea lor de a realiza desăvârşit înălţarea sufletelor – omnipotenţa şi abandonul total în Dumnezeu sunt făcute cunoscute nouă de cele două aripi desfăcute pentru zbor.
Acesta este ordinul cel sfânt al Serafimilor, al căror nume mai semnifică "cele nobile", înnobilate fiind de prezenţa în inimi, clipă de clipă, a lui Dumnezeu.
În Vechiul Testament serafimii sunt menţionaţi în Isaia şi în Numerii 21,6. În Noul Testament serafimii sunt menţionaţi în Apocalipsa Sfântului Ioan.
Ordinul angelic al serafimilor este numit în tradiţia ebraică Hayyoth- Hakkadosh (fiinţe sfinte) şi este influenţat de prima sefira din arborele sefirotic şi anume Kether, "Coroana", cea care guvernează întregul şi naşte lumea. De la acest ordin a fost dat numele de "fiinţe" tuturor lucrurilor care umplu Universul.
Există o corespondenţă între serafimi şi prima literă a alfabetului ebraic, Aleph, care reprezintă începutul. Este vorba despre faptul că aceşti îngeri sunt "zorii creaţiei", "mâinile lui Dumnezeu în macrocosmos", esenţă Divină ce pătrunde totul şi cuprinde totul.
Altă literă ebraică corespondentă acestui ordin celest este "Iod", desemnând nu doar începutul, ci şi sfârşitul totului. Serafimii sunt asociaţi astfel cu eternitatea, care dă naştere timpului, în tripla sa împărţire: trecut, prezent şi viitor. Ei sunt cei care stăpânesc infinitul dând naştere spaţiului, în tripla sa dimensiune: lungime, lăţime, adâncime (sau înălţime). Tot ei guvernează naşterea şi resorbţia substanţei eterne, ce este la originea materiei. Amintim faptul că şi materia are trei stări de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă.
Iată de trei ori prezentă în cadrul acestei ierarhii, trinitatea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Deloc întâmplător, înţeleptul sufit Gurdjieff vorbeşte despre "Legea lui trei" care guvernează "cele trei lumi" (fizică, astrală şi cauzală).
Dumnezeu este numit de către serafimi "Ehich" ceea ce înseamnă "Esenţa Divină", reprezentând "ceea ce privirea nu poate ajunge", aspectele transcendente ale manifestării.
Kabbala face o asociere între acest înalt ordin al serafimilor şi creierul fiinţei umane, loc de naştere al ideilor, al gândurilor, focar al reorientării inimii către Dumnezeu.
În ceea ce priveşte numărul serafimilor, se precizează într-una dintre variantele Cărţii secrete a lui Enoh că sunt patru legiuni sau ordine "corespunzând celor patru vânturi ale lumii".
După Enoh, Cartea despre Dumnezeu şi despre Îngeri, serafimii au patru feţe şi şase aripi. Enoh, cel care în scrierile sale vorbeşte despre ierarhiile cereşti, nu a fost acceptat în canoanele evreieşti, dar a fost citit şi citat în mod constant de către creştini.

Serafimii sunt spirite ale dragostei universale
Iubirea serafimilor este atât de arzătoare, dăruirea lor atât de totală, încât în tot ce-i înconjoară şi în întreaga lor fiinţă nu Îl văd decât pe Dumnezeu, pe care Îl adoră şi Îl preamăresc clipă de clipă, într-o fericire veşnică.
Serafimii sunt cei mai aproape de Tronul lui Dumnezeu şi principala lor menire este de a emana o adoraţie perpetuă către Domnul Dumnezeu, pe care Îl slujesc şi Îl slăvesc neîncetat: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot…".
Intensitatea adoraţiei lor şi dragostea pură pentru Dumnezeu îi fac să fie reflexii fără cusur ale iubirii divine. Această iubire inundă universul cu marea sa putere, iar prin serafimi venim în contact cu ea şi îi recunoaştem splendoarea.
Serafimii ne reamintesc în permanenţă de miracolul iubirii şi de modul în care suntem renăscuţi şi creaţi în întregime din această energie nemaipomenită. Ei ne ajută să ne vindecăm de durerea separării şi a pierderii, ca să înţelegem că iubirea este veşnică şi absolut indivizibilă.
Toma d’Aquino îi descrie pe serafimi astfel: „Numele de serafimi nu vine numai de la dragostea divină, ci şi de la preaplinul dragostei divine, exprimat prin cuvântul ardoare sau foc."

Serafimii sunt spirite ale unităţii divine
serafim1.jpgRolul serafimilor este de a menţine unitatea întregului organism viu al lumii creat de Dumnezeu, cu ajutorul lor. Fiecăruia dintre noi, cei care căutăm această slăvită unitate cu Dumnezeu, serafimii ne arată cum să atingem cele mai înalte culmi de conştientizare.
Serafimii sunt preocupaţi de manifestările vibraţionale care păstrează manifestarea în ordine perfectă. Ei sunt descrişi ca entităţi de lumină albă, pură, ca îngeri ai iubirii, ai luminii şi ai focului, strălucitori şi puternici. Ei transmit energia divină prin celelalte ordine ale îngerilor către noi, către lumea materială, pentru purificarea, menţinerea şi întreţinerea vieţii pe Pământ.
Serafimii sunt cei care asigură legăturile de la un sistem cosmic la altul. Amintim ce se spune în Kabbala referitor la fiinţele cereşti: ele sunt asemeni globulelor roşii din fiinţa umană, ducând esenţa existenţei universale şi la fel cum sângele curge prin întregul trup prin intermediul venelor şi arterelor, îngerii se deplasează în întregul macrocosmos prin culoare cosmice.

Funcţia specifică a serafimilor este de a răspândi lumina
Ca un răsărit de Soare, fiecare serafim radiază lumina divină. Este bine să menţionăm funcţia lor specifică de a răspândi lumina, risipind astfel oricare întunecare, oricât de adâncă ar fi.
Strălucirea lor, de neimaginat de puternică, mult mai mare decât a Soarelui la amiază, e ocultată, pentru ca şi noi, oamenii, să îi putem privi şi să le percepem graţia pe care o revarsă din plin asupra noastră.
Principiul divin corespondent acestei ierarhii este "Binele", bunătatea şi compasiunea lui Dumnezeu aducând conştiinţă acolo unde este ignoranţă, aducând fericire acolo unde este durere, aducând optimism şi frumuseţe, acolo unde este depresie şi urâciune, aducând strălucire şi lumină, acolo unde este opacitate şi întuneric, aducând viaţa acolo unde este moartea.

Serafimii au puterea specială de a purifica prin foc 
serafim3.jpgSerafimii au puterea specială de a purifica prin foc, aducând curăţenie sufletească şi iertare divină.
Dionisie Areopagitul lămureşte numele de serafim prin proprietăţile focului, care conţine prin el însuşi un exces de căldură. Astfel, în foc putem recunoaşte trei caracteristici. Prima relevă mişcarea care este continuă şi are întotdeauna direcţie ascendentă, către planurile superioare, ceea ce semnifică faptul că serafimii ne poartă direct către Dumnezeu.
A doua caracteristică a focului este forţa sa activă, căldura, acţiunea penetrantă care ajunge până la cele mai mici lucruri, până la cele mai profunde structuri, cu o fervoare extraordinară; cu ajutorul acestei imagini descoperim semnificaţia acţiunilor acestor îngeri – curăţarea, purificarea întru întreţinerea vieţii. În al treilea rând, recunoaştem în foc calitatea clarităţii sau a strălucirii, ceea ce semnifică faptul că serafimii au ei înşişi o lumină nestinsă cu care ard, a cărei strălucire o dăruiesc, o pun în slujba întregii Creaţii. Dacă pornim de la proprietăţile focului: ardoare, purificare, identitate cu sine însuşi, lumină şi iluminare, risipirea întunericului etc., înţelegem cum serafimii simbolizează toate aceste puteri în planul cel mai spiritualizat al conştiinţei.
Îngerii primei Cete, serafimii, sunt Îngeri ai Luminii, ai Focului şi ai Dragostei, fiind numiţi "Cei care ard", cei care sunt înflăcăraţi de dragoste şi adoraţie divină. Numele lor sugerează înflăcărarea cu care menţin prezenţa sursei întregii existenţe, inclusiv cea materială, dar şi calitatea de păzitori ai Universului, ai Cosmosului în plenitudinea sa.
"Numele de serafimi indică neîncetata şi eterna revoluţie a Principiilor Divine, căldura şi acuitatea, exuberanţa activităţii lor intense, perpetue, neobosite (…) stârnindu-i şi aprinzându-i cu propria căldură şi purificându-i până la ultima flacără; şi, printr-o neascunsă, nestinsă şi mereu radiantă şi luminată putere pot să distrugă umbrele întunericului".

Serafimii au calitatea de a înălţa treptele inferioare până la a le face asemenea lor 
Serafimii au calitatea de a înălţa treptele inferioare până la a le face asemenea lor, aprinzându-le spre o înflăcărare asemănătoare.
Serafimii sunt cei care duc şi aduc "mesajele" de iubire şi de înţelepciune la şi de la ordinele inferioare.
Ei transmit voinţa lui Dumnezeu prin intermediul celorlalte ierarhii angelice menţinând ordinea şi armonia divină până în planul fizic.

Printr-o aspiraţie arzătoare se poate obţine de la serafimi "iertarea, ştergerea instantanee a greşelilor" 
Printr-o aspiraţie arzătoare se poate obţine de la serafimi îndepărtarea instantanee a oricărei suferinţe şi primirea pe dată a oricărui dar ceresc, prin Graţie Divină. Orientalii numesc aceasta "arderea instantanee a karma-ei".
În Biblie sunt diferite pasaje în care sunt amintiţi serafimii. De exemplu, în Isaia 6,2-3; 6-8, se spune: "Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau, Şi strigau unul către altul zicând: < Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui! >. Atunci unul dintre serafimi zbură spre mine, având în mâna sa un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: < Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le vă curăţi! > Şi am auzit glasul Domnului care zicea: "Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?" Şi am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!".
Capacitatea lor de a ierta, de a şterge greşelile celui care, plin de căinţă şi dragoste de Dumnezeu, se adresează lor, puterea de a purifica tot ce ating, atrag după sine revărsarea copleşitoare a Graţiei Divine, care-l ridică pe cel căruia i se face acest cadou, în paradis.

Intervenţii ale serafimilor
Oamenii care au devenit cu adevărat familiari cu îngerii, cum sunt misticii autentici şi sfinţii, prin umilinţa lor în faţa misterului divin care se manifestă prin îngeri primesc graţia favorurilor angelice.
Maria D'Origenes (m.1213) a avut viziuni cu serafimi.
Îngerul pe care l-a văzut Sfântul Francisc din Assissi atunci când i-au apărut stigmatele în luna septembrie 1224 era un serafim.
Iată ce mesaj a primit o mare mistică italiană Margherita de Cortone (1247-1297): "Noi suntem din ordinul serafimilor şi nu încerca să ne cunoşti numele pentru că numele îngerilor sunt foarte rar exprimate pe Pământ".
Dante Alighieri (1265 - 1321), faimosul poet şi iniţiat, în cântul 28 al „Paradisului" din "Divina Comedie", descrie întâlnirea sa cu serafimii:
"94 Şi slava o auzeam din cor în cor
spre punctul fix ce-i veşnicul lor ubi,
Şi-n veci le-a fi c-a fost din veci al lor.
97  Şi Ea văzându-mi gândurile îndoielnice
Ce le aveam, mi-a spus: "în primele rânduri
Tu vezi Serafimii şi Heruvimii,
100  Urmează centrul lor cu-aşa iuţime
Spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar,
Şi pot a fi, căci au vederi sublime.
106  Să ştii c-a lor plăcere-o simt fierbinte
 Pe-atât pe cât mai mult ei pot să vază
 În Cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte.
109  A fi ferice deci se-ntemeiază,
Cum vezi de-aici, pe actul contemplării,
Căci actul de-a iubi de-abia-i urmează.
112  Măsura ăstui văz e plata cării
 Din bune-vreri şi har cuprinsu-i creşte,
 Şi-aşa gradat sporeşte-n susul scării."
Mathias Grunewald (1470-1529) i-a pictat pe serafimi cântând la vioara iubirii.
Mistica spaniolă Marina de Escobar a primit stigmatele la data de 10 septembrie 1602 având viziunea unui serafim exact ca sfântul Francisc din Assissi.
Maica Maria lui Iisus du Borg (1788 – 1862) şi Marie Catherine Ruel au avut viziuni cu serafimi.
La 5 august 1918, în timp ce îi spovedea pe elevii săi, Padre Pio a avut o experienţă mistică, pe care i-a descris-o astfel părintelui său spiritual: "Am fost copleşit de uimire la vederea unui personaj ceresc, ce apărea în faţa privirilor mele. Ţinea în mână un fel de instrument, asemănător cu o bară de fier, cu capătul bine ascuţit, şi parcă de acolo ieşea foc. Fiinţa de lumină a aruncat cu putere acel instrument în inima mea. Pe loc am scos un strigăt, eram copleşit, am simţit că mor. I-am spus băiatului pe care îl spovedeam să plece pentru că nu mai puteam continua. Acest fenomen a durat şapte zile. Câte am trăit în această perioadă nu ştiu să spun. M-am simţit profund purificat lăuntric."
Lumea infinită a serafimilor, cei care revarsă plini de compasiune Graţia Divină, este asociată în fiinţa umană cu cea mai înaltă sferă divină supranumită Kether sau focarul misterios al transcendenţei Dumnezeieşti.

Sursa: angelinspir.ro

Ingerii Luminii Divine

Ingerii Luminii Divine

ImprimareE-mail
Fii ai Luminii Divine
Pomeniţi în descrierile sfinţilor, menţionaţi în scrierile istorice ale umanităţii, aproape de sufletele noastre atunci când îi chemăm în ajutor  cu emoţie, aceste fiinţe de lumină ne ocrotesc în taină cu iubirea lor.
Cuvântul înger provine din grecescul "angelos", care înseamnă "sol", "mesager". Îngerii sunt, aşadar, trimişii lui Dumnezeu care ne luminează calea către Casă, dăruindu-ne iubirea şi sfânta Sa îndrumare, după cum relatează apostolii lui Iisus. Biblia spune multe istorii despre îngeri. Dar ei aparţin omenirii întregi, nu unei religii anume.

Iubirea Necondiţionată
Îngerii îi iubesc pe toţi oamenii în mod necondiţionat. Ei privesc dincolo de suprafaţă, de aparenţe şi văd scânteia Dumnezeiască aflată în fiecare dintre noi. Se concentrează numai asupra divinităţii şi potenţialului nostru şi nu asupra defectelor, lipsurilor sau a greşelilor noastre. Îngerii nu ne judecă, ci doar ne aduc iubire în viaţă.
Cu îngerii, suntem în siguranţă şi putem avea deplină încredere în ei.
Nu contează dacă sunteţi credincioşi sau sceptici, deoarece îngerii cred în voi. Ei văd lumina voastră lăuntrică, vă cunosc adevăratele talente si înţeleg faptul că aveţi o misiune importantă în viaţă. Ei vor să vă ajute în toate domeniile vieţii.

Purificarea
O importantă funcţie angelică este aceea de a purifica.
Starea de inocenţă a îngerilor este fundamentală, deoarece ea le crează deschiderea către tot ceea ce este înalt, sublim şi Dumnezeiesc. Despre această puritate ne vorbeşte celebrul clarvăzător Emanuel Swedenborg, în cartea sa, Raiul şi iadul: "Natura şi calitatea inocenţei sunt înţelese doar de puţini oameni din lume şi nu sunt înţelese absolut deloc de către cei care duc o viaţă rea. Inocenţa este, de fapt, exprimată vizibil, în vorbire şi  gesturi, în special la copiii mici. Inocenţa înţelepciunii este inocenţă genuină pentru că este lăuntrică, ţine de minte, şi astfel, de voinţă şi înţelegere. De aceea în rai se spune că inocenţa trăieşte în înţelepciune şi că un înger are atâta înţelepciune câtă inocenţă. Îngerii dovedesc acest lucru prin faptul că ei nu îşi atribuie nimic bun lor înşişi, ci privesc toate lucrurile ca venind de la Dumnezeu; ei doresc să fie conduşi de El şi nu să se conducă singuri; ei trăiesc mulţumiţi cu ce au, indiferent dacă este puţin sau mult, deoarece ştiu că primesc atâta cât este bine pentru ei."
Toţi oamenii, care asemenea îngerilor posedă această calitate a purităţii, a inocenţei, devin la fel ca îngerii, ajungând să perceapă cum: "cerurile se deschid şi o sumedenie de îngeri coboară spre a ne servi, purtându-se cu noi ca şi când de la apariţia primilor oameni nu ar fi părăsit niciodată pământul. (…) Vezi tu, (se adresează mai departe Iisus unei femei) sunt de o mie de ori mai mulţi îngeri în jurul oamenilor decât vezi tu aici; ei urmăresc să ajute oamenii astfel încât să nu devină robii propriilor lor simţuri şi sentimente. Fiinţa umană crede însă că ajunge liberă la ideile sale şi că îşi urmează după placul ei dorinţele şi poftele, pe care le acceptă şi le asimilează fără ca libertatea să aibă de suferit. Dar, de acum înainte (de la venirea pe pământ a lui Iisus), cunoaşterea binelui şi a adevărului va fi adusă oamenilor din exterior, din ceruri." (Marea evanghelie a lui Ioan)
Cu ajutorul îngerilor, oamenii devin mai curaţi sufleteşte, astfel încât lumina lui Dumnezeu pătrunde mai uşor în sufletul lor. Spre a le uşura această sarcină, înainte de a realiza o acţiune, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, este foarte bine să ne oprim o clipă, să ne centrăm în inimă şi să urmărim să percepem dacă acea acţiune este integrată în ordinea divină. Apoi, să cugetăm asupra urmărilor pe care ea le va avea. Căci orice acţiune divin orientată, ne va apropia de îngeri şi implicit, de Dumnezeu, pe când orice acţiune malefică sau îndeplinirea anumitor scopuri individualiste, îi îndepărtează pe aceşti mesageri nevăzuţi.

Vindecarea
O altă funcţie angelică este aceea de a vindeca, prin iubire şi lumină, sufletul, mintea şi trupul celui pe care îl ocrotesc.
Rugăciunile spuse din inimă, credinţa şi dăruirea din tot sufletul şi în mod necondiţionat către Dumnezeu trezesc energii misterioase, prin care îngerii pot acţiona aducând însănătoşire.
Există numeroase cazuri în care boli considerate incurabile au fost îndepărtate cu ajutorul îngerilor. Iată o intervenţie legată de vindecarea angelică: "O pacientă a dr. Moolenburgh povesteşte un fapt deosebit. De mică trăia la ţară şi în apropierea casei sale locuia o familie de ţărani. Într-o zi, mama sa a aflat de la doctor că fiica ţăranilor era pe moarte. A mers imediat la familia acelor ţărani pentru a se ruga cu ei. În timp ce se rugau, au auzit pe cineva bătând cu putere la uşă. Mama bolnavei a mers să deschidă şi s-a găsit în faţa unui tânăr care a întrebat-o: "Doamnă, ce se petrece aici?". Aceasta i-a răspuns: "Fetiţa mea este pe moarte." Atunci tânărul s-a îndreptat fără ezitare către camera fetiţei, i-a pus o mână pe frunte şi în numele lui Iisus Christos a alungat boala. Apoi, a părăsit casa prin uşa din spate şi nimeni nu l-a mai văzut. La ţară, unde se cunoaşte toată lumea, nimeni nu îl ştia pe acel bărbat şi nici nu putea da vreo relaţie despre el. Imediat ce bărbatul a ieşit, fetiţa şi-a revenit din comă şi dimineaţa a dorit neapărat să meargă la şcoală. Acest fapt s-a petrecut cu 30 de ani înaintea anchetei despre îngeri întreprinsă de dr. Moolenburgh. Fetiţa crescuse, devenise femeie şi se simţea bine."
În cartea sa Îngerii, Paola Giovetti redă un alt caz de intervenţie angelică: "După ce s-a terminat tratamentul, am ieşit din clopotniţă şi am întâlnit doi bărbaţi, unul de 1,70 m, iar celălalt ceva mai înalt. Unul avea o înfăţişare puţin slavă, iar celălalt avea trăsături longiline. Amândoi erau îmbrăcaţi în mod obişnuit şi vorbeau o italiană perfectă, însă cu cadenţe stranii, care te făceau să bănuieşti că nu erau italieni. Ne-au oprit şi ne-au întrebat despre o stradă anumită, pe care noi nu am ştiut să le-o arătăm, pentru că nu eram din oraş. Ne-am continuat drumul, dar după câţiva paşi prietena mea şi eu ne-am uitat în urmă, exclamând simultan: "Dar erau îngeri!...". Cei doi deja dispăruseră! Prietena mea trăieşte şi acum, este bine, cât despre tumoare, nu s-a mai găsit nici o urmă."

Protecţia 
Funcţia de protectori ai fiinţei umane pe care îngerii o realizează, nu este uşoară. Este necesar să protejeze sufletul, mintea şi trupul fiinţei umane.
Vom reda un episod enigmatic spre a vedea cum acţionează un înger: "Doctorul S.W.Mitchell, un cunoscut neurolog din Philadelphia, s-a dus la culcare după o zi de lucru extrem de obositoare. Dintr-o dată, a fost trezit de cineva care bătea la poartă. A mers să deschidă şi s-a trezit în faţa unei fetiţe îmbrăcată sărăcăcios şi tulburată profund. Fetiţa i-a spus că mama sa era foarte bolnavă şi l-a rugat să meargă cu ea să o viziteze. Era o noapte friguroasă, cu multă zăpadă, dar cu toate că doctorul era foarte obosit, s-a îmbrăcat şi a urmat-o pe fetiţă. Ajuns la destinaţie, a găsit-o pe mama fetiţei în casă, singură, suferind de o pneumonie gravă. I-a acordat primul ajutor, apoi a telefonat la spital pentru a-i pregăti internarea în ziua următoare. Înainte de plecare i-a făcut complimente pentru inteligenţa şi curajul fetiţei sale. Femeia l-a privit într-un mod straniu şi i-a spus cu tristeţe: "Fata mea este moartă de acum o lună..." Îi spuse apoi că paltonul şi cizmuliţele sale erau alături, în şifonierul cu haine. Stupefiat, dr. Mitchell a deschis uşa dulapului şi a găsit paltonul cu care fusese îmbrăcată fetiţa care îl trezise pentru a-l conduce la căpătâiul mamei sale bolnave. Paltonul era cald şi uscat şi era de neconceput că fusese îmbrăcat în acea noapte umedă şi rece."
Jakob Lorber, aşa cum a preferat el să se autonumească "Scribul Domnului", în lucrarea Casa Domnului, revelează ce zice însuşi Domnul:
"Feriţi-vă de voi înşivă, căci adevăr va spun, în afară de Mine Însumi şi de Îngerii mei (care tot prin Mine acţionează), nimic nu este mai liber în creaţia Mea, decât inimile voastre. De aceea vegheaţi asupra lor în acord cu voinţa Mea, iar şiretenia duşmanului vieţii nu vă va putea atinge niciodată. Înţelegeţi ce vă spun acum: sunteţi oricând protejaţi împotriva vicleniei atâta vreme cât vă orientaţi inimile către Mine (sau către Îngerii Mei, în care străluceşte lumina Mea), dar nu vă veţi putea proteja de el prin propriile voastre puteri!"

Ghidarea Spirituală
Îngerii sunt călăuze, ghizi spirituali care înalţă şi revelează pentru cel în cauză lumina lui Dumnezeu, putând aduce clipa de iluminare.
Învăţăturile date de către îngeri lămuresc multe dintre misterele creaţiei. Ei sunt cunoscători ai profunzimilor şi ştiu să redea într-o viziune de cristal realităţile lui Dumnezeu.
Fiind receptoare ale luminii şi iubirii lui Dumnezeu, îngerii sunt înzestraţi cu această calitate pe care o transferă şi fiinţelor umane deschise spre lumea lor, şi anume, înţelepciunea. Cu cât este mai evoluat, cu atât un înger este mai aproape de Dumnezeu, şi implicit, primeşte de la acesta mai multă înţelepciune. Pentru a deveni din acest punct de vedere cât mai asemănători fiinţelor angelice, oamenii nu trebuie decât să se îndrepte cu aspiraţie spre cunoaşterea de sine, spre descoperirea forţelor sublime care le animă fiinţa şi care se manifestă în exterior sub numele de îngeri.
Referitor la înţelepciunea cu care sunt înzestraţi îngerii, Emanuel Swedenborg relatează: "Un înger ce excelează în înţelepciune observă imediat caracterul altuia după faţa sa; căci nimeni din ceruri nu-şi poate folosi trăsăturile cu scopul de a-şi ascunde gândurile şi este aproape imposibil să minţi şi să înşeli prin abilitate şi ipocrizie. Câteodată, se întâmplă ca ipocriţii să se insinueze în societăţile angelice, învăţând să-şi ascundă stările mentale lăuntrice şi să expună o aparenţă în armonie cu binele acestei societăţi şi deci să-şi dea numele de îngeri ai luminii. Dar ei nu pot rămâne acolo mult timp pentru că încep să simtă un zbucium şi un chin adânc şi să pălească, datorită vieţii de natură opusă ce se scurge prin ei şi care îi influenţează; aşadar ei cad în iadul locuit de cei asemenea lor şi nu mai doresc a urca din nou."
Emanuel Swedenborg precizează: "Inteligenţa cerească este inteligenţă lăuntrică ce se naşte din dragostea de adevăr; ea nu e cultivată de dragul gloriei lumeşti, nici pentru slava cerească, ci pentru adevărul însuşi de care cei ce îl posedă sunt intim afectaţi şi încântaţi. Lumina raiului pătrunde doar în părţile lăuntrice ale minţii, căci doar acelea sunt făcute pentru a o primi. Cum pătrunde, lumina îi umple de încântare deoarece tot ce e primit dintr-o sursă divină are în interior ceva plăcut şi încântător."
Un exemplu de înţelepciune a îngerilor: "Eu nu cred că lucrurile mari sunt mai însemnate în ochii Domnului decât cele mici; contează ceea ce este înăuntru!", spune un înger în cartea lui Jakob Lorber.
Tot în ancheta realizată de dr. Moolenburgh se precizează un alt episod care revelează funcţia de sfătuitor a îngerilor: "O fetiţă de 12 ani trăia într-o societate de persoane care practicau mult spiritismul. Ei îi era deseori teamă de ceea ce se petrecea în casă şi deseori se ruga să fie ajutată. Într-o zi, se plimba singură prin pădure, când, dintr-o dată, s-a găsit în faţa unui bărbat: acesta nu venise de nicăieri, pur şi simplu apăruse. Avea un aspect cu totul normal. Bărbatul s-a apropiat şi i-a spus că nu trebuie să-i mai fie teamă şi din acel moment nu i-a mai fost. De asemenea, i-a mai spus că drumul său nu ar fi fost uşor, dar Domnul a fost mereu cu ea. Apoi bărbatul a dispărut precum apăruse. Această experienţă i-a lăsat în interiorul său o senzaţie de fericire care a durat o săptămână întreagă."
Este firesc ca îngerii, fiind cei care ne pot aduce conştiinţa îndumnezeită, să se poată manifesta pentru cei pe care doresc să-i ajute în situaţii complicate. Există în acest sens diverse mărturii care atestă astfel de manifestări. Dr. Moolenburgh spune: "Copil fiind, mă găseam într-o zi în faţa casei şi priveam cerul. Toamna era aproape, se simţea mirosul de fân strâns, de ciuperci, de dalii înflorite. Cerul era albastru, dar acolo sus trecea un nor alb. În timp ce eu observam acest nor, am văzut un înger gigantic care cobora pe dunele plajei. Capul său era acoperit cu o pânză subţire, aşa cum poartă arabii, aripile sale erau abia întinse şi uşoare. Îngerul era îmbrăcat cu o mantie lungă care îi ajungea până la pământ. Picioarele nu se vedeau. Îngerul stătea acolo foarte tăcut şi observa liniştit panorama. Cerul din jurul său părea mai vast şi mai profund ca de obicei. Apoi imaginea a dispărut treptat şi eu m-am regăsit uitându-mă la nori. Liniştea acelei dimineţi de toamnă pătrundea orice lucru. Probabil aceasta m-a făcut să întreprind acum, la maturitate, o anchetă asupra îngerilor."
Metodele folosite de îngeri spre a ne învăţa sunt deosebite de cele folosite în şcolile noastre, fiind interactive şi foarte interesante. Iată un exemplu practic de aplicare a metodelor cereşti de învăţare:
"Iisus: "Chiar se lasă învăţat de tine (n.n.: este vorba de înger care învaţă de la copil) şi se poartă de parcă ar fi ucenicul tău!"
Copilul: "Doamne, acesta este lucrul pentru care mă plâng mereu de el, şi anume că, în ciuda vastei lui înţelepciuni, el vrea să înveţe tot timpul doar el de la mine. Dacă îl întreb ceva, atunci îmi spune: "Vezi, chiar despre asta voiam să te întreb şi eu!" Ce fel de metodă de învăţare este aceasta? E adevărat, în cazul ucenicilor care au tot felul de cunoştinţe, o asemenea metodă de învăţare este cea mai bună cu putinţă, pentru că îl face să simtă şi să gândească singur. Dar cu un învăţăcel care nu are nici un fel de cunoaştere?!". " 

Răspunsul este dat, paradoxal, tot de un copil:
"Fata: "Domnul a împărţit darurile spiritului chiar şi printre îngeri în mod diferit şi astfel, chiar fiind un spirit desăvârşit, mai poţi învăţa încă multe de la un alt spirit!"." (Marea evanghelie a lui Ioan)

Lupta în Slujba Binelui Divin
Îngerii îndepărtează de la noi răul acţionând plini de curaj şi încredere
acolo unde este injustiţie, aducând predominanţa binelui divin atât în împrejurările exterioare cât şi în interiorul nostru.
De altfel, să nu uităm de episodul din Biblie, în care este descrisă lupta din ceruri, în care îngerii căzuţi, în frunte cu lucifer, sunt alungaţi de oastea îngerilor rămaşi fideli lui Dumnezeu, avându-l drept conducător pe arhanghelul Mihail. De atunci până astăzi continuă această luptă, îngerii îndepărtând răul, pe cât posibil, de lângă cei care îi cheamă din toată inima.
Iată un caz de salvare miraculoasă realizată prin intermediul îngerilor: "Într-o noapte, povesteşte reverendul John G. Patton, misionar în insulele Hebride, misiunea a fost înconjurată de indigeni ostili, care aveau intenţia evidentă de a arde clădirile misiunii şi de a ne ucide, pe mine şi pe soţia mea. Aflaţi în imposibilitatea de a ne apăra, ne-am rugat la Dumnezeu să ne ajute şi cu o mare surprindere am realizat că la primele semne ale dimineţii atacatorii plecaseră fără a face nimic din ceea ce plănuiseră. La un an după acest eveniment, şeful unui trib s-a convertit la creştinism şi, amintindu-mi de evenimentele nopţii descrise, l-am întrebat ce l-a împiedicat să realizeze acel atac. Cu o enormă surprindere, şeful a povestit că în timp ce el şi oamenii lui se pregăteau să atace, au văzut numeroşi oameni vânjoşi care făceau de gardă în jurul misiunii. Oameni înalţi şi puternici, îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, cu spade în mâini. Atunci li s-a făcut frică, au plecat şi nu s-au mai întors pentru că se temeau de luptătorii care apărau misiunea."
Funcţia îngerilor de a lupta împotriva răului este esenţială.
Vom reda un pasaj din Jakob Lorber: "Îngerul a venit repede între căpitan şi satana şi a spus: "satana! Eu, ca cel mai umil slujitor al Domnului Iisus Iehova Savaoth, îţi poruncesc cu un "trebuie" de neclintit, să pleci din acest loc şi din acest ţinut pe care l-ai îmbolnăvit mult timp cu răsuflarea ta, făcând oamenii şi animalele să sufere!" satana a spus arzând de mânie: "unde să plec?" Îngerul a spus: "Acolo unde se află slujitorii tăi care te blestemă! Dispari! Amin!" La aceste cuvinte ale îngerului, satana s-a ridicat asemenea unei mingi de foc şi a dispărut cu un vuiet de tunet şi cu viteza fulgerului, spre miazănoapte. Îngerul însă a luat blocul de stâncă pe care stătuse satana, care avea mai mult de 50 de chintale şi l-a aruncat peste munte, în mare, cu o putere atât de mare încât el s-a sfărâmat încă în timp ce zbura prin aer, fiind făcut pulbere."

Aducători ai Păcii 
Poate cea mai importantă funcţie a îngerilor este cea prin care ei aduc pacea. Poţi recunoaşte prezenţa fiinţelor angelice lângă tine, atât în stare de veghe, cât şi în starea de vis, prin pacea profundă care se instalează adânc în inimă.
Iată ce spune Emanuel Swedenborg despre aceasta: "Cel care nu a trăit pacea din rai nu poate înţelege pacea în care trăiesc îngerii. Pentru a o percepe, omul trebuie înălţat în gândire, retras din trup şi menţinut în spirit, iar atunci s-ar afla în compania îngerilor.
Cele mai profunde lucruri ale raiului sunt inocenţa şi pacea. Inocenţa este esenţa binelui, iar pacea este esenţa încântării care se revarsă din binele inocenţei.
Pacea raiului este Sfera Divină ce influenţează cel mai adânc cu binecuvântare binele îngerilor; ea nu se face simţită în percepţia lor decât ca o încântare a inimii, atunci când se bucură de binele vieţii lor, prin plăcere când aud adevăruri ce sunt asemenea binelui lor şi prin desfătarea minţii când simt uniunea celor două; însă pacea se revarsă oricum în toate faptele şi gândurile vieţii lor, şi este limpede resimţită ca bucurie. Pacea variază în diferitele ceruri atât în privinţa caracterului, cât şi în privinţa împlinirii ei, în funcţie de inocenţa celor ce trăiesc acolo, pentru că inocenţa şi pacea merg întotdeauna împreună.
Că inocenţa şi pacea există împreună la fel cum există binele cu încântarea sa, se poate vedea la copii, care, aflându-se în inocenţă, trăiesc şi în pace; şi pentru că trăiesc în pace, totul are la ei aparenţa de joacă.
Această pace poate fi comparată cu dimineaţa sau cu răsăritul de soare primăvara, când noaptea este pe sfârşite, iar la înălţarea soarelui toate lucrurile de pe pământ încep să renască, roua ce cade din cer face plantele să-şi împrăştie miresmele, pe când temperatura blândă dăruieşte fertilitate solului şi bucură inima omului; iar aceasta se petrece deoarece dimineaţa sau răsăritul în vreme de primăvară corespunde stării de pace a îngerilor din rai."

Protectori ai Marii Treceri 
Datorită protecţiei îngerilor putem prevedea clipe de cotitură
ale existenţei noastre spre a le trece apoi mai uşor şi chiar mai mult, îngerii ne fac atenţi asupra marii treceri, de la acest plan fizic în lumea de dincolo.
Prin această pregătire îngerii sădesc în noi sămânţa iubirii şi a binelui  care se expansionează apoi şi ne însoţeşte în momentul hotărâtor, fiind o mărturie a unei existenţe motivate şi trăită în spiritul viu al lui Dumnezeu.
În Marea Evanghelie după Ioan, există un fragment care relatează momentul morţii tatălui lui Lazăr, văzut de un clarvăzător: "Pe când ne gândeam să intrăm în casă spre a ne odihni, am întrezărit un om care se apropia cu paşi repezi de casa noastră, având în mână o lampă dintr-o băşică de oaie; n-au trecut câteva clipe şi un bărbat încă tânăr, destul de tulburat, s-a oprit în faţa noastră.
Recunoscându-l imediat pe tatăl meu ca medic, i s-a adresat pe un ton rugător şi trist: "Prietene şi medic! Vin din Betania, iar numele meu este Lazăr; sunt fiul bătrânului Lazăr, pe care îl iubesc mai mult decât orice! Astăzi însă tatăl meu a căzut dintr-o dată bolnav şi îi merge tot mai rău! Rabinul nostru, care la nevoie ne este şi medic, nu ştie cum l-ar mai putea ajuta! El însuşi m-a trimis la tine, spunându-mi că eşti un medic deosebit şi că ai putut ajuta mulţi bolnavi cărora nici un alt medic nu le-a găsit leacul. Vino, te rog, şi vindecă-mi tatăl, dacă aceasta mai este cu putinţă!" Am pornit imediat la drum, căci, chiar grăbindu-ne, ne trebuia un ceas bun de mers.
Pe când mergeam grăbiţi în tăcere, fiecare adâncit în gândurile lui, ceaţa a dispărut de tot spre răsărit şi se lumina tot mai tare, iar după vreun sfert de ceas s-a luminat atât de tare ca şi când ar mai fi fost numai un sfert de ceas până la răsăritul soarelui. Atenţia ne-a fost furată într-atât de acest fenomen încât, cu toate că ne grăbeam, a trebuit să ne oprim ca să vedem de unde venea această lumină neobişnuită.
La sfârşit parcă se făcuse ziuă de-a binelea, iar deasupra orizontului, la răsărit, s-a ridicat un soare, însă cu o repeziciune mult mai mare decât soarele de zi cu zi. Dar acestui soare răsărit atât de repede nu i se vedea marginea de jos, dinspre răsărit.
Apariţia luminoasă creştea, devenind o coloană de lumină, care în câteva clipe a ajuns la linia de miazăzi, răspândind o atât de mare lumină şi căldură, încât am fost nevoiţi să ne adăpostim sub un smochin, ca să nu orbim de atâta lumină şi să nu ne vină rău de căldură. În curând însă această coloană de lumină a început să se subţieze tot mai mult, până când au dispărut şi lumina, şi căldura.
Cam un sfert de ceas cred că a durat această apariţie de lumină; după aceasta însă s-a făcut întuneric beznă, iar ochii noştri erau atât de slabi că nu mai desluşeau nici lumina lămpii tovarăşului nostru.
Eu i-am spus tatălui meu: "Din cauza luminii nemaipomenit de puternice, asemănătoare soarelui la amiază, n-am reuşit să desluşesc nimic în acea coloană de lumină. Însă sub ea şi până la noi am văzut o mulţime de forme şi toate se îndreptau spre apus. N-am reuşit însă să desluşesc pe de-a-ntregul decât o singură formă care s-a apropiat mai mult de noi şi care avea înfăţişarea unui bătrân serios, care părea să simtă o mare bucurie în prezenţa apariţiei luminoase". Mai multe n-am văzut şi de aceea nici nu mai aveam ce să-i povestesc tatălui meu.
Călăuza noastră s-a minunat de darul meu de clarvedere şi mi-a crezut spusele, fiind de părere că puterea mea de imaginaţie şi fantezie nu putea fi într-atât de matură încât să poată născoci asemenea întâmplări. Şi avea pe deplin dreptate, căci niciodată n-am avut darul să inventez, iar ca tânăr băiat nu aveam deloc fantezie sau putere de imaginaţie.
Am ajuns în Betania apoi, la casa primitoare a lui Lazăr şi am găsit bolnavul aproape de ceasul morţii, cu puţin înainte de a-şi da ultima suflare.
Tatăl meu m-a întrebat în şoaptă cum stau lucrurile cu bătrânul, dacă sufletul lui a început deja să se desprindă de trup.
Eu i-am spus tatălui meu ce vedeam: "Sufletul pluteşte deja întreg deasupra trupului la o depărtare cam de o jumătate din înălţimea unui om şi mai este legat de trup doar printr-un fir de lumină subţire şi nu va mai dura, după cunoştinţele noastre, mai mult de şaizeci de clipe până când se va desprinde cu totul. Observ însă ceva neobişnuit, acea nemaipomenită coloană de lumină, pe care am văzut-o mai înainte în natură cu ochii trupeşti, având aceeaşi strălucire şi emanând o căldură binefăcătoare. Sufletul nu îşi fereşte ochii de ea, ci pare că simte o mare bucurie în preajma ei.
Apoi sufletul s-a desprins de tot de trup şi a fost luat de mai multe spirite înalte şi înţelepte în mijlocul lor şi i-au dat haină cu falduri bogate parcă făcută din cea mai albă stofă, iar unul din spirite a luat coloana de lumină şi a îndoit-o în jurul taliei sufletului, care acum era liber, şi din ea s-a făcut un brâu strălucitor ca soarele. În acelaşi timp, un spirit a zis: "Frate, fii veşnic împodobit cu lumina înţelepciunii lui Dumnezeu!" Apoi cu toţii, inclusiv sufletul care era acum liber, au părăsit într-o clipită casa". "
Explicaţia referitoare la apariţiile luminoase este dată chiar de Iisus, în aceeaşi lucrare: "Iisus: "Bătrânul Lazăr şi-a săvârşit, şi şi-a încheiat viaţa exemplară pe pământ şi, prin aceasta, nu a pierdut nimic din desăvârşirea lui cerească, ba dimpotrivă, a câştigat foarte mult. Când a venit timpul să îşi ia rămas bun de la această viaţă, miriadele de îngeri supuşi acestui mare înger care fusese atât de greu încercat şi trecuse toate probele, s-au adunat şi au făcut astfel încât spiritele naturii să acţioneze într-un mod asemănător spiritelor din soare. Prin această acţiune neobişnuită a miriadelor de spirite înghesuite într-un spaţiu strâmt, a luat naştere acea lumină văzută de tine, de tatăl tău şi de tânărul Lazăr în momentul în care sufletul îngeresc al bătrânului Lazăr a început să se desprindă de trup.
Deplasarea apariţiei luminoase de la răsărit spre apus este semnul unui important caz de deces pe pământ, răsăritul reprezentând începutul, când soarele care se înalţă îşi începe calea cerească, iar apusul reprezentând sfârşitul, când totul se cufundă în somnul ca de moarte. În acelaşi timp, noaptea pământească reprezintă dimineaţa spirituală, iar dimineaţa pământească reprezintă apusul spiritual; căci atunci oamenii se dedică grijilor lumeşti, iar acestea sunt de multe ori o noapte spirituală adâncă, fără nici o rază de lumină. Numai seara, obosiţi de grijile lumeşti, unii oameni se întorc la Dumnezeu, iar aceasta reprezintă atunci o dimineaţă spirituală.
Acum să vedem ce s-a petrecut la căpătâiul bătrânului Lazăr, aflat pe patul de moarte. Acolo tu nu ai văzut ca de obicei acel fum fără formă care să plutească deasupra trupului, ci o formă omenească. Motivul este iubirea de activitate, sau hărnicia, care este calitatea unui suflet cu o viaţă spirituală înaltă, căruia nu îi este deloc teamă de munca cea multă din împărăţia cea fără de sfârşit a cerului. Aici sufletul nu este neliniştit de teamă şi nu vibrează haotic, astfel că apare liniştit, în formă omenească completă, deja imediat după părăsirea trupului.
Legătura dintre trup şi suflet ne arată întotdeauna ataşamentul pentru cele pământeşti, iar, în acest caz, legătura fiind deosebit de subţire, ea ne arată că despărţirea de trup este foarte uşoară şi lipsită de durere.
Apariţia luminoasă de deasupra capului arăta puternica voinţă a sufletului însuşi, a cărei activitate extraordinară, după legea divină, se manifestă sub forma coloanei de lumină de deasupra capului. Forma de coloană arată verticalitatea şi dârzenia voinţei, iar lumina, care este întotdeauna un produs al activităţii drepte, reprezintă ordinea divină a cerului lui Dumnezeu, a cărui lumină străfulgeră mereu puterea de cunoaştere a sufletului şi prin aceasta îl iluminează, astfel ca voinţa să nu acţioneze orbeşte, ci tot timpul ghidată de lumina conştiinţei.
Aşa cum gândirea celui drept izvorăşte mai ales din inimă, aşa şi lăcaşul iubirii şi al voinţei se găseşte tot aici. Lumina voinţei, care în viaţa obişnuită lucrează mână în mână cu mintea, devine -la sufletul eliberat- cordonul veşmântului iubirii, dreptăţii, răbdării şi iertării. Haloul indica însă o nouă calitate a luminii preapure din ceruri, care însă le este dată doar acelora care deja din timpul vieţii lor de pe pământ au dat dovadă de înţelepciune divină şi au devenit astfel oameni plini de iubire, compasiune şi dreptate cerească. Un astfel de nimb este atunci un produs al voinţei tuturor îngerilor şi arată faptul că cel care o poartă este o fiinţă desăvârşită, asemănătoare lui Dumnezeu şi care este iniţiată în toată înţelepciunea şi în toate cunoştinţele cerurilor.
Un astfel de spirit îngeresc încarnat conştientizează, dintr-un anumit punct de vedere, cât toţi îngerii care nu s-au încarnat, la un loc, deoarece un astfel de spirit este "o însumare a tuturor inteligenţelor cereşti".

Arhanghelii

Arhanghelii

ImprimareE-mail
Arhanghelii sunt Fiii lui Dumnezeu
15.jpg
Ierarhia Arhanghelilor aparţine celei de-a treia triade angelice, care este şi cea mai apropiată de nivelul de conştiinţă uman.
Iată cum prezintă Sfântul Dionisie Areopagitul, celebrul angelolog creştin, acest cor angelic în lucrarea sa Ierarhia cerească: "Corul Sfinţilor Arhangheli se află pe aceeaşi treaptă cu corul Întâietorilor Cereşti şi cu corul Sfinţilor Îngeri. (…) Sfânta treaptă a Arhanghelilor (…) comunică atât cu preasfinţii Întâietori, cât şi cu sfinţii Îngeri. Cu cei dintâi pentru că este întoarsă (orientată) spre Începutul cel care este mai presus de Fiinţă (Dumnezeu), iar cu îngerii pentru că ea este în acelaşi timp şi o treaptă (ierarhie angelică) tălmăcitoare, primind iluminările Dumnezeieşti de la Întâietori, în mod ierarhic şi vestindu-le îngerilor în chip îngeresc şi, în continuare, prin îngeri, descoperindu-ni-le nouă, pe măsura sfinţeniei fiecăruia dintre noi, şi iluminându-ne astfel în chip Dumnezeiesc."
În tradiţia românească, arhanghelii mai sunt numiţi şi sfinţii voievozi, prin echivalarea termenului grecesc care înseamnă fruntaşi ai îngerilor. Arhanghelii supraveghează îngerii păzitori şi celelalte cete de îngeri din apropierea noastră, indiferent de misiunea lor.
În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testament apar dese întâlniri ale strămoşilor noştri cu reprezentanţi ai acestui ordin.
Există nenumăraţi Arhangheli, unii dintre ei fiind binecunoscuţi în lumea creştină şi chiar sărbătoriţi la anumite date precise. Trei dintre ei sunt menţionaţi în mod explicit în Biblie: Mihail, Gabriel şi Rafael.
În Apocalipsă sunt menţionaţi 7 arhangheli care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu.
Dar Arhanghelii nu sunt cunoscuţi numai în tradiţia creştină, ci şi în cea ebraică, islamică, egipteană şi în diferitele tradiţii orientale, ei jucând mai ales rolul de intermediari între ierarhiile angelice superioare şi umanitate.
În textele apocrife apar şi numele altora, cel mai cunoscut dintre aceştia fiind Uriel.
Ordinul acestor îngeri este numit în tradiţia ebraică Bene Elohim (Fiii lui Dumnezeu). Sefira corespondentă este Hod ceea ce înseamnă Slava. Numele lui Dumnezeu este aici Elohim Sabaoth (Dumnezeul Armelor). Litera ebraică ce le corespunde este Heth, dezvăluind axa energetică grai – fără grai. Iniţiaţii în tradiţia Kabbala-ei comunicau cu Dumnezeu prin intermediul arhanghelilor. În cadrul acestei tradiţii se vorbeşte despre 12 sau chiar mai mulţi arhangheli.
Acest ordin este influenţat de sfera subtilă a planetei Mercur.
Partea din fiinţa umană influenţată de aceşti îngeri sunt rinichii.
Principiul divin care se exprimă prin arhangheli este "jos", complementar cu "sus", principiul divin care se exprimă prin întâietori.
În tradiţia islamică sunt cunoscuţi 4 arhangheli. În Coran este adeseori citată prezenţa arhanghelilor, în special a arhanghelilor Gabriel şi Mihail.
Arhanghelii au ca atribute esenţiale: ridicare de laudă lui Dumnezeu, mărturisirea credinţei lor prin fapte şi punerea necondiţionată în slujba dreptăţii divine.

Arhanghelii sunt Spirite ale Focului Divin 

18.jpg
Iniţiatul Rudolf Steiner îi numeşte pe arhangheli "spirite ale focului".
Conform învăţăturilor egiptene arhanghelii sunt inspiratori şi călăuze ale marilor comunităţi, grupuri sau popoare. Spirite ale focului divin purificator, arhanghelii au ca principală misiune ducerea la bun sfârşit a planurilor divine pe Pământ.
În sufletul fiecărui popor se exprimă viaţa unui arhanghel. El îşi trăieşte propria tinereţe în tinereţea poporului pe care-l conduce. Dar când un popor îmbătrâneşte sau chiar se destramă, el realizează o desprindere de acel popor, situaţie care de obicei coincide cu desfiinţarea completă a respectivului popor.
Arhanghelii sunt mesageri trimişi de Dumnezeu omenirii. Ei oferă sprijin spiritual şi inspiraţie. Primim din lumina şi din puterea lor, ca prin propriile noastre forţe să participăm împreună cu Dumnezeu la crearea universului.

Arhanghelii trezesc şi amplifică Stări Benefice 

Arhanghelii au o disponibilitate aproape nelimitată, şi mai ales atunci când avem stringentă nevoie de ajutorul lor, putem să invocăm cu
credinţă prezenţa lor în universul nostru lăuntric.
Prietenia şi solicitudinea pe care arhanghelii o manifestă faţă de noi este exemplară, este sublimă, este chiar ideală. Ei ne arată infinita realitate Divină. Atunci când le acceptăm prezenţa, nu facem altceva decât să invităm miracolele să pătrundă în vieţile noastre.
Fiinţa umană care reuşeşte, datorită purităţii şi deschiderii sale sufleteşti, să intre în comuniune cu arhanghelii îşi poate trezi şi amplifica prin intermediul lor o gamă foarte variată de stări, cum ar fi: bucuria, împlinirea, umilinţa, iubirea pentru Dumnezeu, aspiraţia spirituală, detaşarea, pacea, luciditatea şi dragostea pentru toate celelalte fiinţe umane.
În faimoasa scriere a Gittei Mallasz, Dialoguri cu îngerul, există un sfat Dumnezeiesc pe care îngerii ni-l transmit. Acest sfat este totodată un imperativ categoric. El sună astfel: "Cere! Cere! Cere!". Aceasta implică să cerem în permanenţă, cu multă credinţă, într-un mod ferm, ajutorul plin de iubire, ajutorul divin, altruist al arhanghelilor.
Regăsim această idee în una dintre legile fundamentale Dumnezeieşti care a fost revelată nouă oamenilor de către Iisus Christos: "Cere şi ţi se va da, caută şi vei găsi, bate şi ţi se va deschide".
O veche rugăciune invocă sprijinul arhanghelilor:

"Fie ca Sfântul Arhanghel Mihail să fie şi să rămână mereu în dreapta trupului şi a fiinţei mele.
Fie ca Sfântul Arhanghel Gabriel să fie şi să rămână mereu în stânga trupului şi a fiinţei mele.
Fie ca Sfântul Arhanghel Uriel să fie şi să rămână mereu în faţa trupului şi a fiinţei mele.
Fie ca Sfântul Arhanghel Rafael să fie şi să rămână mereu în spatele trupului şi a fiinţei mele.
Fie ca Preasfânta Prezenţă a Duhului lui Dumnezeu să fie şi să rămână mereu deasupra capului şi a fiinţei mele". 

Arhanghelii sunt Protectori ai Omenirii
 
Arhanghelii asigură armonia dintre viaţa individuală şi cea a colectivităţilor umane (popoare, neamuri). Ei stabilesc legăturile dintre sufletele individuale şi sufletele naţionale.
Arhanghelii veghează asupra destinului spiritual al umanităţii, inspirând, protejând şi ghidând marile colectivităţi umane.
Fiecare arhanghel este descris în mod tradiţional ca având anumite atribute specifice, astfel încât ajutorul său este cerut în mod predilect în anumite situaţii. De-a lungul istoriei planetare diferiţi arhangheli au inspirat şi susţinut anumite colectivităţi umane; oamenii îndreptându-şi atenţia spre arhangheli pentru a primi ajutor. Ei aduc acelora care îi invocă o protecţie divină infailibilă.
Arhanghelul Mihail este conducătorul forţelor divine ale binelui în lupta împotriva forţelor răului. Fiecare arhanghel este conducătorul unei mari legiuni de îngeri în lupta împotriva forţelor întunericului.
Arhanghelii sunt mesageri trimişi de Dumnezeu omenirii. Ei ne dăruiesc revelaţii şi tot ceea ce ne este necesar pentru a evolua spiritual. Arhanghelii ne oferă ajutor şi iubire de cea mai bună calitate pentru viaţa de zi cu zi.

Intervenţii ale Arhanghelilor
 
angel302.jpg
Fiecare arhanghel este descris în mod tradiţional ca având anumite atribute specifice, astfel încât ajutorul său este cerut în mod predilect în anumite situaţii.
Arhanghelul Gabriel este cunoscut ca vestitor al naşterilor. El este menţionat de 4 ori în Biblie, de fiecare dată având rol de mesager divin. În Geneză, arhanghelul Gabriel i-a apărut lui Abraham aducându-i la cunoştinţă că soţia sa Sara, în vârstă şi stearpă, va naşte un fiu. Acelaşi arhanghel i-a apărut Elisabetei, vestind-o că va avea un fiu. El este Îngerul Bunei Vestiri, care i-a anunţat Fecioarei Maria naşterea Mântuitorului.
În tradiţia islamică Gabriel este considerat Spiritul Divin al Adevărului sub protecţia căruia s-a născut Islamul. Profetul Mahomed afirma că arhanghelul Gabriel, cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers.
Arhanghelul Mihail este cunoscut ca luptător, fiind cel care alungă balaurul, adică pe îngerul cel căzut, Lucifer, şi restabileşte regatul luminii pe pământ (lupta arhanghelului Mihail cu Satana pentru trupul neînsufleţit al lui Moise).
Arhanghelul Rafael este cel care a adus păstorilor vestea naşterii Mântuitorului. În Zohar (Cartea Splendorii) se afirmă că arhanghelul Rafael este însărcinat cu tămăduirea planetei şi, datorită acestei purificări, omul poate fi vindecat oricând de toate bolile sale. În Cartea lui Tobias, arhanghelul Rafael îi ajută pe cei bolnavi şi suferinzi, aducând salvări miraculoase, vindecări în cazuri aparent de nerezolvat.
Sunt cunoscuţi din Biblie şi alţi arhangheli: Raguel, Uriel, Zerachiel, Chamaliel, Tsaphiel.
În Cartea lui Enoh, arhanghelul Uriel este denumit îngerul veghetor si protector al celor aflaţi sub spaimă şi teroare.
 

Arhanghelul Ariel

ImprimareE-mail
Numele arhanghelului Ariel înseamnă “Leul sau Leoaica lui Dumnezeu”ariel1.jpg
Numele arhanghelului Ariel înseamnă “Leul sau Leoaica lui Dumnezeu”.
Numele ebraic “Ariel” înseamnă literal “Altar” sau “Leul lui Dumnezeu”,
și apare în Vechiul Testament, unde este indicat ca având acest nume un om, un oraş - Ierusalimul (Isaia 29) şi un altar. Ariel a fost o denumire veche pentru Dumnezeul Creator  (Demiurgul Gnostic). Arhanghelul Ariel este considerat de catre unii autori ca fiind in legatura cu Arelim (Erelim), „cei care sunt curajosi” si de care vorbeste Isaia 33, 7.
Arhanghelului Ariel i se mai spune Arael, Ariael sau Arielle.
Numele arhanghelului Ariel este asociat cu simbolismul ezoteric al Leului:  intelepciune, maretie divina, piatra filozofală finită, dreptate; lumină, solaritate, regalitate, suveranitate, autoritate; forta invincibila, forta transformatoare, putere materiala si spirituală, putere a energiei divine, putere a legii, nimicire a raului si a ignorantei; curaj, virtute eroică, nobleţe, spirit de sacrificiu, devoţiune, altruism, generozitate; viaţă, vitalitate, regenerare, renastere, reînnoire.
Arhanghelul Ariel este numit ca fiind unul dintre îngerii prezenței sau îngerii din față sau îngerii gloriei.
Ariel este un arhanghel menţionat în tradiţia iudaică, în mistica creștină, în Textele Apocrife, Cartea lui Enoh.
În traditia gnostica el este guvernator al vânturilor.
În lucrarea Pistis Sofia din traditia copta, Ariel este cel care nimiceşte răul şi ignoranţa.
În Testamentul lui Solomon şi în Marea Cheie a lui Solomon, el este descris ca cel care cercetează și pedepsește demonii sau alte spirite rele.
Cornelius Agripa spune „este numele unui înger şi a unui oraş şi de aici lui i s-a mai spus şi Ariopolis.
În lucrarea Ierarhia Sfintilor Ingeri de Thomas Heywood, Ariel este unul dintre cei şapte îngeri ai apelor (mări, fluvii, râuri, lacuri), este numit “prinț care stăpânește apele” şi „un mare Domn al pământului”.
În unele scrieri oculte, Ariel mai este numit „al treilea arhonte al vanturilor”, „spiritul aerului”, „îngerul apelor de pe Pământ”.
Ariel apare ca un Spirit al Aerului, in piesa Furtuna, a lui William Shakespeare.
În misticismul modern, Ariel este invocat ca un înger care domnește asupra pământului, asupra forţei creatoare şi a Nordului.
Arhanghelul Ariel este un Inger al Naturii impreuna cu arhanghelul Haniel.
Ariel este cunoscut ca un înger al vindecării și este asociat cu Arhanghelul Rafael în vindecarea bolilor ( Moses Gaster, Înțelepciunea Haldeilor).
Arhanghelul Ariel in ipostaza in care este asociat cu Vantul                                                  
Arhanghelul Ariel este asociat cu vântul, cu forţa  divină a vântului.
Arhanghelul Ariel este asociat cu Regele Solomon şi cu filozofii gnostici, care credeau că Ariel era stăpânul vânturilor.
Atunci când Ariel se află în preajma noastră este posibil să simţim o adiere sau să auzim un foşnet natural şi plăcut, ca al unui vânt.

Arhanghelul Ariel in ipostaza de Inger al Naturii
Arhanghelul Ariel este îngerul naturii, cel care guvernează tărâmul Spiritelor Elementare, numite gnomi, spiriduşi, ondine, zâne, elfi, personaje mitice prezente în toate genurile de artă de-a lungul timpurilor, care de altfel sunt foarte reale si foarte des percepute mai puternic de copii decat de adulti. Spiritele Naturii locuiesc în fiecare fir de iarbă, în fiecare petală de floare, în fiecare picătură de rouă. Aceste entităţi magice îşi fac casa – chiar aşa cum se spune în poveşti – în ciuperci, în scorburi, în castelele din adâncurile mărilor şi oceanelor, în râurile învolburate şi în apa cristalină a fântânilor, în toate formele de manifestare a naturii. Ariel inspiră Spiritele Naturii să transmită mesajele lor atât copiilor, cât şi adulţilor. Această frumoasă fiinţă angelică supraveghează tărâmul uman şi îl conectează cu tărâmul Spiritelor Naturii; ne ajută să simţim prezenţa lor şi facilitează comuniunea cu ele.
Arhanghelul Ariel lucrează neîncetat pentru binele planetei Pământ.
Arhanghelul Ariel ajută toate vieţuitoarele din natură.
Arhanghelul Ariel împreună cu legiunile de îngeri pe care le conduce ajută natura, o menţine pură, sănătoasă şi echilibrată; o regenerează, o protejează, o vindecă , ajută la soluţionarea problemelor legate de natură.
Arhanghelul Ariel împreună cu legiunile de îngeri pe care le conduce ne ajută să înţelegem ritmurile naturale ale Pământului şi să experimentăm proprietăţile magice şi vindecătoare ale pomilor, ale florilor, ale tuturor plantelor, ale mineralelor şi nu numai.
Ariel aduce omenirii şi încurajează cunoașterea complexă a remediilor naturale, acea sursă nelimitată de energii vitale şi vindecătoare ce provin de la toate elementele aflate în natură, transmiterea şi acumularea energiilor benefice din natură. Este motivul pentru care el este considerat patronul homeopatiei şi al celor care se ocupă cu medicina naturistă. Această misiune o îndeplineşte împreună cu arhanghelii Haniel şi Rafael.
Arhanghelul Ariel ne inspiră să  mergem în natură, să petrecem timpul în natură,  ne îndrumă să ne integrăm în natură; să ne vindecăm cu ajutorul naturii şi în natură; ne ajută să conştientizăm că există o energie vindecătoare magică în Natură, care este regeneratoare şi reîntineritoare pentru trup, minte şi suflet. Aprofundând comuniunea cu Ariel, atingem starea de armonie şi echilibru cu mediul înconjurător.
Arhanghelul Ariel îi inspiră pe cei care lucrează, sunt interesaţi de domeniul mediului înconjurător, de natură.

Arhanghelul Ariel in ipostaza in care Protejează Regnurile Mineral, Vegetal și Animal 
Arhanghelul Ariel ajută şi protejează regnurile mineral, vegetal și animal.
Arhanghelul Ariel ajută şi protejează toate animalele, toate speciile; ajută la soluţionarea problemelor legate de îngrijirea şi vindecarea animalelor. Această misiune o îndeplineşte împreună cu arhanghelul Rafael.
Ca fiinţe umane avem responsabilitatea de a ajuta regnurile mineral, vegetal şi animal. Arhanghelul Ariel îi inspiră pe cei care sunt interesaţi sau lucrează în domenii ce ţin de regnurile mineral, vegetal şi animal.
Arhanghelul Ariel ne învaţă să fim atenţi şi empatici cu animalele, care prin comportamentul lor arată ce au nevoie, ce le face sau nu le face bine.
Arhanghelul Ariel ne inspiră să observăm atunci când animalele din jurul nostru prezintă manifestări premonitorii; ne ajută să urmăm animalele atunci când ne-am rătăcit.

Arhanghelul Ariel in ipostaza de Inger al Curajului
ariel3.jpg
Arhanghelul Ariel ne aduce curaj, forţă lăuntrică şi graţie.
Arhanghelul Ariel ne încurajează cu iubire; ne inspiră, ne învaţă să fim curajoşi, ne dă curaj. El ne ghidează să avem încredere în Sine şi în forţele noastre lăuntrice. Ne ajută să redescoperim curajul, ne însoşeşte să păşim plini de curaj ieşind din complacere şi ignoranţă pentru a realiza miracolul existenţei.
Arhanghelul Ariel este un bun călăuzitor al celor care îşi pierd încrederea în Sine,
care par lipsiţi de curaj. El eliberează spiritul de insuccesele din trecut, dându-ne astfel posibilitatea să depăşim obstacole aparent de netrecut, ne susţine să folosim liberul-arbitru şi să facem alegerile benefice.
Arhanghelul Ariel îi încurajează şi îi însoţeşte pe cei care, până astăzi, nu au îndrăznit să îşi urmeze idealurile, îi inspiră să îşi susţină idealurile benefice. Arhanghelul Ariel ne asistă să ne vindecăm de frică, să ne eliberăm de fricile noastre şi să le transcendem.
Arhanghelul Ariel aplanează tensiunile interumane și dă o perspectivă limpede asupra situatiei personale, ajută la depăşirea şi eliminarea problemelor legate de situatia intimă.

Arhanghelul Ariel in ipostaza in care ne sustine in Realizarea Idealurilor şi a Proiectelor Benefice       
Arhanghelul Ariel ne susţine şi ne revealează cum să realizăm idealurile şi proiectele benefice, ne ajută să ne pregătim şi să le materializăm.
Favorizează perceptia pe termen lung asupra unui ideal şi a unui proiect benefic, ne face intuitivi, ne susţine să gândim creator; asigură energia care ne va permite să mergem înainte, ne face perseverenti, ne sporește rezistenţa; ne insuflă echilibru şi puterea de a le împlini.
Arhanghelul Ariel ne ajută să înţelegem că avem la dispoziţie tot ceea ce este necesar pentru realizarea idealurilor şi a proiectelor benefice; ne ajută să regăsim forţele interioare, ne învaţă cum să folosim resursele de care dispunem, timpul pe care îl avem la dispoziţie.
Arhanghelul Ariel ne inspiră să nu renunţăm la idealurile noastre benefice atunci când vrem să ne oprim, când ezităm, când credem că nu putem să le realizăm, când credem că nu avem energie, că nu dispunem de resursele necesare, sau că nu avem suficient timp. Ne permite să luăm o anumită distanţă, psihologic vorbind, fată de alegerile pe care le facem și să vedem clar dacă, pe termen lung, ele se vor dovedi sau nu benefice şi viabile, ne încurajează pe termen lung.
Arhanghelul Ariel este bucuros să ne însoţească în viaţa de zi cu zi, atunci când facem planuri, dar şi atunci când le realizăm.
Arhanghelul Ariel ne învaţă şi ne ajută să direcţionăm conştient energia creatoare a gândurilor, a cuvintelor, a emoţiilor, a intenţiilor şi a credinţelor noastre.

Arhanghelul Ariel in ipostaza de Inger al Prosperitatii
ariel2.jpg
Arhanghelul Ariel ajută la obţinerea mijloacelor necesare pentru evoluţia spirituală şi îndeplinirea misiunii spirituale: casă, bani, alte necesitati materiale.
Arhanghelul Ariel ne ajută să înţelegem că necesităţile noastre materiale sunt asigurate pe masura ce urmăm evoluţia spirituală şi misiunea spirituală.
Arhanghelul Ariel aduce prosperitate şi abundenţă, ne ajută  cu tot ceea ce avem nevoie în viaţa pământească.

Arhanghelul Ariel in ipostaza de Luptător Divin extraordinar de puternic şi foarte curajos 
Arhanghelul Ariel este un luptător divin extraordinar de puternic şi foarte curajos.
Arhanghelul Ariel nimiceşte răul şi ignoranţa atât din universul nostru lăuntric cât şi din afara noastră. El ne ajută să eliminăm cu o mare forţă, plini de curaj şi tenacitate răul şi ignoranţa.
Arhanghelul Ariel, de asemenea, a fost numit și înger al Mâniei Divine. El cercetează, controlează și pedepsește demonii sau alte spirite rele.
Arhanghelul Ariel oferă protecţie individuală, apără intimitatea individuală.
Arhanghelul Ariel protejează proprietăţile private mari de orice gen, case, tezaure, teritorii. Atunci când este divin integrat arhanghelul Ariel ajută la restituirea proprietăţilor private de orice gen, a caselor, a tezaurelor, a teritoriilor; la realizarea formelor legale de proprietate; dă un bun în utilizare celor care merită.

Arhanghelul Ariel in ipostaza de Divin Magician 
Arhanghelul Ariel este un ambasador al Magiei Divine, al Conştiinţei Divine, al Manifestării Miraculoase, al Creaţiei.
Arhanghelul Ariel ne asistă să trăim o existenţă miraculoasă prin transcenderea iluziei, a ignoranţei, prin ieşirea din complacere şi astfel să accedem la Conştiinţa Divină. Arhanghelul Ariel ne ajută să ne aducem aminte Adevărul Divin că suntem una cu Sursa Divină Infinită, că suntem uniţi cu Conştiinţa Divină; că putem accesa Conştiinţa Divină prin intermediul fiecărui gând, cuvânt, emoţie, intenţie şi credinţă. Cu cât suntem mai atenţi la aceste aspecte cu atât mai repede devenim o fiinţă liberă.
Arhanghelul Ariel ne ajută să accedem la dimensiunea divină a vieţii noastre, să manifestăm recunoştinţă amplă, profundă şi umilă faţă de tot ceea ce am primit de la Dumnezeu Tatăl, să credem în bine în inima noastră, să ne deschidem inima, sufletul, să ne autocunoaştem, să fim şi să ne manifestăm plini de iubire, veselie, pace, calm, bucurie, încântare.
Arhanghelul Ariel isi face simtit ajutorul foarte puternic, rapid, chiar miraculos, in toate privintele; ajută la soluţionarea miraculoasă a problemelor de zi cu zi, a problemelor de serviciu, financiare, sociale, cu locuinta, a situatiilor aparent fără ieşire, sau atunci când ne simţim foarte devitalizaţi şi extrem de obosiţi. Important este sa ii cerem ajutorul si sa îl rugăm sa rezolve problemele cum crede el ca este mai bine, nu cum credem noi că este mai bine.
Arhanghelul Ariel ne ajută la depistarea şi eliminarea energiilor negative din fiinţa noastră şi din exteriorul nostru; elimină energiile negative indiferent de locul sau sursa lor; ne ajută să ne dăm seama de existenţa unui pericol sau a unei capcane şi să le evităm.

Descrierea arhanghelului Ariel 
Arhanghelul Ariel este foarte bun prieten cu arhanghelii Haniel şi Rafael; în plan subtil, ei pot fi deseori văzuţi împreună, vorbind, glumind, plimbându-se în locuri minunate, pregătind diferite materiale angelice, realizând împreună diferite acţiuni care ţin de natură şi vindecare.
Aehanghelul Ariel acţionează împreună cu arhanghelul Mihail în lupta împotriva demonilor şi a spiritelor rele.
Arhanghelul Ariel este reprezentat ca un înger foarte frumos, extraordinar de puternic, bland şi foarte curajos, ca o autoritate asupra pământului și a elementelor sale.
In pictura, Ariel este insotit de lei, sau chiar infatisat cu cap de leu, simbol care exprimă forţă, regalitate, suveranitate, măreţie şi nobleţe.
Arhanghelul Ariel exprimă iubirea infinită, compasiunea, puritatea, blândeţea şi forţa.
În unele scrieri angelice, arhanghelul Ariel este reprezentat ca un înger feminin, cu o manifestare feminină pregnantă; atunci el mai este numit şi Arielle.
În unele scrieri angelice, arhanghelul Ariel este înfăţişat, în unele ipostaze purtând o haină foarte frumoasă, lungă, regală, în dependenţă de ipostază, această haină a sa este de o nuanţă roz deschis, intens şi plin, sau roşu intens şi plin, sau indigo intens şi plin, sau violet intens şi plin, dar cel mai adesea este înfăţişat purtând o haină regală.
Se indică a-l invoca pe Arhanghelul Ariel în mijlocul naturii, atunci când vrem să intrăm în comuniune cu regnurile mineral, vegetal şi animal.
Prezenţa arhanghelului Ariel este percepută ca fiind plină de protecţie şi inspiratoare de curaj, forţă, blândeţe şi încredere.

Arhanghelul Chamuel

ImprimareE-mail
Numele arhanghelului Chamuel înseamnă “Cel care Îl vede pe Dumnezeu” chamuel1.jpgNumele arhanghelului Chamuel înseamnă “Cel care Îl vede pe Dumnezeu” sau “Cel care Îl caută pe Dumnezeu, Dorinţa Domnului”.
Unii îl numesc arhanghelul Camuel, cu C sau cu K, poate fi şi cu Kh.
După faimosul angelolog crestin Dionisie Areopagitul, precum şi în lucrarea Ierarhia Sfinţilor Îngeri, cât şi în alte lucrări, arhanghelul Chamuel este considerat unul dintre cei şapte arhangheli principali, unul dintre cei şapte îngeri care sunt în Prezenţa lui Dumnezeu.
De obicei, el este inclus pe lista celor şapte arhangheli importanţi ca înger al adoraţiei, ca unul dintre cei care Îl venerează pe Dumnezeu, care ne ancorează în esenţa Dragostei Divine, ne umple de iubire şi de apreciere pentru toate darurile pe care le primim în fiecare viaţă.
Arhanghelul Chamuel este unul dintre cei zece arhangheli sefiroţi ai Kabbala-ei, ceea ce înseamnă că el guvernează o cale a Arborelui Sefirotic al Vieţii (o explicaţie mistică a Creaţiei). Tot în tradiţia Kabbala-ei, Camael este unul dintre cei 10 (de fapt 9) arhangheli ai Lumii Briah (Lumea Creaţiei sau Lumea formatoare a Arhanghelilor).

Arhanghelul Chamuel în ipostaza de Înger al Dragostei Divine
chamuel2.jpgArhanghelul Chamuel este Înger al Dragostei Divine, al Iubirii.
Iubirea şi adoraţia pentru Dumnezeu reprezintă aspectul fundamental al vieţii. Iubirea este Puterea Supremă, lumina ei risipeşte orice urmă de întuneric.
Arhanghelul Chamuel este un mesager puternic al lui Dumnezeu şi al Iubirii Sale.
De obicei, el este inclus pe lista celor şapte arhangheli importanţi ca înger al adoraţiei, care Îl venerează pe Dumnezeu, care ne ancorează în esenţa Dragostei Divine.
Creaţia Divină izvorăşte din iubire necondiţionată. Arhanghelul Chamuel ne ajută să descoperim Iubirea pură a lui Dumnezeu în Creaţia Sa, ne umple de dragoste pentru tot ceea ce este creat. Arhanghelul Chamuel ne umple de iubire şi de apreciere pentru toate darurile, toate experienţele noastre, ne inspiră să manifestăm recunoştinţă, pentru tot ceea ce primim, faţă de Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu Tatăl ne dă, la momentul potrivit, tot ceea ce avem nevoie.
Ahanghelul Chamuel ne ajută să descoperim Legea Divină a Iubirii, să trezim şi să manifestăm iubirea de Sine şi iubirea pentru ceilalţi, să ne trezim inima spirituală şi să asimilăm iubirea necondiţionată pentru a o putea împărtăşi cu ceilalţi. Iubirea necondiţionată ne ajută să dobândim echilibrul.
Îl putem ruga pe arhanghelul Chamuel să ne umple inima, sufletul, mintea şi trupul cu Iubire; să reverse în fiinţa noastră iubirea şi îndrumarea sa ca să putem vedea iubirea din noi şi să fim capabili să o dăruim celor din jurul nostru. Iubindu-ne pe noi înşine, vom începe să emitem iubire către toate fiinţele din jurul nostru. Odată ce vom realiza aceasta, vom  descoperi că vom atrage către noi din ce în ce mai multe fiinţe umane pline de iubire si blândeţe, care vor simţi iubirea ce izvorăşte din noi.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să simţim că Iubirea este în noi şi peste tot în jurul nostru, că nu este necesar să o căutăm în afara noastră, ci, mai degrabă având gânduri pline de iubire şi realizând acţiuni cu multă iubire, noi atragem şi facem să se manifeste iubirea în toate aspectele vieţii noastre.
Arhanghelul Chamuel ne inspiră să căutăm manifestări ale luminii iubirii în noi înşine şi în ceilalţi şi astfel vom dobândi mai multă lumină în inima, stările, mintea, gândurile şi în viaţa noastră. Această înţelegere va aduce pace în noi înşine şi în jurul nostru.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să trezim şi să manifestăm adoraţie şi iubire divină, bucurie, bunătate, înţelegere, respect, compasiune, iertare, recunoştinţă, pace, armonie, adevăr,  libertate interioară, sinceritate şi optimism. Astfel putem să ne manifestăm liber şi plenar personalitatea reală, propriile calităţi.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să ne amintim că doar Iubirea există, el ne inspiră să privim dincolo de situaţiile cu care ne confruntăm şi să vedem adevărul că fiecare dintre noi este un copil al lui Dumnezeu, plin de iubire. Conştientizând aceasta, vom manifesta  un comportament plin de iubire şi vom găsi cu uşurinţă soluţiile potrivite. Chiar dacă aparenţele par potrivnice, arhanghelul Chamuel ne ajută să înţelegem şi să avem încredere că Înţelepciunea Divină guvernează întotdeauna mersul lucrurilor.
El ne ajuta să ne îndrăgostim de propria noastră viaţă, să vindecăm relaţiile noastre şi să manifestăm relaţii pline de iubire, minunate. El este întotdeauna bucuros să ne asiste în viaţa noastră afectivă, să ne ajute să trăim o viaţă romantică.
Arhanghelul Chamuel ne asigură că El cunoaşte potenţialităţile noastre latente şi ne iubeşte necondiţionat.
În unele scrieri, el apare ca Înger al Carităţii.

Arhanghelul Chamuel în ipostaza de Înger al Adoraţiei
De obicei, Arhanghelul Chamuel este inclus pe lista celor şapte arhangheli importanţi ca înger al adoraţiei, ca unul dintre cei care Îl venerează pe Dumnezeu, care ne ancorează în esenţa Dragostei Divine, ne umple de iubire şi de apreciere pentru toate darurile pe care le primim în fiecare viaţă.
Iubirea şi adoraţia pentru Dumnezeu reprezintă aspectul fundamental al vieţii.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să trezim şi să manifestăm adoraţie şi iubire divină,
ne inspiră să îl adorăm în permanenţă pe Dumnezeu, ne ajută să trecem în starea de adoraţie Divină, stare ce ar trebuie să ne guverneze în tot ceea ce facem.

Arhanghelul Chamuel în ipostaza în care ne ajută în Căutările noastre benefice
chamuel3.jpgNumele arhanghelului Chamuel mai înseamnă “Cel care Îl caută pe Dumnezeu, Dorinţa Domnului”. Arhanghelul Chamuel ne inspiră să începem să îl căutăm pe Dumnezeu din toate puterile noastre, cu toată fiinţa noastră şi din toată inima.
Arhanghelul Chamuel este recunoscut pentru ajutorul şi îndrumarea pe care le oferă în toate aspectele legate de găsirea celei mai potrivite ocupaţii în conformitate cu   menirea noastră, de trezirea şi dinamizarea potenţialităţilor noastre latente şi de descoperirea celor mai bune preocupări.
Tot ceea ce alegem să fim sau să facem, în conformitate cu drumul corect ales, devine durabil şi luminos atunci când Chamuel ne este alături. Atunci când ne însoţeşte în călătoria prin viaţă, totul este inundat de pace şi armonie, de bucurie şi împlinire.
Arhanghelul Chamuel este asociat cu tot ceea ce reprezintă căutare, indiferent de planul la care ne referim: material sau spiritual. De asemenea, Chamuel ne ajută să păstrăm liniştea sufletească în toate căutările nostre benefice.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să vedem lucrurile aşa cum ele sunt în realitate, să găsim lucruri, situaţii şi să întâlnim persoanele potrivite. Îl invocăm pe Chamuel pentru a ne ajuta să găsim fiinţa iubită, un serviciu nou, o casă deosebită, prieteni minunaţi sau orice lucru pierdut.
Arhanghelul Chamuel este supranumit “îngerul găsitor”, el ne ajuta sa localizam obiectele pierdute. Dacă nu mai ştim unde am pus cheile sau ochelarii, îl chemăm pe arhanghelul Chamuel în ajutor. El ne sprijină dacă ne-am rătăcit într-o pădure sau într-un oraş şi dacă ne-am abătut de la Drumul spre Iluminare sau spre Credinţă.
Nimic nu se pierde vreodată în ochii lui Dumnezeu. Deşi s-ar putea ca noi să nu ştim unde se află un lucru, Dumnezeu ştie. Acţionând ca mesager al lui Dumnezeu, arhanghelul Chamuel poate sa ne readuca lucrul respectiv, îl poate înlocui cu altceva mai bun sau ne poate îndrepta spre locul unde se află, sau aduce obiectul şi-l pune într-un loc în care ne-am uitat cu puţin timp în urmă.
Arhanghelul Chamuel poate localiza obiectele pierdute şi poate să ne ajute în restituirea lor pe căi miraculoase. Există nenumărate relatări ale unor fiinte care şi-au găsit verighetele, bijuteriile şi alte lucruri de valoare după ce au cerut ajutorul arhanghelului Chamuel.

Arhanghelul Chamuel în ipostaza de Înger al Creativităţii
Arhanghelul Chamuel ne ajută să ne trezim inima spirituală, iubirea de Sine şi să creăm frumuseţe şi armonie în jurul nostru, acasă, la locul de muncă, inclusiv prin artă.
Arhanghelul Chamuel ne inspiră să avem încredere în noi, în forţa noastră interioară;  ne facilitează curgerea liberă a energiei creatoare, energia noastră fundamentală; ne ajută să trezim si să manifestăm liber şi spontan o creativitate vie, o expresivitate clară, dinamică, optimistă.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să restabilim simţul echilibrului şi să dezvoltăm creativitatea, să ne înconjurăm de tot ceea ce înseamnă viaţă plină de bucurie.
Arhanghelul Chamuel în ipostaza de Înger al Păcii
Arhanghelul Chamuel ne aduce aminte că pacea izvorăşte din conştientizarea faptului că doar iubirea există. Această înţelegere va aduce pace în noi înşine şi în jurul nostru. Îl putem invoca pe arhanghelul Chamuel atunci când urmărim să fim mai centraţi, calmi şi plini de pace interioară.
Arhanghelul Chamuel protejează lumea noastră interioară şi ne oferă ajutor în segmentele importante ale vieţii; ne ajută să ne păstrăm liniştea sufletească în toate conjuncturile vieţii, făcând lucrurile să meargă lin în viaţa de zi cu zi; ne ajută să trezim şi să manifestăm armonia şi libertatea interioară, sinceritatea, optimismul, cumpătarea, capacitatea de înţelegere a vieţii, echilibrul extrem de important pentru viaţa spirituală la care aspirăm.
Arhanghelul Chamuel ne aduce  în inimă, în suflet şi în spirit  înţelegere şi iertare, iubire, bunătate, compasiune şi recunoştinţă, pace, armonie, bucurie.
Arhanghelul Chamuel ne purifică, înlătură atât sentimentele sau stările care produc dizarmonie, cât şi energiile joase din structurile noastre, şterge patimile şi ne ajută să triumfăm asupra lor.
Arhanghelul Chamuel, arhanghelul Păcii, aduce pacea la nivel individual şi global, contribuie la soluţionarea situaţiilor extreme. El ne apără de cei ce vor să preia abuziv lumea, elimină îngrijorarea faţă de evenimentele mondiale care aduc în noi nelinişte, ne oferă confort, protecţie şi intervine pentru rezolvarea multor conflicte din viaţa socială.
Eliphas Levi afirmă: „Camael este un nume care personifică Justiţia Divină”.
O legendă ebraică afirmă că el este în fruntea a 12.000 de îngeri ai distrugerii răului.

Arhanghelul Chamuel în ipostaza de Înger al Relaţiilor
Arhanghelul Chamuel poate fi invocat în orice gen de relaţii, cum ar fi relaţiile de iubire, căutarea sufletului pereche, prietenii, familia, relaţiile personale sau de serviciu.
Arhanghelul Chamuel ne inspiră, ne ajută şi ne îndrumă să ne clarificăm relaţiile noastre; să le vindecăm; să rezolvăm disensiunile, conflictele din cadrul acestor relaţii; să dăm lumină, să îmbunătăţim relatiile; consolidându-le pe cele benefice; dar şi să ne facem noi relaţii; într-un cuvânt, ne ajută să ne armonizăm cu semenii, făcând astfel ca toate relaţiile noastre să devină minunate.
El ne inspiră să manifestăm în relaţiile noastre iubire divină, armonie şi libertate interioară, sinceritate, înţelegere, cumpătare, echilibru, încredere, optimism, iertare, respect, recunoştinţă, comunicare mai bună; ne sprijină şi ne încurajează să ne simţim uniţi, să atingem starea de acceptare necondiţionată, să îi privim şi să îi tratăm pe cei din jur aşa cum am vrea să fim priviţi sau trataţi noi înşine, să aplicăm principiul oglinzii, să ne uităm la ceilalţi şi să ne vedem pe noi. Se spune că atunci când observăm ceva ce nu ne place sau când ceva ne deranjează, ne supără sau ne irită, rezonăm cu acel lucru, înseamnă că noi avem o problemă care trebuie rezolvată, fie că am dobândit-o în viaţa aceasta, fie că vine din trecut, din altă viaţă.
Arhanghelul Chamuel ne inspiră să ne însuşim atitudinea corectă, ne ajută să dăm atenţia cuvenită emoţiilor şi sentimentelor noastre şi să le conştientizăm cu sinceritate, să nu le reprimăm, să le împărtăşim cu fermitate şi sinceritate, într-un mod potrivit.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să înţelegem ce avem de învăţat de la toţi cei pe care i-am întâlnit până acum, că fiecare persoană pe care am întâlnit-o în existenţa noastră este în esenţă un mesager spiritual, în sensul că avem de învăţat, cu fiecare în parte, o anumită lecţie, că nimic nu este întâmplător, că fiecare relaţie contribuie la dezvoltarea experienţelor şi a trăirilor noastre, că prin fiecare ni se transmite un anumit mesaj.
Este absolut necesar să ne rupem de rutină, de obişnuinţa de a-i critica şi judeca pe cei din jur, să învăţăm că o condiţie fundamentală pentru ascensiunea spirituală este rezolvarea – nu înăbuşirea, negarea sau uitarea problemelor şi a legăturilor cu toţi cei pe care i-am întâlnit în vieţile noastre. Suferinţele şi nemulţumirile sunt expresia propriilor gânduri şi atitudini, iar evoluţia spirituală implica cunoaşterea motivaţiilor profunde care ne determină să acţionăm într-un mod sau altul.
Arhanghelul Chamuel ne purifică, înlătură atât sentimentele sau stările care produc dizarmonie, cât şi energiile joase din structurile noastre.
Odată ce aceasta va avea loc, vom descoperi că vom atrage către noi din ce în ce mai multe fiinte umane pline de iubire si blândeţe, care vor simti iubirea ce izvorăşte din noi.
Când în evoluţia noastră spirituală, în ocupaţia noastră, în familie, cu prietenii, în tot ceea ce facem lucrurile merg firesc, lin, armonios, fără suferinţe şi poticneli, este cel mai clar semn că suntem pe drumul cel bun şi arhanghelul Chamuel este cu noi.

Arhanghelul Chamuel în ipostaza în care ne ajută să găsim Sufletul nostru Pereche
Arhanghelul Chamuel ne ajută să înţelegem semnificaţia profundă a uniunii noastre depline cu sufletul nostru pereche, ne inspiră să căutăm sufletul nostru pereche, ne ghidează cum să îl căutăm şi ne ajută să îl găsim.
Atunci când este invocat arhanghelul Chamuel ajută pe fiecare suflet din cele două suflete pereche să se caute reciproc, le ghidează cum să se caute reciproc, ceea ce va facilita găsirea lor mai rapidă, uneori prin căi miraculoase.
Arhanghelul Chamuel inspiră, ghidează şi facilitează unirea deplină a sufletelor pereche.
Arhanghelul Chamuel ne inspiră, ne sprijină, ne asistă şi ne ghidează în relaţia cu sufletul nostru pereche şi în descoperirea misiunii divine cu sufletul nostru pereche.
Arhanghelul Chamuel în ipostaza de Înger al Misiunii Spirituale
Arhanghelul Chamuel ne ajută să identificăm aspectele importante din viaţa noastră, ne sprijină să ne găsim rostul în viaţă.
Arhanghelul Chamuel ne ajută să ne revelăm misiunea personală. Dacă ne este neclar ceea ce avem de făcut, dacă mai căutăm drumul spre Lumină, ne este de mare ajutor invocarea lui Chamuel.
Arhanghelul Chamuel ne îndreaptă spre misiunea noastră spirituală, ne ajută să o  înţelegem şi ne oferă cele mai bune condiţii pentru a o realiza, ne sprijină şi ne asistă pentru a o împlini.
Arhanghelul Chamuel ne inspiră şi ne ajută să fim atenţi la semnele, sincronicităţile pe care le primim de la Dumnezeu, care sunt ca nişte jaloane care ne indică etapele şi calea pentru împlinirea menirii noastre. Planul Divin este nemărginit, iar Dumnezeu ne dă mereu, pe măsură ce trebuie, câte un instrument cu care să ne ajutăm, ne dezvăluie treptat din tainele sacre.
Spaima, frica, durerea şi energiile joase sunt înlăturate atunci când urmăm drumul corect al împlinirii misiunii personale din această viaţă.
Arhanghelul Chamuel ne îndrumă să ne urmăm drumul luminos al împlinirii misiunii noastre personale în linişte, pace şi armonie. Tot ceea ce alegem să fim sau să facem, în conformitate cu drumul corect ales, devine durabil şi luminos, plin de bucurie şi împlinire atunci când Chamuel ne este alături.

Descrierea Arhanghelului Chamuel
Arhanghelul Chamuel este foarte bun prieten cu arhanghelul Jofiel, deseori ei se sfătuiesc şi acţionează împreună. La multe întâlniri angelice ei sunt alături, pregătesc si prezinta impreuna materiale, răspund la întrebări. Deseori se plimbă, glumesc, râd, realizează împreună diferite acţiuni, actiuni care ţin de misiunea lor şi de viaţa lor angelică.
Arhanghelul Chamuel acţionează împreună cu arhanghelii Jofiel şi Mihail in situatiile care implica eliminarea energiilor joase, dizarmonioase .
Arhanghelul Chamuel este foarte frumos, binevoitor, iubitor şi suav; prezenţa lui este percepută ca fiind foarte plăcută şi suavă.
Unele fiinţe l-au văzut deseori, în plan subtil, pe arhanghelul Chamuel îmbrăcat cu o haină frumoasă, catifelată, de o nuanţă roz-portocaliu, ţinand în mână o floare foarte frumoasă, care este o ramură verde lungă, pe care sunt multe rămurele mici, fiecare cu multe flori mici albe sau roz deschis.
In unele situatii, Arhanghelul Chamuel apare îmbrăcat cu o haină frumoasa, catifelata de o nuanţă verde deschis.

Sursa: angelinspir.ro

rhanghelul Zadakiel

ImprimareE-mail
arhangelul_zadakiel.jpgIdee-forţă: “Sunt plin de compasiune şi bunăvoinţă. Îi ajut pe cei care sunt deschişi să-şi dezvolte capacitatea de a asculta răspunsul, de a conştientiza felul în care sunt îndrumaţi  şi să-şi aprofundeze şi amplifice sentimentul de compasiune faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi.”

Îndemn: “Intensifică şi creşte prin aspiraţie sinceră şi prin exprimarea intenţiei sfera rugăciunii tale cu Dumnezeu Tatăl. Simpla ta conversaţie plină de iubire şi umilinţă cu Dumnezeu se transformă în rugăciune. Ia aminte că nici o rugă nu rămâne fără răspuns.”
Zadakiel, al cărui nume înseamnă “Dreptatea lui Dumnezeu” este un înger al mărinimiei, al compasiunii, al bunăvoinţei. Alături de  Jophiel, este unul dintre purtătorii steagurilor, ce-l urmează pe Mihail în luptă. El este reprezentat ţinând în mană un pumnal frumos încrustat.

În calitate de înger al mărinimiei, Zadakiel îi binecuvântează pe toţi cei care îşi orientează eforturile spre a face din această lume un loc mai fericit. Aduce lumina Graţiei lui Dumnezeu tuturor celor care şi-au pus viaţa în slujba semenilor lor. Ne învaţă cum să dăruim ajutorul din toată inima. Ne ajută să înţelegem semnificaţia actului de a dărui, să devenim şi noi dedicaţi acestui act, să putem aprecia care este însemnătatea spirituală a dăruirii.
Acest arhanghel oferă protecţie tuturor celor care fac bine, îi binecuvântează pe toţi cei care au inima deschisă şi care sunt oricând pregătiţi să facă tot ce pot pentru ca viaţa pe această planetă să fie plină de bunăstare, armonie şi fericire, pe toţi cei care, prin ajutorul pe care îl oferă, fac din lumea aceasta un loc mai bun. 
Tuturor celor care cred cu toată fiinţa lor că este foarte important să-i ajuţi pe ceilalţi, el le oferă energie şi inspiraţie, le facilitează accesul la resurse infinite, astfel încât ceea ce au în plan să poată fi realizat cât se poate de bine. Oricine oferă sprijin într-un fel sau altul, se spune că dăruieşte. Lumea nu ar fi atât de minunată fără ajutorul celor care au dăruit din energia şi resursele lor pentru a transforma viaţa celorlalţi.
Îl rugăm pe Zadakiel să  ne ajute să găsim resursele interioare şi exterioare care să ne permită să ne îndeplinim cât mai bine misiunea.

Acest arhanghel ne inspiră să fim plini de bunăvoinţă, să vedem Lumina Divină din noi înşine şi din cei din jurul nostru.

Invocarea şi comuniunea cu Arhanghelul Zadakiel duc la aprofundarea sentimentului de compasiune. 
El ne călăuzeşte cu compasiune atunci cînd ne simţim slabi şi neputincioşi. Tuturor acelora care luptă în numele lui Dumnezeu, el le aduce speranţă şi încredere şi
reînnoieşte credinţa lor în atotputernicia Graţiei Divine. Zadakiel aduce compasiunea în viaţa noastră şi ne ajută să înţelegem că dragostea lui Dumnezeu se revarsă în orice moment asupra noastră, să conştientizăm faptul că suntem în permanenţă protejaţi şi îndrumaţi. Unii oameni cred că această calitate, compasiunea, este sinonimă cu sentimentul de milă. Din punct de vedere ezoteric însă, compasiunea implică, pe lângă milă, puterea desăvârşită de a empatiza cu suferinţa celorlalţi, precum şi capacitatea de a prelua suferinţa cuiva şi de a o neutraliza.
Zadakiel ne oferă dragostea lui Dumnezeu ca o realitate a vieţii. Atunci când, aflându-ne într-o situaţie neplăcută, ne îndreptăm cu toată aspiraţia către Divin, suntem ajutaţi de acest arhanghel. El ne îndeamnă să lăsăm loc, în permanenţă, în gîndurile noastre, pentru îndurare şi milostenie divină.

Zadakiel uşurează şi asigură depăşirea evenimentelor dramatice din viaţa noastră, făcând posibilă orientarea acestora către un deznodământ fericit. Compasiunea lui se manifestă printr-o forţă miraculoasă, care provine direct de la Dumnezeu şi care îi permite să ne ajute prompt dacă îl invocăm atunci când ne aflăm în pericol. Tot ceea ce trebuie să facem pentru a-l simţi este să ne deschidem inima spre infinita lui splendoare. Atunci cînd nu suntem conştienţi de puterea compasiunii, suntem conduşi de ego-ul nostru, de conflictele noastre interioare. Dacă noi conştientizăm faptul că suntem ghidaţi şi ajutaţi, nu trebuie să ne încrâncenăm ori să ne pedepsim pentru că lucrurile nu merg aşa cum vrem. Încrederea în Compasiunea Divină este un dar care ne permite să participăm pe deplin la evoluţia vieţii noastre.
Compasiunea ne călăuzeşte spre lumina şi dragostea eternă a lui Dumnezeu. Putem să acceptăm compasiunea lui Dumnezeu şi să ne lăsăm în voia Lui fiind buni şi blânzi  cu noi înşine şi cu ceilalţi. Compasiunea ne ghidează dincolo de viaţa aparent dificilă către noi nivele tot mai profunde de conştientizare, unde să trăim mai mult în lumina iubirii şi înţelepciunii Divine. Graţie compasiunii Divine, privim cu detaşare şi plini de iubire toate situaţiile care apar în viaţa noastră.

Arhanghelul Zadakiel este patronul îngerilor care iartă sau ale căror misiuni au legătură cu iertarea. 
Dacă întîmpinăm probleme în a ne ierta sau a ierta o altă persoană, îl rugăm pe Zadakiel să intervină. El ne oferă ajutor divin când dorim să uităm resentimentele faţă de suferinţele trecute şi ne ghidează să înţelegem lecţia la care am fost supuşi în momentele în care aceasta s-a manifestat, pentru ca noi să putem trăi constructiv şi liber prezentul. Ne învaţă să-i respectăm pe ceilalţi şi să găsim toate resursele de care avem nevoie atunci când ne dăruim, divin inspiraţi, altei persoane, păstrând în atenţie din trecut, doar experienţa de viaţă necesară trăirii prezentului cu cea mai mare intensitate. El ne ajută, de asemenea, să ne orientăm calea către sursa divină a tot ceea ce există şi  se roagă ca fiecare dintre noi să dobândim puterea de a ne dărui necondiţionat şi deplin lui Dumnezeu.
Iertarea nu înseamnă uitare şi nu acesta este scopul ei. Pentru a ierta într-adevăr corect, Zadakiel ne ajută să vedem rănile şi suferinţele noastre din trecut într-o altă lumină. Dacă îl vom ruga să ne inspire cum să lăsăm mai uşor şi mai repede, în urma noastră, suferinţa şi rănile vechi, vom declanşa astfel şi vom accelera direct proporţional cu intensitatea şi durata rugăciunii procesul de vindecare spirituală. Manifestarea deplină a devotamentului implică şi iertarea tuturor acelora care ne-au pricinuit suferinţe şi lacrimi. Numai aşa putem ajunge să trăim aici şi acum, iubirea divină pe care îngerii o manifestă şi o exemplifică neîncetat. Altfel, vom rămâne prizonierii propriilor noastre orgolii şi resentimente crezând, în continuare, că ceilalţi sunt cauza şi nu doar instrumentul manifestării necazurilor şi durerilor noastre. Iertarea ne ajută să ne eliberăm de aceste trăiri şi să ne ridicăm pe un alt nivel superior de conştiinţă. Atunci când iertăm, sufletul ni se uşurează şi ne simţim bine. Iertarea ne eliberează şi ne ajută să relaţionăm mai bine cu cei din jur. Putem avea nevoie de ajutor ca să iertăm şi Zadakiel ne oferă graţia de a găsi bunătate
în inimile noastre şi curajul de a cere ajutor când iertarea ni se pare prea greu de realizat. Cei care sunt orgolioşi şi ranchiunoşi nu iartă uşor, dar Zadakiel, prin graţia sa, îi ajută să găsească resursele interioare şi curajul necesar pentru a o putea face. El va acţiona ca un coşar, care ne va purifica trupul fizic, mintea şi inima de neiertare.
Arhanghelul Zadakiel contribuie la vindecarea suferinţelor – mai ales a celor din plan emoţional – şi la eliminarea energiilor negative din toate structurile corpului
omenesc.
 El ne îndeamnă să-i iertăm pe toţi cei care ne-au făcut rău în trecut, pentru că, în esenţă, suntem uniţi în aceeaşi sursă Divină.
Iertând, devenim receptivi la vindecare şi iubire. Iertarea ca şi înţelegerea ne ajută să devenim fiinţe umane fericite şi sănătoase.
Arhanghelul Zadakiel păzeşte puterile invocaţiei şi ale afirmaţiei.
Cuvântul  “invocaţie” din limba română este conex cu termenul “invocatio” din limba latină. “Vocare” înseamnă în latină “a chema”, deci invocarea sau invocaţia are semnificaţia de a chema, de a apela, de a atrage înlăuntrul fiinţei noastre, în Universul nostru lăuntric, a unei energii, a unei anumite realităţi tainice sau puteri superioare, ori de intrare în comuniune telepatică cu o anumită entitate sau chiar cu o anumită realitate ce a existat cândva, fie în trecutul apropiat, fie în trecutul îndepărtat. Invocaţia poate fi adresată unui înger, unui sfânt, unei entităţi divine sau lui Dumnezeu Însuşi.
Zadakiel ne inspiră să invocăm acordarea ajutorului şi a ghidării pline de înţelepciune în diferite situaţii, inspiraţia divină, protecţia divină, acordarea iertării şi a Graţiei divine sau realizarea unei comuniuni cât mai profunde cu fiinţa divină care este invocată sau cu Dumnezeu însuşi.
De asemenea, El ne inspiră să realizăm invocaţia prin adresarea unor cuvinte pline de puritate şi simplitate, prin care să manifestăm speranţa şi credinţa că ajutorul, ghidarea, inspiraţia, protecţia, compasiunea, iubirea sau Graţia divină ne vor fi acordate. Un exemplu de invocaţie îl constituie chiar rugăciunea “Tatăl nostru”, prin care fiinţa umană se adresează lui Dumnezeu Însuşi în ipostaza de Tată Ceresc.
Atunci când rostim numele lui Dumnezeu cu o credinţă puternică, profundă şi deplină se poate spune că realizăm, în felul acesta o invocaţie. Atunci când este invocat cu o credinţă puternică, profundă şi deplină în Universul nostru lăuntric numele lui Dumnezeu, sau când ne raportăm cu o credinţă puternică, profundă, deplină la realitatea Sa misterioasă, în fiinţa noastră apare o anumită stare distinctă, ce evidenţiază că beneficiem în universul nostru lăuntric de influenţa dumnezeiască, spirituală ce apare.
La rândul ei, rugăciunea inimii constituie o invocare a harului, a milostivirii şi a puterii dumnezeieşti a Mântuitorului Iisus Hristos în fiinţa credinciosului.
Invocarea îngerului păzitor prin rugăciunea „Înger, îngeraşul meu” ne pune instantaneu în comuniune cu îngerul nostru păzitor.
Acest arhanghel ne învaţă că pentru a reuşi fiecare invocaţie sublimă, divină, este necesar să avem o credinţă puternică, profundă şi deplină că ceea ce invocăm, ceea ce chemăm şi atragem prin intermediul invocaţiei există şi că este cu putinţă să intrăm în comuniune tainică, net sesizabilă, cu acea realitate sau cu acel ceva ce este invocat, iar în felul acesta oglindirea acelei realităţi ce este invocată în propriul nostru univers lăuntric este realizată.

Zadakiel păzeşte esenţele rugăciunii, ne învaţă arta de a ne ruga, ne arată cum şi în ce condiţii simpla conversaţie cu Dumnezeu se transformă în rugăciune.
Rugăciunea este o intensă, spontană, rodnică şi indescriptibilă elevare a sufletului, a întregii noastre fiinţe şi chiar a trupului către Dumnezeu ce se realizează prin intermediul energiei tainice a aspiraţiei către Dumnezeu şi a iubirii pentru Dumnezeu. Rugăciunea este un element esenţial al pietăţii interioare, împreună cu iubirea de Dumnezeu, compasiunea şi milostenia. Rugăciunea sinceră şi umilă către Dumnezeu este mult mai importantă decât ritualurile exterioare. A ne ruga într-un mod umil şi sincer înseamnă, înainte de toate, a comunica în taină cu Dumnezeu.
Rugăciunea este o tainică şi indescriptibilă comuniune a fiinţei umane în ipostaza de copil al lui Dumnezeu cu Tatăl său Ceresc şi ea include umilinţa, iubirea, adorarea, mulţumirea, mărturisirea sinceră a greşelilor, cererea în conformitate cu legile lui Dumnezeu, ce este îndreptăţită. Aşa s-au rugat şi au fost ascultate fiinţele umane de-a lungul veacurilor. Rugăciunea sinceră şi umilă se realizează cu iubire şi implică o sui generis revărsare a inimii înaintea Creatorului Suprem, iar răspunsul Lui nu întîrzie să apară şi este trăit printr-o tainică revărsare a binecuvîntărilor şi a darurilor Sale. Dat fiind faptul că este omniprezent, Dumnezeu ascultă instantaneu, prin mijlocirea Duhului Sfânt, orice rugăciune binefăcătoare, sinceră şi umilă.
Arhanghelul Zadakiel ne încurajează să intensificăm, să creştem – prin dorinţa noastră sinceră, prin exprimarea intenţiei  - sfera rugăciunii.
Zadakiel ne îndeamnă să ne rugăm la Dumnezeu întotdeauna nu doar în perioadele dificile ale vieţii şi să fim insistenţi în rugăciune. Iar baza pe care se construieşte încrederea noastră deplină în puterea tainică a rugăciunii insistente este generozitatea cea fără de egal a lui Dumnezeu. Rugăciunea include insistenţa precum şi continuitatea. Intensitatea ce este manifestată în rugăciune are o mare importanţă. În cazul rugăciunii, atenţia şi credinţa sunt combinate şi fac să apară starea de vigilenţă. Rugăciunea trebuie să fie, totodată, plină de speranţă.
S-a constatat: copiii care au fost învăţaţi de mici să se roage la Dumnezeu, să ceară ajutorul şi ghidarea lui Dumnezeu atunci cînd le este greu sau în situaţiile în care nu ştiu ce alegere să facă şi care păstrează acest obicei minunat pe parcursul vieţii se descurcă mai bine în viaţă, sunt mai sănătoşi şi mai fericiţi. Prin intermediul rugăciunii, atât profeţii şi sfinţii, cât şi aşa-zişii “drepţi”, au fost inspiraţi într-un mod intim şi indescriptibil de Dumnezeu şi au atras în fiinţa şi în Universul lor lăuntric tainice puteri dumnezeieşti.
Zadakiel ne asigură că nici o rugă nu rămâne fără răspuns. 
Dar trebuie să avem în vedere că Dumnezeu nu acceptă decât rugăciunile şi cererile ce sunt binefăcătoare din punctul de vedere al lui Dumnezeu şi care sunt rostite cu umilinţă şi credinţă. Rugăciunea celui rău, a celui care s-a îndepărtat de Dumnezeu, rămâne fără răspuns, şi nu este luată în considerare atâta timp cât o astfel de fiinţă umană nu se căieşte pentru relele şi păcatele pe care le-a făcut. În cazul acelora, Dumnezeu “răspunde” printr-o totală tăcere, atâta timp cât fiinţa nu se hotărăşte că a venit momentul să implore iertarea păcatelor şi să se reîmpace cu Dumnezeu.
Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunea ce este rostită de o fiinţă umană umilă, blândă, bună la suflet şi iertătoare. Simplitatea şi sinceritatea în rugăciune sunt, de asemenea, esenţiale. Rugăciunea trebuie manifestată din simplitatea deplină a inimii, să fie exprimată din intenţii curate şi să fie rostită într-o vorbire şi cerere simplă.

Invocarea şi meditaţia cu Arhanghelul Zadakiel duc la dezvoltarea capacităţii de a asculta răspunsul, de a conştientiza felul în care suntem îndrumaţi.
Zadakiel ne ajută să auzim ghidarea plină de iubire a îngerilor păzitori, să primim mesaje auditive de la îngeri, fiinţe divine. În cazul claraudiţiei persoana primeşte o informaţie auditivă, asemeni unei voci în cap, poate auzi voci articulate, muzică sublimă, sunete şi cuvinte care nu pot fi percepute de auzul normal. Cel care are această capacitate poate auzi scene care se petrec la mare distanţă sau în alte planuri ale existenţei, este un receptor în alte planuri, putând comunica foarte uşor cu entităţile benefice din alte dimensiuni. Claraudiţia ajută la confirmarea premoniţiilor precum şi la diagnosticări şi o traducere mai bună a ceea ce vezi.
Exemple ale acestui simţ ar fi să auzim îngerul păzitor amintindu-ne cu iubire: “Ai uitat cartea.” sau avertizându-ne: “STOP! Nu trece strada!”. Aceste voci nu sunt întotdeauna percepute cu urechile, dar pot fi percepute ca forme-gând sau ca o vibraţie în jurul nostru.
Îl putem ruga pe Zadakiel să ne ajute să ne clarificăm mesajele auditive pe care le primim. Ghidarea divină poate fi auzită clar, sub forma unor mesaje repetate care te îndeamnă să îmbunătăţeşti situaţia ta sau a celor din jurul tău. Fii foarte atent la tot ce auzi în mintea ta şi cu urechile tale fizice.

Zadakiel este un profesor spiritual, este răbdător, blând, înţelegător şi are acces la întreaga cunoaştere. În această ipostază el este reprezentat ţinând în mână o carte.
Dacă dorim să învăţăm ceva, Zadakiel ne ajută. Uneori el ne poate ghida să învăţăm singuri. A fi atenţi la tiparele noastre de a privi lucrurile, asculta pe ceilalţi şi gândi ne ajută să primim învăţătura lui.
Arhanghelul Zadakiel este foarte cunoscut şi pentru că ne ajută în ceea ce priveşte funcţiile memoriei. El este considerat îngerul coordonator al memoriei şi de aceea este de mare folos studenţilor şi oricui trebuie să reţină nume, cifre sau alte informaţii importante. Dacă dorim să memorăm o informaţie importantă sau să ne îmbunătăţim în general memoria îl invocăm pe Zadakiel, pentru aceasta este esenţial să se înţeleagă că memoria poate fi îmbunătăţită. Zadakiel ne învaţă că memorăm ceva mai uşor dacă suntem deschişi sau ne deschidem către acea realitate sau acel aspect şi atunci cînd înţelegem. El ne îndeamnă să avem întotdeauna o minte deschisă, încredere în capacităţile noastre de învăţare deoarece mintea noastră este una cu Mintea Divină şi ne ajută să învăţăm cu uşurinţă noţiuni noi, subiecte care nu fac parte din sfera noastră de interese. El ne inspiră să-i învăţăm pe ceilalţi ceea ce am asimilat, să fim deschişi să împărtăşim idei noi, să avem încredere în capacităţile noastre de  predare, elevii noştri ne învaţă şi ei în multe moduri minunate, învăţăm unii de la ceilalţi. Zadakiel vindecă tulburările de memorie şi ajută la îmbunătăţirea altor funcţii mentale. De asemenea, îl putem invoca atunci cînd trebuie să găsim – în noi sau în mediul înconjurător – ceva ce am rătăcit. Chemaţi-l pe Zadakiel pentru a vă ajuta să vă amintiţi de orice lucru pierdut şi chiar de Dumnezeu.

Exerciţiu de comuniune cu Arhanghelul Zadakiel
Etapa 1
Vom urmări o stare de relaxare, de destindere cât mai profundă a întregului corp, pornind de jos în sus, relaxând gradat fiecare muşchi, de la tălpile picioarelor şi până în zona creştetului capului.

Etapa 2
Aspirăm plini de dragoste şi umilinţă la tot ceea ce este bun, frumos, înălţător, universal valabil, sublim, divin, cosmic. Pe un fond de tăcere interioară, simţim că suntem fiinţe pure, elevate, pline de iubire, care trăim într-o lume superioară divină.

Etapa 3
Percepem acum prezenţa Arhanghelului Zadakiel. Vizualizăm cu aripile lui de lumină ne îmbrăţişează cu iubire. Ne simţim protejaţi, în deplină siguranţă, ocrotiţi. Vizualizăm acum o rază intensă, de lumină alb strălucitoare, care porneşte din inima lui şi ne îmbăiază întreaga fiinţă.

Etapa 4
Ne simţim acum scăldaţi în această lumină alb strălucitoare care infuzează în fiinţa noastră o stare de mărinimie, compasiune, bunăvoinţă. Simţim că devenim capabili să iertăm pe toţi cei care ne-au greşit şi chiar pe noi înşine. Simţim cum inspiraţia şi protecţia divină se revarsă asupra noastră, ne simţim capabili să ne rugăm mult mai sincer şi mai intens. Putem, la alegere, fie să rămânem interiorizaţi cu ochii închişi şi să savurăm lăuntric aceste stări, fie să privim reprezentările simbolice ale Arhanghelului Zadakiel, care se derulează pe ecran.

Etapa 5
Simţim acum comuniunea plenară profundă cu Arhanghelul Zadakiel. Fiinţa noastră este deschisă total faţă de îmbrăţişarea sa plină de iubire. Fiinţa noastră este acum intim unită cu fiinţa Arhanghelului Zadakiel.

Etapa 6
Revenim acum gradat, păstrând în suflet o stare de recunoştinţă pentru bucuria şi fericirea generate de comuniunea cu Arhanghelul Zadakiel.