duminică, 29 decembrie 2013

Tractiunile (Elongatiile) vertebrale

Tractiunile vertebrale
 Metoda denumita, nu prea corect, si "vertebroterapie" reprezinta o tractiune in ax a diverselor regiuni ale coloanei, cu scopul de a indeparta vertebrele intre ele. Tractiunea se executa cu diverse aparate sau instalatii.
O serie de cercetari experimentale pe cadavru sau pe simulatoare de coloana au demonstrat ca tractiunea realizeaza distantari intervertebrale daca se exercita cu forte adecvate. Concomitent se formeaza un "fenomen de vid", in care o substanta de contrast injectata intervertebral se concentreaza spre mijlocul discului, ramanand in mare parte aici si dupa oprirea tractiunii.
Studiile "pe viu" au confirmat ulterior prin radiografii valabilitatea efectelor tractiunilor.
Pentru coloana lombara se considera ca putem realiza o departare intervertebrala de 1,5 mm aplicand o tractiune de 330 de kg (175 kg pentru contracararea frecarii pe masa de elongatie, 10 kg pentru intinderea ligamentelor si discurilor si 145 kg pentru cedarea fortei musculare) (De Seze si Levernieux). Desigur, cifrele sunt aproximate, ele variind dupa diversi cercetatori. In cadrul unei tractiuni de 5 minute se obtine un maxim de departare intervertebrala la nivelul L5-S1 (2,5 mm), apoi, in ordine, intre L4 si L5 (1,5 mm), intre L4 si L3 (1,3 mm), distantare care se pierde la 30 de minute dupa incetarea tractiunii (Lehman si Brunner).
Pentru o elongatie pe verticala (deci fara frecarea pe masa), majoritatea autorilor considera ca este necesara o tractiune de 135-150 de kg pe coloana lombara pentru a obtine ecartamentul intervertebral. Din practica se stie insa ca nu se utilizeaza asemene forte mici pe masa de elongatie si totusi se obtin rezultate pozitive. In aceste cazuri este posibil sa realizam ameliorarile numai pe baza intinderii tesuturilor musculotendinoase.
Pentru coloana cervicala se considera ca o tractiune de 10 kg pe verticala sterge lordoza, iar de la 12 kg in sus se produce distantarea intervertebrala, in special la nivelul C4-C5 si C5-C6 (Bard si Jones). 
Tehnici de tractiune
De obicei tractiunea se executa in axul coloanei, dar exista si tractiuni zise "orientate", care se executa pe segmentul vertebral usor inclinat (in flexie sau lateroflexie).
Tractiunea poate fi continua - ore sau chiar zile -, in care caz forta de tractiune este slaba, scontandu-se ca durata prelungita va face sa cedeze rezistenta musculara. Prin aceasta tehnica nu se ajunge la ecartaj vertebral. Se utilizeaza mai frecvent tractiunea continua de scurta durata (minute), dar cu forta crescuta.
In ultimul timp se prefera tractiunile intermitente, discontinue, in care forta de tractiune se creste progresiv, atinge un maxim la care se mentine cateva minute, apoi scade treptat pana la zero sau pana la o anumita valoare, apoi din nou se reia ciclul de tractiune. Exista si alte variante de modulare intermitenta a fortei de tractiune.
Din punctul de vedere al pozitiei, se aplica tractiuni din culcat, sezand sau in ortostatism.
Aparatajul de tractiune este destul de variat, utilizand ca forta de tractiune fie greutatea partiala a corpului prin alunecare pe plan inclinat sau la verticala, fie contragreutati, fie tamburi de tractiune manipulati prin manivele sau cu comanda automata, etc. Acest aparataj are diverse sisteme de fixare a segmentelor vertebrale (capastru, chingi, etc.), care reprezinta contratractiunea sau forta de tractiune ce se exercita prin intermediul lor.
Tractiunea se poate aplica si asupra corpului scufundat in apa calda, avand avantajul efectului decontracturant al acesteia, dar si dezavantajul dificultatilor de pozitionare si mentinere a acestei pozititii contra tendintei de ridicare la suprafata a corpului.
Daca aparatele si sistemele de tractiune vertebrala sunt variate, regulile aplicarii acesteia se mentin aceleasi si trebuie respectate strict : 
  • Pozitia pacientului trebuie sa fie cat mai confortabila, ca sa asigure decontracturarea musculara
  • Sistemele de fixare sa nu lezeze tesuturile si sa nu jeneze circulatia.
  • Forta de tractiune este progresiva in cadrul unei sedinte, dar si de la o sedinta la alta.      
  • Senzatia de ameliorare sau disparitie a durerii sub tractiune este indicatorul cel mai bun al aplicarii unei tehnici corecte; invers, in cazul cresterii intensitatii sau zonei durerii.
  • Forta de tractiune este redusa treptat spre sfarsiutl sedintei
  • Durata unei sedinte nu depaseste 10-15 minute, pentru coloana cervicala, si 20-30 de minute pentru coloana lombara - la aceste durate se va ajunge progresiv.
  • Se executa o sedinta pe zi sau trei pe saptamana.
Indicatii si contraindicatii

Indicatiile (teoretice) ale tractiunilor vertebrale sunt reprezentate de sindroamele clinice dureroase cervicale sau lombare de origine mecanica, acute sau cronice, determinate de afectarea discului, ligamentelor sau maselor musculare. De asemenea, radicalalgiile de origine vertebrala reprezinta o indicatie de baza.
Hotararea insa de a supune acesti pacienti la o tractiune vertebrala este azi mai limitata decat in tecut.
Se vor evita tractiunile in cazul : 
  • hiperalgiile cervicale sau lombare;
  • prezentei unor fenomene neurologice nete sau a unui sindrom dural foarte accentuat;
  • prezentei unor devieri vizibile ale coloanei (cifoze, scolioze);
  • persoanelor mai in varsta (peste 60 de ani);
  • persoanelor cu un sistem nervos labil, anxioase.
 Tractiunea vertebrala impune o supraveghere continua a pacientului in timpul sedintelor, kinetoterapeutul dialogand mereu cu el, pentru surprinderea aparitiei oricarui fenomen revelator de incidente neplacute, cum ar fi : paresteziile, durerile, ametelile, senzatia de lipotimie, hipoesteziile, etc.
Desigur, aceasta metoda cere oarecare experienta si din partea medicului care o prescrie, si din partea kinetoterapeutului care o executa. Aceste doua conditii fiind indeplinite, metoda poate da cele mai multe ori satisfactii terapeutice.

Sursa : Kinetologie de Tudor Sbenghe       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu