Ingerii Luminii Divine

Fii ai Luminii Divine Pomeniţi în descrierile sfinţilor, menţionaţi în scrierile istorice ale umanităţii, aproape de sufletele noastre atunci când îi chemăm în ajutor  cu emoţie, aceste fiinţe de lumină ne ocrotesc în taină cu iubirea lor. Cuvântul înger provine din grecescul "angelos", care înseamnă "sol", "mesager". Îngerii sunt, aşadar, trimişii lui Dumnezeu care ne luminează calea către Casă, dăruindu-ne iubirea şi sfânta Sa îndrumare, după cum relatează apostolii lui Iisus. Biblia spune multe istorii despre îngeri. Dar ei aparţin omenirii întregi, nu unei religii anume. Iubirea Necondiţionată Îngerii îi iubesc pe toţi oamenii în mod necondiţionat. Ei privesc dincolo de suprafaţă, de aparenţe şi văd scânteia Dumnezeiască aflată în fiecare dintre noi. Se concentrează numai asupra divinităţii şi potenţialului nostru şi nu asupra defectelor, lipsurilor sau a greşelilor noastre. Îngerii nu ne judecă, ci doar ne aduc iubire în viaţă. Cu îngerii, suntem în siguranţă şi putem avea deplină încredere în ei. Nu contează dacă sunteţi credincioşi sau sceptici, deoarece îngerii cred în voi. Ei văd lumina voastră lăuntrică, vă cunosc adevăratele talente si înţeleg faptul că aveţi o misiune importantă în viaţă. Ei vor să vă ajute în toate domeniile vieţii. Purificarea O importantă funcţie angelică este aceea de a purifica. Starea de inocenţă a îngerilor este fundamentală, deoarece ea le crează deschiderea către tot ceea ce este înalt, sublim şi Dumnezeiesc. Despre această puritate ne vorbeşte celebrul clarvăzător Emanuel Swedenborg, în cartea sa, Raiul şi iadul: "Natura şi calitatea inocenţei sunt înţelese doar de puţini oameni din lume şi nu sunt înţelese absolut deloc de către cei care duc o viaţă rea. Inocenţa este, de fapt, exprimată vizibil, în vorbire şi  gesturi, în special la copiii mici. Inocenţa înţelepciunii este inocenţă genuină pentru că este lăuntrică, ţine de minte, şi astfel, de voinţă şi înţelegere. De aceea în rai se spune că inocenţa trăieşte în înţelepciune şi că un înger are atâta înţelepciune câtă inocenţă. Îngerii dovedesc acest lucru prin faptul că ei nu îşi atribuie nimic bun lor înşişi, ci privesc toate lucrurile ca venind de la Dumnezeu; ei doresc să fie conduşi de El şi nu să se conducă singuri; ei trăiesc mulţumiţi cu ce au, indiferent dacă este puţin sau mult, deoarece ştiu că primesc atâta cât este bine pentru ei." Toţi oamenii, care asemenea îngerilor posedă această calitate a purităţii, a inocenţei, devin la fel ca îngerii, ajungând să perceapă cum: "cerurile se deschid şi o sumedenie de îngeri coboară spre a ne servi, purtându-se cu noi ca şi când de la apariţia primilor oameni nu ar fi părăsit niciodată pământul. (…) Vezi tu, (se adresează mai departe Iisus unei femei) sunt de o mie de ori mai mulţi îngeri în jurul oamenilor decât vezi tu aici; ei urmăresc să ajute oamenii astfel încât să nu devină robii propriilor lor simţuri şi sentimente. Fiinţa umană crede însă că ajunge liberă la ideile sale şi că îşi urmează după placul ei dorinţele şi poftele, pe care le acceptă şi le asimilează fără ca libertatea să aibă de suferit. Dar, de acum înainte (de la venirea pe pământ a lui Iisus), cunoaşterea binelui şi a adevărului va fi adusă oamenilor din exterior, din ceruri." (Marea evanghelie a lui Ioan) Cu ajutorul îngerilor, oamenii devin mai curaţi sufleteşte, astfel încât lumina lui Dumnezeu pătrunde mai uşor în sufletul lor. Spre a le uşura această sarcină, înainte de a realiza o acţiune, cu gândul, cu vorba sau cu fapta, este foarte bine să ne oprim o clipă, să ne centrăm în inimă şi să urmărim să percepem dacă acea acţiune este integrată în ordinea divină. Apoi, să cugetăm asupra urmărilor pe care ea le va avea. Căci orice acţiune divin orientată, ne va apropia de îngeri şi implicit, de Dumnezeu, pe când orice acţiune malefică sau îndeplinirea anumitor scopuri individualiste, îi îndepărtează pe aceşti mesageri nevăzuţi. Vindecarea O altă funcţie angelică este aceea de a vindeca, prin iubire şi lumină, sufletul, mintea şi trupul celui pe care îl ocrotesc. Rugăciunile spuse din inimă, credinţa şi dăruirea din tot sufletul şi în mod necondiţionat către Dumnezeu trezesc energii misterioase, prin care îngerii pot acţiona aducând însănătoşire. Există numeroase cazuri în care boli considerate incurabile au fost îndepărtate cu ajutorul îngerilor. Iată o intervenţie legată de vindecarea angelică: "O pacientă a dr. Moolenburgh povesteşte un fapt deosebit. De mică trăia la ţară şi în apropierea casei sale locuia o familie de ţărani. Într-o zi, mama sa a aflat de la doctor că fiica ţăranilor era pe moarte. A mers imediat la familia acelor ţărani pentru a se ruga cu ei. În timp ce se rugau, au auzit pe cineva bătând cu putere la uşă. Mama bolnavei a mers să deschidă şi s-a găsit în faţa unui tânăr care a întrebat-o: "Doamnă, ce se petrece aici?". Aceasta i-a răspuns: "Fetiţa mea este pe moarte." Atunci tânărul s-a îndreptat fără ezitare către camera fetiţei, i-a pus o mână pe frunte şi în numele lui Iisus Christos a alungat boala. Apoi, a părăsit casa prin uşa din spate şi nimeni nu l-a mai văzut. La ţară, unde se cunoaşte toată lumea, nimeni nu îl ştia pe acel bărbat şi nici nu putea da vreo relaţie despre el. Imediat ce bărbatul a ieşit, fetiţa şi-a revenit din comă şi dimineaţa a dorit neapărat să meargă la şcoală. Acest fapt s-a petrecut cu 30 de ani înaintea anchetei despre îngeri întreprinsă de dr. Moolenburgh. Fetiţa crescuse, devenise femeie şi se simţea bine." În cartea sa Îngerii, Paola Giovetti redă un alt caz de intervenţie angelică: "După ce s-a terminat tratamentul, am ieşit din clopotniţă şi am întâlnit doi bărbaţi, unul de 1,70 m, iar celălalt ceva mai înalt. Unul avea o înfăţişare puţin slavă, iar celălalt avea trăsături longiline. Amândoi erau îmbrăcaţi în mod obişnuit şi vorbeau o italiană perfectă, însă cu cadenţe stranii, care te făceau să bănuieşti că nu erau italieni. Ne-au oprit şi ne-au întrebat despre o stradă anumită, pe care noi nu am ştiut să le-o arătăm, pentru că nu eram din oraş. Ne-am continuat drumul, dar după câţiva paşi prietena mea şi eu ne-am uitat în urmă, exclamând simultan: "Dar erau îngeri!...". Cei doi deja dispăruseră! Prietena mea trăieşte şi acum, este bine, cât despre tumoare, nu s-a mai găsit nici o urmă." Protecţia  Funcţia de protectori ai fiinţei umane pe care îngerii o realizează, nu este uşoară. Este necesar să protejeze sufletul, mintea şi trupul fiinţei umane. Vom reda un episod enigmatic spre a vedea cum acţionează un înger: "Doctorul S.W.Mitchell, un cunoscut neurolog din Philadelphia, s-a dus la culcare după o zi de lucru extrem de obositoare. Dintr-o dată, a fost trezit de cineva care bătea la poartă. A mers să deschidă şi s-a trezit în faţa unei fetiţe îmbrăcată sărăcăcios şi tulburată profund. Fetiţa i-a spus că mama sa era foarte bolnavă şi l-a rugat să meargă cu ea să o viziteze. Era o noapte friguroasă, cu multă zăpadă, dar cu toate că doctorul era foarte obosit, s-a îmbrăcat şi a urmat-o pe fetiţă. Ajuns la destinaţie, a găsit-o pe mama fetiţei în casă, singură, suferind de o pneumonie gravă. I-a acordat primul ajutor, apoi a telefonat la spital pentru a-i pregăti internarea în ziua următoare. Înainte de plecare i-a făcut complimente pentru inteligenţa şi curajul fetiţei sale. Femeia l-a privit într-un mod straniu şi i-a spus cu tristeţe: "Fata mea este moartă de acum o lună..." Îi spuse apoi că paltonul şi cizmuliţele sale erau alături, în şifonierul cu haine. Stupefiat, dr. Mitchell a deschis uşa dulapului şi a găsit paltonul cu care fusese îmbrăcată fetiţa care îl trezise pentru a-l conduce la căpătâiul mamei sale bolnave. Paltonul era cald şi uscat şi era de neconceput că fusese îmbrăcat în acea noapte umedă şi rece." Jakob Lorber, aşa cum a preferat el să se autonumească "Scribul Domnului", în lucrarea Casa Domnului, revelează ce zice însuşi Domnul: "Feriţi-vă de voi înşivă, căci adevăr va spun, în afară de Mine Însumi şi de Îngerii mei (care tot prin Mine acţionează), nimic nu este mai liber în creaţia Mea, decât inimile voastre. De aceea vegheaţi asupra lor în acord cu voinţa Mea, iar şiretenia duşmanului vieţii nu vă va putea atinge niciodată. Înţelegeţi ce vă spun acum: sunteţi oricând protejaţi împotriva vicleniei atâta vreme cât vă orientaţi inimile către Mine (sau către Îngerii Mei, în care străluceşte lumina Mea), dar nu vă veţi putea proteja de el prin propriile voastre puteri!" Ghidarea Spirituală Îngerii sunt călăuze, ghizi spirituali care înalţă şi revelează pentru cel în cauză lumina lui Dumnezeu, putând aduce clipa de iluminare. Învăţăturile date de către îngeri lămuresc multe dintre misterele creaţiei. Ei sunt cunoscători ai profunzimilor şi ştiu să redea într-o viziune de cristal realităţile lui Dumnezeu. Fiind receptoare ale luminii şi iubirii lui Dumnezeu, îngerii sunt înzestraţi cu această calitate pe care o transferă şi fiinţelor umane deschise spre lumea lor, şi anume, înţelepciunea. Cu cât este mai evoluat, cu atât un înger este mai aproape de Dumnezeu, şi implicit, primeşte de la acesta mai multă înţelepciune. Pentru a deveni din acest punct de vedere cât mai asemănători fiinţelor angelice, oamenii nu trebuie decât să se îndrepte cu aspiraţie spre cunoaşterea de sine, spre descoperirea forţelor sublime care le animă fiinţa şi care se manifestă în exterior sub numele de îngeri. Referitor la înţelepciunea cu care sunt înzestraţi îngerii, Emanuel Swedenborg relatează: "Un înger ce excelează în înţelepciune observă imediat caracterul altuia după faţa sa; căci nimeni din ceruri nu-şi poate folosi trăsăturile cu scopul de a-şi ascunde gândurile şi este aproape imposibil să minţi şi să înşeli prin abilitate şi ipocrizie. Câteodată, se întâmplă ca ipocriţii să se insinueze în societăţile angelice, învăţând să-şi ascundă stările mentale lăuntrice şi să expună o aparenţă în armonie cu binele acestei societăţi şi deci să-şi dea numele de îngeri ai luminii. Dar ei nu pot rămâne acolo mult timp pentru că încep să simtă un zbucium şi un chin adânc şi să pălească, datorită vieţii de natură opusă ce se scurge prin ei şi care îi influenţează; aşadar ei cad în iadul locuit de cei asemenea lor şi nu mai doresc a urca din nou." Emanuel Swedenborg precizează: "Inteligenţa cerească este inteligenţă lăuntrică ce se naşte din dragostea de adevăr; ea nu e cultivată de dragul gloriei lumeşti, nici pentru slava cerească, ci pentru adevărul însuşi de care cei ce îl posedă sunt intim afectaţi şi încântaţi. Lumina raiului pătrunde doar în părţile lăuntrice ale minţii, căci doar acelea sunt făcute pentru a o primi. Cum pătrunde, lumina îi umple de încântare deoarece tot ce e primit dintr-o sursă divină are în interior ceva plăcut şi încântător." Un exemplu de înţelepciune a îngerilor: "Eu nu cred că lucrurile mari sunt mai însemnate în ochii Domnului decât cele mici; contează ceea ce este înăuntru!", spune un înger în cartea lui Jakob Lorber. Tot în ancheta realizată de dr. Moolenburgh se precizează un alt episod care revelează funcţia de sfătuitor a îngerilor: "O fetiţă de 12 ani trăia într-o societate de persoane care practicau mult spiritismul. Ei îi era deseori teamă de ceea ce se petrecea în casă şi deseori se ruga să fie ajutată. Într-o zi, se plimba singură prin pădure, când, dintr-o dată, s-a găsit în faţa unui bărbat: acesta nu venise de nicăieri, pur şi simplu apăruse. Avea un aspect cu totul normal. Bărbatul s-a apropiat şi i-a spus că nu trebuie să-i mai fie teamă şi din acel moment nu i-a mai fost. De asemenea, i-a mai spus că drumul său nu ar fi fost uşor, dar Domnul a fost mereu cu ea. Apoi bărbatul a dispărut precum apăruse. Această experienţă i-a lăsat în interiorul său o senzaţie de fericire care a durat o săptămână întreagă." Este firesc ca îngerii, fiind cei care ne pot aduce conştiinţa îndumnezeită, să se poată manifesta pentru cei pe care doresc să-i ajute în situaţii complicate. Există în acest sens diverse mărturii care atestă astfel de manifestări. Dr. Moolenburgh spune: "Copil fiind, mă găseam într-o zi în faţa casei şi priveam cerul. Toamna era aproape, se simţea mirosul de fân strâns, de ciuperci, de dalii înflorite. Cerul era albastru, dar acolo sus trecea un nor alb. În timp ce eu observam acest nor, am văzut un înger gigantic care cobora pe dunele plajei. Capul său era acoperit cu o pânză subţire, aşa cum poartă arabii, aripile sale erau abia întinse şi uşoare. Îngerul era îmbrăcat cu o mantie lungă care îi ajungea până la pământ. Picioarele nu se vedeau. Îngerul stătea acolo foarte tăcut şi observa liniştit panorama. Cerul din jurul său părea mai vast şi mai profund ca de obicei. Apoi imaginea a dispărut treptat şi eu m-am regăsit uitându-mă la nori. Liniştea acelei dimineţi de toamnă pătrundea orice lucru. Probabil aceasta m-a făcut să întreprind acum, la maturitate, o anchetă asupra îngerilor." Metodele folosite de îngeri spre a ne învăţa sunt deosebite de cele folosite în şcolile noastre, fiind interactive şi foarte interesante. Iată un exemplu practic de aplicare a metodelor cereşti de învăţare: "Iisus: "Chiar se lasă învăţat de tine (n.n.: este vorba de înger care învaţă de la copil) şi se poartă de parcă ar fi ucenicul tău!" Copilul: "Doamne, acesta este lucrul pentru care mă plâng mereu de el, şi anume că, în ciuda vastei lui înţelepciuni, el vrea să înveţe tot timpul doar el de la mine. Dacă îl întreb ceva, atunci îmi spune: "Vezi, chiar despre asta voiam să te întreb şi eu!" Ce fel de metodă de învăţare este aceasta? E adevărat, în cazul ucenicilor care au tot felul de cunoştinţe, o asemenea metodă de învăţare este cea mai bună cu putinţă, pentru că îl face să simtă şi să gândească singur. Dar cu un învăţăcel care nu are nici un fel de cunoaştere?!". "  Răspunsul este dat, paradoxal, tot de un copil: "Fata: "Domnul a împărţit darurile spiritului chiar şi printre îngeri în mod diferit şi astfel, chiar fiind un spirit desăvârşit, mai poţi învăţa încă multe de la un alt spirit!"." (Marea evanghelie a lui Ioan) Lupta în Slujba Binelui Divin Îngerii îndepărtează de la noi răul acţionând plini de curaj şi încredere acolo unde este injustiţie, aducând predominanţa binelui divin atât în împrejurările exterioare cât şi în interiorul nostru. De altfel, să nu uităm de episodul din Biblie, în care este descrisă lupta din ceruri, în care îngerii căzuţi, în frunte cu lucifer, sunt alungaţi de oastea îngerilor rămaşi fideli lui Dumnezeu, avându-l drept conducător pe arhanghelul Mihail. De atunci până astăzi continuă această luptă, îngerii îndepărtând răul, pe cât posibil, de lângă cei care îi cheamă din toată inima. Iată un caz de salvare miraculoasă realizată prin intermediul îngerilor: "Într-o noapte, povesteşte reverendul John G. Patton, misionar în insulele Hebride, misiunea a fost înconjurată de indigeni ostili, care aveau intenţia evidentă de a arde clădirile misiunii şi de a ne ucide, pe mine şi pe soţia mea. Aflaţi în imposibilitatea de a ne apăra, ne-am rugat la Dumnezeu să ne ajute şi cu o mare surprindere am realizat că la primele semne ale dimineţii atacatorii plecaseră fără a face nimic din ceea ce plănuiseră. La un an după acest eveniment, şeful unui trib s-a convertit la creştinism şi, amintindu-mi de evenimentele nopţii descrise, l-am întrebat ce l-a împiedicat să realizeze acel atac. Cu o enormă surprindere, şeful a povestit că în timp ce el şi oamenii lui se pregăteau să atace, au văzut numeroşi oameni vânjoşi care făceau de gardă în jurul misiunii. Oameni înalţi şi puternici, îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, cu spade în mâini. Atunci li s-a făcut frică, au plecat şi nu s-au mai întors pentru că se temeau de luptătorii care apărau misiunea." Funcţia îngerilor de a lupta împotriva răului este esenţială. Vom reda un pasaj din Jakob Lorber: "Îngerul a venit repede între căpitan şi satana şi a spus: "satana! Eu, ca cel mai umil slujitor al Domnului Iisus Iehova Savaoth, îţi poruncesc cu un "trebuie" de neclintit, să pleci din acest loc şi din acest ţinut pe care l-ai îmbolnăvit mult timp cu răsuflarea ta, făcând oamenii şi animalele să sufere!" satana a spus arzând de mânie: "unde să plec?" Îngerul a spus: "Acolo unde se află slujitorii tăi care te blestemă! Dispari! Amin!" La aceste cuvinte ale îngerului, satana s-a ridicat asemenea unei mingi de foc şi a dispărut cu un vuiet de tunet şi cu viteza fulgerului, spre miazănoapte. Îngerul însă a luat blocul de stâncă pe care stătuse satana, care avea mai mult de 50 de chintale şi l-a aruncat peste munte, în mare, cu o putere atât de mare încât el s-a sfărâmat încă în timp ce zbura prin aer, fiind făcut pulbere." Aducători ai Păcii  Poate cea mai importantă funcţie a îngerilor este cea prin care ei aduc pacea. Poţi recunoaşte prezenţa fiinţelor angelice lângă tine, atât în stare de veghe, cât şi în starea de vis, prin pacea profundă care se instalează adânc în inimă. Iată ce spune Emanuel Swedenborg despre aceasta: "Cel care nu a trăit pacea din rai nu poate înţelege pacea în care trăiesc îngerii. Pentru a o percepe, omul trebuie înălţat în gândire, retras din trup şi menţinut în spirit, iar atunci s-ar afla în compania îngerilor. Cele mai profunde lucruri ale raiului sunt inocenţa şi pacea. Inocenţa este esenţa binelui, iar pacea este esenţa încântării care se revarsă din binele inocenţei. Pacea raiului este Sfera Divină ce influenţează cel mai adânc cu binecuvântare binele îngerilor; ea nu se face simţită în percepţia lor decât ca o încântare a inimii, atunci când se bucură de binele vieţii lor, prin plăcere când aud adevăruri ce sunt asemenea binelui lor şi prin desfătarea minţii când simt uniunea celor două; însă pacea se revarsă oricum în toate faptele şi gândurile vieţii lor, şi este limpede resimţită ca bucurie. Pacea variază în diferitele ceruri atât în privinţa caracterului, cât şi în privinţa împlinirii ei, în funcţie de inocenţa celor ce trăiesc acolo, pentru că inocenţa şi pacea merg întotdeauna împreună. Că inocenţa şi pacea există împreună la fel cum există binele cu încântarea sa, se poate vedea la copii, care, aflându-se în inocenţă, trăiesc şi în pace; şi pentru că trăiesc în pace, totul are la ei aparenţa de joacă. Această pace poate fi comparată cu dimineaţa sau cu răsăritul de soare primăvara, când noaptea este pe sfârşite, iar la înălţarea soarelui toate lucrurile de pe pământ încep să renască, roua ce cade din cer face plantele să-şi împrăştie miresmele, pe când temperatura blândă dăruieşte fertilitate solului şi bucură inima omului; iar aceasta se petrece deoarece dimineaţa sau răsăritul în vreme de primăvară corespunde stării de pace a îngerilor din rai." Protectori ai Marii Treceri  Datorită protecţiei îngerilor putem prevedea clipe de cotitură ale existenţei noastre spre a le trece apoi mai uşor şi chiar mai mult, îngerii ne fac atenţi asupra marii treceri, de la acest plan fizic în lumea de dincolo. Prin această pregătire îngerii sădesc în noi sămânţa iubirii şi a binelui  care se expansionează apoi şi ne însoţeşte în momentul hotărâtor, fiind o mărturie a unei existenţe motivate şi trăită în spiritul viu al lui Dumnezeu. În Marea Evanghelie după Ioan, există un fragment care relatează momentul morţii tatălui lui Lazăr, văzut de un clarvăzător: "Pe când ne gândeam să intrăm în casă spre a ne odihni, am întrezărit un om care se apropia cu paşi repezi de casa noastră, având în mână o lampă dintr-o băşică de oaie; n-au trecut câteva clipe şi un bărbat încă tânăr, destul de tulburat, s-a oprit în faţa noastră. Recunoscându-l imediat pe tatăl meu ca medic, i s-a adresat pe un ton rugător şi trist: "Prietene şi medic! Vin din Betania, iar numele meu este Lazăr; sunt fiul bătrânului Lazăr, pe care îl iubesc mai mult decât orice! Astăzi însă tatăl meu a căzut dintr-o dată bolnav şi îi merge tot mai rău! Rabinul nostru, care la nevoie ne este şi medic, nu ştie cum l-ar mai putea ajuta! El însuşi m-a trimis la tine, spunându-mi că eşti un medic deosebit şi că ai putut ajuta mulţi bolnavi cărora nici un alt medic nu le-a găsit leacul. Vino, te rog, şi vindecă-mi tatăl, dacă aceasta mai este cu putinţă!" Am pornit imediat la drum, căci, chiar grăbindu-ne, ne trebuia un ceas bun de mers. Pe când mergeam grăbiţi în tăcere, fiecare adâncit în gândurile lui, ceaţa a dispărut de tot spre răsărit şi se lumina tot mai tare, iar după vreun sfert de ceas s-a luminat atât de tare ca şi când ar mai fi fost numai un sfert de ceas până la răsăritul soarelui. Atenţia ne-a fost furată într-atât de acest fenomen încât, cu toate că ne grăbeam, a trebuit să ne oprim ca să vedem de unde venea această lumină neobişnuită. La sfârşit parcă se făcuse ziuă de-a binelea, iar deasupra orizontului, la răsărit, s-a ridicat un soare, însă cu o repeziciune mult mai mare decât soarele de zi cu zi. Dar acestui soare răsărit atât de repede nu i se vedea marginea de jos, dinspre răsărit. Apariţia luminoasă creştea, devenind o coloană de lumină, care în câteva clipe a ajuns la linia de miazăzi, răspândind o atât de mare lumină şi căldură, încât am fost nevoiţi să ne adăpostim sub un smochin, ca să nu orbim de atâta lumină şi să nu ne vină rău de căldură. În curând însă această coloană de lumină a început să se subţieze tot mai mult, până când au dispărut şi lumina, şi căldura. Cam un sfert de ceas cred că a durat această apariţie de lumină; după aceasta însă s-a făcut întuneric beznă, iar ochii noştri erau atât de slabi că nu mai desluşeau nici lumina lămpii tovarăşului nostru. Eu i-am spus tatălui meu: "Din cauza luminii nemaipomenit de puternice, asemănătoare soarelui la amiază, n-am reuşit să desluşesc nimic în acea coloană de lumină. Însă sub ea şi până la noi am văzut o mulţime de forme şi toate se îndreptau spre apus. N-am reuşit însă să desluşesc pe de-a-ntregul decât o singură formă care s-a apropiat mai mult de noi şi care avea înfăţişarea unui bătrân serios, care părea să simtă o mare bucurie în prezenţa apariţiei luminoase". Mai multe n-am văzut şi de aceea nici nu mai aveam ce să-i povestesc tatălui meu. Călăuza noastră s-a minunat de darul meu de clarvedere şi mi-a crezut spusele, fiind de părere că puterea mea de imaginaţie şi fantezie nu putea fi într-atât de matură încât să poată născoci asemenea întâmplări. Şi avea pe deplin dreptate, căci niciodată n-am avut darul să inventez, iar ca tânăr băiat nu aveam deloc fantezie sau putere de imaginaţie. Am ajuns în Betania apoi, la casa primitoare a lui Lazăr şi am găsit bolnavul aproape de ceasul morţii, cu puţin înainte de a-şi da ultima suflare. Tatăl meu m-a întrebat în şoaptă cum stau lucrurile cu bătrânul, dacă sufletul lui a început deja să se desprindă de trup. Eu i-am spus tatălui meu ce vedeam: "Sufletul pluteşte deja întreg deasupra trupului la o depărtare cam de o jumătate din înălţimea unui om şi mai este legat de trup doar printr-un fir de lumină subţire şi nu va mai dura, după cunoştinţele noastre, mai mult de şaizeci de clipe până când se va desprinde cu totul. Observ însă ceva neobişnuit, acea nemaipomenită coloană de lumină, pe care am văzut-o mai înainte în natură cu ochii trupeşti, având aceeaşi strălucire şi emanând o căldură binefăcătoare. Sufletul nu îşi fereşte ochii de ea, ci pare că simte o mare bucurie în preajma ei. Apoi sufletul s-a desprins de tot de trup şi a fost luat de mai multe spirite înalte şi înţelepte în mijlocul lor şi i-au dat haină cu falduri bogate parcă făcută din cea mai albă stofă, iar unul din spirite a luat coloana de lumină şi a îndoit-o în jurul taliei sufletului, care acum era liber, şi din ea s-a făcut un brâu strălucitor ca soarele. În acelaşi timp, un spirit a zis: "Frate, fii veşnic împodobit cu lumina înţelepciunii lui Dumnezeu!" Apoi cu toţii, inclusiv sufletul care era acum liber, au părăsit într-o clipită casa". " Explicaţia referitoare la apariţiile luminoase este dată chiar de Iisus, în aceeaşi lucrare: "Iisus: "Bătrânul Lazăr şi-a săvârşit, şi şi-a încheiat viaţa exemplară pe pământ şi, prin aceasta, nu a pierdut nimic din desăvârşirea lui cerească, ba dimpotrivă, a câştigat foarte mult. Când a venit timpul să îşi ia rămas bun de la această viaţă, miriadele de îngeri supuşi acestui mare înger care fusese atât de greu încercat şi trecuse toate probele, s-au adunat şi au făcut astfel încât spiritele naturii să acţioneze într-un mod asemănător spiritelor din soare. Prin această acţiune neobişnuită a miriadelor de spirite înghesuite într-un spaţiu strâmt, a luat naştere acea lumină văzută de tine, de tatăl tău şi de tânărul Lazăr în momentul în care sufletul îngeresc al bătrânului Lazăr a început să se desprindă de trup. Deplasarea apariţiei luminoase de la răsărit spre apus este semnul unui important caz de deces pe pământ, răsăritul reprezentând începutul, când soarele care se înalţă îşi începe calea cerească, iar apusul reprezentând sfârşitul, când totul se cufundă în somnul ca de moarte. În acelaşi timp, noaptea pământească reprezintă dimineaţa spirituală, iar dimineaţa pământească reprezintă apusul spiritual; căci atunci oamenii se dedică grijilor lumeşti, iar acestea sunt de multe ori o noapte spirituală adâncă, fără nici o rază de lumină. Numai seara, obosiţi de grijile lumeşti, unii oameni se întorc la Dumnezeu, iar aceasta reprezintă atunci o dimineaţă spirituală. Acum să vedem ce s-a petrecut la căpătâiul bătrânului Lazăr, aflat pe patul de moarte. Acolo tu nu ai văzut ca de obicei acel fum fără formă care să plutească deasupra trupului, ci o formă omenească. Motivul este iubirea de activitate, sau hărnicia, care este calitatea unui suflet cu o viaţă spirituală înaltă, căruia nu îi este deloc teamă de munca cea multă din împărăţia cea fără de sfârşit a cerului. Aici sufletul nu este neliniştit de teamă şi nu vibrează haotic, astfel că apare liniştit, în formă omenească completă, deja imediat după părăsirea trupului. Legătura dintre trup şi suflet ne arată întotdeauna ataşamentul pentru cele pământeşti, iar, în acest caz, legătura fiind deosebit de subţire, ea ne arată că despărţirea de trup este foarte uşoară şi lipsită de durere. Apariţia luminoasă de deasupra capului arăta puternica voinţă a sufletului însuşi, a cărei activitate extraordinară, după legea divină, se manifestă sub forma coloanei de lumină de deasupra capului. Forma de coloană arată verticalitatea şi dârzenia voinţei, iar lumina, care este întotdeauna un produs al activităţii drepte, reprezintă ordinea divină a cerului lui Dumnezeu, a cărui lumină străfulgeră mereu puterea de cunoaştere a sufletului şi prin aceasta îl iluminează, astfel ca voinţa să nu acţioneze orbeşte, ci tot timpul ghidată de lumina conştiinţei. Aşa cum gândirea celui drept izvorăşte mai ales din inimă, aşa şi lăcaşul iubirii şi al voinţei se găseşte tot aici. Lumina voinţei, care în viaţa obişnuită lucrează mână în mână cu mintea, devine -la sufletul eliberat- cordonul veşmântului iubirii, dreptăţii, răbdării şi iertării. Haloul indica însă o nouă calitate a luminii preapure din ceruri, care însă le este dată doar acelora care deja din timpul vieţii lor de pe pământ au dat dovadă de înţelepciune divină şi au devenit astfel oameni plini de iubire, compasiune şi dreptate cerească. Un astfel de nimb este atunci un produs al voinţei tuturor îngerilor şi arată faptul că cel care o poartă este o fiinţă desăvârşită, asemănătoare lui Dumnezeu şi care este iniţiată în toată înţelepciunea şi în toate cunoştinţele cerurilor. Un astfel de spirit îngeresc încarnat conştientizează, dintr-un anumit punct de vedere, cât toţi îngerii care nu s-au încarnat, la un loc, deoarece un astfel de spirit este "o însumare a tuturor inteligenţelor cereşti".