Aromaterapia

Prin aromaterapie intelegem acea ramura a terapeuticii de inspiratie naturista, si mai precis fitoterapeutica, care urmareste ameliorarea sau vindecarea diverselor boli, pe calea aromelor si a parfumurilor, respectiv pe calea unor produsi volatili si odoranti, extrasi in majoritatea cazurilor din plante aromatice. Produsi care ni se prezinta fie sub forma unor esente naturale, fie a unor uleiuri esentiale.

Aceste substante erau folosite inca din vremurile imemorabile ale istoriei omenirii, atat in scopuri terapeutice cat si de alt gen (de exemplu in scopuri condimentare sau pentru producerea de parfumuri). Cum practica mumificarii, de exemplu, este mai veche decat civilizatia egipteana de care in genere ne legam, ea fiind cunoscuta inca din epoca aramei si cum folosirea efectelor conservante ale esentelor volatile si aromatice era indispensabila in aceste practici, devine evident faptul, ca aromaterapia este extrem de veche.

Efectele aromaterapiei

Primele studii cu adevarat stiintifice, privind actiunea terapeutica a unor uleiuri esentiale – asta inseamna a unor principii volatile extrase din diverse plante aromatice – le datoram lui J. Miguel, si dateaza numai din 1894. El a observat, in cursul unor cercetari experimentale, ca vaporii de cimbru, dincolo de temperaturi de 15 grade distrug majoritatea bacteriilor existente in praful din laboratorul sau. Daca actiunea acestor vapori era prelungita la 3 zile, numai 2% din totalitatea bacteriilor mentionate mai supravietuiau. Este stiut insa, ca prodigioasa putere bactericida si microbicida proprie esentelor aromatice, se exercita nu numai in exteriorul organismului, ci si in interiorul sau. In plus, actiunea acestor esente este extrem de variata si de complexa.

Astfel, esentele de cimbru, lavanda, pin si eucalipt, exercita notabile actiuni antiseptice, mai ales in domeniul aparatului pulmonar, digestiv si urinar, in timp ce acelea de rozmarin, favorizeaza producerea si evacuarea bilei. Pe de alta parte ceapa, usturoiul, lamaia si ienuparul, impiedica formarea de pietre la nivelul aparatului biliar si renal, in timp ce esentele de lavanda, maghiran, verbina, chiparos si anason, exercita nete efecte antispasmodice. In ceea ce priveste esenta de lamaie, mai precizam faptul, ca aceasta, in anumite concentratii, neutralizeaza bacilul tific si stafilococul, in numai 5 minute, iar pe cel difteric in 20. Efecte stimulante exercita la randul lor esentele de busuioc, salvie, pin si rozmarin, iar antifermentative intestinale acelea de ceapa, usturoi, cimbru, marar, anason, lamaie si ienupar. Alte esente exercita actiuni aperitive, afrodisiace, cicatrizante, diuretice, antireumatismale, febrifuge, antitoxice, antivirale ca si de alt gen.

Multora din esentele aromatice mentionate le este proprie o extraordinara forta de difuziune, prin structurile organismului. In acest sens, doctorul Jean Valnet, autorul unui remarcabil tratat intitulat “Aromotherapie-traitement des maladies par les essences des plantes”, respectiv “Aromaterapia -  tratamentul bolilor prin esente de plante”, ne-a facut dovada pe cale experimentala, a efectului terapeutic in cauza. Razand o mica suprafata din pielea de pe capul unui cobai si frecand aceasta zona cu esenta de lavanda, o vom gasi pe aceasta, respectiv lavanda, o jumatate de ora mai tarziu, in rinichii cobaiului examinat, in urma autopsierii animalului in cauza. Interesant este ca esentele aromatice nu produc obisnuinta si nu exercita efecte secundare nocive, proprii multor medicamente de sinteza.

Intr-o asemenea situatie, este intru totul justificat interesul care se acorda in lume, la ora actuala, fitoterapiei in general si aromaterapiei in particular. Este, de asemenea justificat interesul, cu totul special, acordat practicilor traditionale de tratament, concretizat in studii effectuate la scara planetara si sub egida O.M.S. (Organizatia Mondiala a Sanatatii).

Condimentele

Medicina imparte grupul mare si eterogen al condimentelor in 5 mari categorii principale :

-         condimentele saline reprezentate in speta prin sare

-         condimentele acide reprezentate la randul lor in special de otet si de sucul de lamaie, adica de acidul citric

-         urmeaza condimentele asa numite aliacee, reprezentate de ceapa, usturoi, praz precum si de alte produse asemanatoare

-         condimentele picante de genul mustarului, al boielei de ardei

-         condimentele aromate in care intra de fapt numai mirodeniile. In aceasta categorie se grupeaza o larga paleta de plante indigene si exotice ca : cimbrul, mararul, tarhonul, leusteanul, chimenul, coriandrul, anasonul si ienibaharul. Apoi caperele, vanilia, dafinul, scortisoara, cuisoarele si inca multe altele.

Doar piperul, tot produs exotic, intra in categoria condimentelor picante, si nu in aceea a aromelor.

Uleiurile cu efecte terapeutice

Din mirifica paleta oferita de natura, pe linia de plante aromatice, ne vom opri, in continuare, doar asupra unui mic exemplu : usturoiul. Veti fi de acord ca in acest caz avem de a face cu o planta robusta cu virtuti alimentare, medicale, si aromatice in acelasi timp, si care practic infrunta toate anotimpurile, inclusive iarna : planta care este cunoscuta cu denumirea stiintifica de Allium Sativum. Desigur, virtutile alimentare ale acestei plante din familia Liliaceelor sunt pe deplin cunoscute. Mult mai putin cunoscute insa sunt virtutile medicale si cele aromatice. Merita sa stim, in acest sens, ca, in antichitate, de exemplu, usturoiul reprezenta un autentic panaceu. Intre timp practicile etnoiatrice pe marginea acestei plante aproape ca au fost uitate pentru ca, in zilele noastre, sa asistam la o a doua glorie a usturoiului. Inainte insa de a vorbi despre aceasta a doua glorie, merita sa semnalam, cred, o serie de practici etnoiatrice multiseculare, legate de usutoroi, care s-au transmis din generatie in generatie si care, pe buna dreptate, au atras atentia oamenilor de stiinta, contribuind in felul acesta la gloria mentionata.

Usutoriul cuprinde foarte multi constituienti chimici care fac din el un laborator in miniatura. Principalii dintre acestia sunt sulful, prezent in diverse combinatii organice, apoi iodul, acidul silicic, uleiul eteric sulfuros sau alilsulfitul cum i se mai spune, alilpropilul disulfit, atilpropilul trisulfit, etc. Remarcabil este, de asemenea, si continutul in vitamine al ustoriului, mai ales al acelora din grupul B, ca si continutul in oligoelemente, respectiv in saruri minerale de tot felul. Usturoiul, in sfarsit, mai contine si doua puternice antibiotice, dupa cum au demonstrat cercetari recente. Spre exemplu, pentru scaderea tensiunii arteriale, se recomanda a se bea, in fiecare dimineata, pe stomacul gol, cate un pahar cu apa, in care au fost puse la macerat peste noapte, 2-3 catei de usturoi, faramitati in prealabil. Un alt exemplu il constituie infuzia de usturoi, folosita in tratamentul ateromatozei.

Iata cateva din aceste uleiuri, dimpreuna cu proprietatile lor medicinale :

·        Uleiul de usutoroi este in principal vermifug, apoi aperitiv si hipotensor.

·        Uleiul de cimbru exercita nete efecte spasmolitice, secretomotorii si antiseptice, aceste ultime proprietati fiind superioare multor altor uleiuri

·        Uleiul de fenicul exercita efecte spasmolitice si sporeste diureza

·        Uleiul de coriandru si chimion exercita proprietati spasmolitice, stomahice (aperitive) si carminative

·        Uleiul de pin este un bun antiseptic al cailor respiratorii si urinare, avand de asemenea si proprietati diuretice.

·        Uleiul de ienupar este si el diuretic, favorizand in mod preponderent eliminarea azotului si a clorului pe cale renala. Acelasi ulei este si hipotensor.

Utilizari practice

Dupa cum vedem, plantele aromatice se dovedesc de mare folos atat in domeniul medicinei si cu atat mai mult in acela al alimentatiei.

Trecand in continuare la uleiurile volatile aromatice, folosite in scopuri medicinale, vom preciza ca acestea se obtin prin macerarea plantelor in cauza in ulei comestibil, timp de 4-5 saptamani. Dar, pentru ca prepararea lor nu este intotdeauna chiar atat de simpla, este preferabil sa le folosim sub forma lor standardizata si comercializata.

Uleiul de brad, pin si de molid (Aetheroleum Abieti, Aetheroleum Pini si Aetheroleum Piceae) sunt des folosite ca inhalante, datorita proprietatilor lor antiinflamatorii si antiseptice, in tratamentul inflamatiilor cailor respiratorii. Aceleasi uleiuri mai pot fi folosite si ca aromatizante pentru bai sau ca deodorizante pentru incaperi.

Uleiul de ienupar (Aetheroleum Juniperi) este si el folosit in aceleasi inflamatii ale cailor respiratorii, contribuind la fluidificarea secretiilor bronsice, de unde folosirea sa mai ales in tratamentul bronsitelor. Acelasi ulei s-a mai dovedit eficace si in tratamentul afectiunilor reumatismale, folosit ca aromatizand al bailor, ce se fac in acest scop.

Uleiul de levantica (Aetheroleum Lavandulae) este un excelent antiseptic, diminuand flora microbiana din rani, mai poate fi administrat si sub forma de bai calde, facute cu ½ ora sau cu o ora inainte de culcare, cand exercita efecte sedative pentru sistemul nervos si calmeaza durerile migrenoase.

Uleiul de menta (Aetheroleum Menthae) este folosit ca dezodorizant al incaperilor, ca dezodorizant al gurii, corijand mirosul si gustul neplacut, cand este folosit ca apa de gura, ce se obtine din dizolvarea a cateva picaturi din acest ulei, intr-un pahar cu apa, cu care ne vom clati in continuare cavitatea bucala. Tot uleiul de menta mai este folosit si ca inhalant in tratamentul laringitelor si a traheitelor. Amestecul a 5 ml ulei de menta dizolvat in prealabil in 95 ml alcool, s-a dovedit eficace in tratamentul durerilor reumatice sau al mancarimilor urticariene, folosit sub forma de frectii locale. Inhalatia de ulei de menta se prepara prin dizolvarea a cateva picaturi din acest ulei, intr-un vas cu apa fierbinte; vaporii degajati de aceasta solutie fiind adanc inhalati, pentru a patrunde in laringe si in caile aeriene superioare.

Aceste uleiuri mai pot fi folosite si in diverse combinatii, ceea ce le potenteaza efectele.