Relatările despre îngerii Întrupaţi datează cel puţin din
vremea Apostolului Pavel, care le scria Evreilor (Iudeilor): „Nu uitaţi
să-i trataţi cum se cuvine pe străini, deoarece făcând asta, fără să
ştie, unii vor trata îngeri”. Cărţile mele Viziuni Angelice,
Viziuni Angelice II şi Îngerul meu Păzitor (Hay House, 2007) includ
istorisiri ale oamenilor care au întâlnit persoane care sunt îngeri
întrupaţi.
Unii
îngeri iau, pentru scurt timp, înfăţişare umană, pentru a preveni o
tragedie – şi apoi dispar fără urmă, înainte ca oamenii implicaţi să
aibă ocazia să le mulţumească. Totuşi, sunt alţi îngeri întrupaţi care
aleg să-şi trăiască întreaga viaţă într-un trup omenesc – şi sunt
probabil printre cei mai dragi Lucrători Întru Lumină pe care ţi-i poţi
imagina.
Când te uiţi în ochii unui înger întrupat vezi iubire duioasă, pură, necondiţionată.
Îngerii întrupaţi au tendinţa:
– Să aibă feţe duioase, în formă de inimă;
– Să se scuze şi să spună: “îmi pare rău”, în mod frecvent;
– Să “arate” ca nişte îngeri (atât femeile cât şi bărbaţii);
– Să aibă buze arcuite şi ochii mari ca
de căprioară, care radiază inocenţă şi iubire;
– Să aibă probleme cu pofta crescută de mâncare şi cu greutatea;
– Să fie ajutoare calificate, cum ar fi profesori, însoţitori de zbor, asistente sau consilieri;
– Să-şi deschidă părul la culoare, sau să-l facă mai luminos (nu contează care este rasa lor genetică);
– Să fie foarte încrezători în oameni;
– Să le fie greu să spună
nu şi să se simtă vinovaţi când alţii îi ajută;
– Să iubească îngerii şi au colecţii de statui cu Îngeri, cărţi, bijuterii, etc.
– Să aibă îngeri păzitori suplimentari;
– Să pară că strălucesc, având o aură uriaşă în jurul lor;
– Să se îndrăgostească de potenţialul cuiva şi să încerce să o instruiască pe acea persoană pentru a o conduce către măreţie;
– Să aibă relaţii cu dependenţi de alcool şi droguri;
– Să rămână într-o relaţie mai mult timp decât o fac persoanele obişnuite.
După cum am menţionat în Capitolul 1, fiecare grup are trăsături
unice ale ochilor. Îngerii întrupaţi au ochi plini de inocenţă pură şi
duioasă. Ei radiază iubire necondiţionată, asemeni ochilor unui pui de
căprioară.
Sunt întrebată adesea despre Îngeri Reîncarnaţi. Termenul de Întrupat
este mai potrivit totuşi decât Reîncarnat. E posibil ca un înger să
trăiască mai multe vieţi în formă omenească, dar dacă ultima, cea mai
recentă, a fost angelică, caracteristicile trădează adevăratele lui
origini spirituale.
Mulţi îngeri întrupaţi se luptă cu probleme de sănătate, mai ales de
fibromilagie, sindromul oboselii cronice şi probleme ginecologice.
Louise L. Hay, autoarea lucrării
Vindecă-ţi trupul, spune că
problemele de sănătate ale femeilor provin din “negarea sinelui şi
respingerea feminităţii”, iar tumorile fibroide şi chisturile provin din
“îngrijirea unor răni produse de un partener şi dintr-o lovitură dată
ego-ului feminin”.
Aceste simptome pot să se aplice, în mod egal, la îngerii întrupaţi –
atât la bărbaţi, cât şi la femei, care, atunci când întâlnesc oameni,
se uită dincolo de suprafaţă şi le văd talentele interioare, divinitatea
şi potenţialul. Îngerii întrupaţi împart aceste trăsături cu Îngerii
din lumea spirituală, care se concentrează numai asupra frumuseţii
interioare şi îndeamnă oamenii să-şi îmbunătăţească talentele naturale,
pentru a face ca lumea să fie un loc mai bun.
Îngerii întrupaţi au deseori prieteni şi iubiţi care îşi maschează
potenţialul de a avea dependenţe. Aceşti îngeri privesc aceste relaţii
ca o “sarcină”, încercând să-i ajute pe ceilalţi să-şi înfrângă
propriile îndoieli şi să se concentreze asupra punctelor tari şi asupra
darurilor lor. Din nefericire, asta duce adesea la relaţii frustrante
pentru ambele părţi. Îngerii întrupaţi simt că încearcă zadarnic să-i
vindece si să-i redreseze pe parteneri, iar aceştia îi întreabă: “De ce
încerci să mă schimbi?”. Mulţi îngeri întrupaţi visează că dacă ar fi
făcut suficient pentru partenerii lor, sau le-ar fi oferit îndeajuns de
multă iubire, aceşti oameni s-ar fi vindecat, în cele din urmă. Totul e
în regulă, atâta timp cât aceste persoane cred că au nevoie de vindecare
– şi că sunt gata să se vindece.
Experienţa mea cu clienţii care au suferit probleme ginecologice,
probleme la sân şi la prostată mi-a relevat că aceştia suferă de
asemenea şi de sindromul “femeilor şi bărbaţilor care iubesc prea mult”.
Nu se poate să oferi prea multă dragoste. Oricum, când o persoană oferă
iubire şi apoi suferă pentru faptul că nu este apreciată şi nu i se
răspunde cu tot atâta iubire, furia adunată se poate manifesta în
simptome fizice.
Mulţi îngeri întrupaţi au poveşti de relaţii abuzive, aşa că dacă
reţin emoţiile toxice legate de aceste abuzuri, trupurile lor e normal
să protesteze.
Energie, greutate şi hrană
Predispoziţia către sindromul oboselii cronice reprezintă un alt
indiciu despre natura îngerilor întrupaţi, deoarece toate grupurile
îngerilor Pământeni sunt extrem de sensibile la energie. Şi totuşi,
îngerii Întrupaţi pot fi extrem de vulnerabili la energiile toxice şi la
pierderile de energie, din cauza predilecţiei lor de a fi “femei şi
bărbaţi care iubesc prea mult”.
Îngerii Întrupaţi sunt mai apropiaţi de oameni şi este mai probabil
să lucreze în corporaţii mari, comparativ cu alte tipuri de îngeri
Pământeni.
Îngerii Întrupaţi au nevoie să exerseze ocrotirea energetică şi
tehnicile de curăţare, aşa cum sunt descrise în secţiunea următoare.
Altfel este ca şi când cineva ar merge prin furtună, dezbrăcat. Un Înger
Întrupat, numit Kelly, spune că acest obicei a ajutat-o enorm. Ea
explică: “Ori de câte ori un coleg de muncă era în apropiere, sau se
oprea să-mi vorbească, mă simţeam absolut secată. Puteam să jur că îmi
fura energia. Curând după aceea, am citit despre oamenii care au
«cârlige» în scutul lor energetic, pe unde energia lor se întinde în
afară şi îţi extrag din energia ta.
După ce am observat ce se întâmpla, am folosit exerciţiile din carte,
pentru a-mi proteja energia. La scurt timp după aceea, persoana
respectivă a încetat să se mai apropie de mine”.
Preocuparea de a avea grijă de energia lor îi ajută de asemenea pe
Îngerii Întrupaţi să evite să folosească hrana pentru a-şi sprijini
vitalitatea. Mulţi Îngeri Întrupaţi sunt mâncăcioşi şi se întâmplă
destul de des ca aceşti Lucrători întru Lumină să aibă surplus de
greutate. Yasmin, un Înger Întrupat, spune:
“Fiind dependentă de ciocolată, primesc zilnic, din paradis, amintiri
adorabile. Ca urmare, îmi este foarte greu să continuu fără ciocolată”.
Hrana le oferă Îngerilor Întrupaţi o metodă de a reveni cu picioarele
pe pământ, când se simt cu capul în nori; şi este de asemenea un
debuşeu pentru stres, mai ales felurile crocante, sărate, cum ar fi
chipsurile sau popcornul.
Se pare că motivul pentru care atât de mulţi Îngeri Întrupaţi sunt
obezi nu este fiindcă mănâncă excesiv, ci pentru că folosesc grăsimea ca
scut energetic. Au dificultăţi în a slăbi, chiar şi cu diete stricte
sau cu exerciţii. Acest lucru este întâlnit mai ales printre Îngerii
Întrupaţi care sunt masori terapeutici, sau printre cei care folosesc în
alt mod, atingerea vindecătoare. Ei absorb emoţiile toxice ale
clienţilor şi trupurile lor se umflă asemeni unor bureţi care absorb
apa.
Cu trupurile lor voluptoase, cu feţele lor adorabil de frumoase şi cu
coafurile elaborate, femeile Îngerii Întrupaţi arată ca nişte regine
planturoase. Li se spune adesea: “Ai un chip atât de frumos. Dacă ai
slăbi, ai fi minunată”. Actriţele Delta Burke şi Elizabeth Taylor sunt
exemple de Îngeri Întrupaţi, cu aceste caracteristici fizice.
Bărbaţii Îngeri Întrupaţi sunt tipul de ursuleţ voinic, cum ar fi
actorul John Goodman; sau aceia cu feţe duioase şi fecioreşti, cum ar fi
actorul John Dye (Andrew din emisiunea TV
Atins de un înger),
Protecţia
Înainte de a ieşi în ploaie, îmbraci o haină. În mod similar, este
nevoie să-ţi îmbraci “haina de energie”, de fiecare dată când te
angajezi să ajuţi pe cineva. Când îţi deschizi inima către altă
persoană, te deschizi de asemenea pentru a primi energia reziduală pe
care o emană – teama pe care ar putea să o direcţioneze către tine. Asta
nu înseamnă că nu trebuie să-i ajuţi, dar este ca şi când i-ai ajuta pe
cei care au stat în ploaie o vreme: s-ar putea să fie murdari de noroi
şi nu-i ajuţi cu nimic, dacă te murdăreşti şi tu. Cu alte cuvinte, când
îi ajuţi pe alţii să-şi cureţe gândurile şi emoţiile, toxinele eliberate
pot ajunge la oricine se afla în apropiere – inclusiv la tine, cel care
ajută.
Acela dintre voi care sunt Îngeri Întrupaţi au tendinţa să fie
“inimile sângerânde” ale categoriilor îngerilor Pământeni, şi mai ales
voi trebuie să vă amintiţi să folosiţi tehnici de apărare, înainte de a
începe orice muncă de vindecare. Altfel sunteţi expuşi la depunerea de
grăsimi suplimentare pe trup, pentru a vă proteja şi a vă izola.
Grăsimea suplimentară nu provine, în mod obligatoriu, din excesul de
mâncare şi veţi constata că greutatea nu se va micşora, datorită unor
diete şi exerciţii. Oricum, căptuşeala de grăsime este o formă de
protecţie pe care o puteţi schimba cu un strat de energie protectoare,
sau ocrotitoare.
E nevoie doar o clipă pentru a te proteja energetic. În mod ideal, ar
trebui să faci asta înainte de orice sesiune de ajutorare/vindecare –
indiferent dacă este plătită, sau este o sesiune voluntară. De asemenea,
nu contează dacă persoana pe care o ajuţi este un necunoscut, un
pacient, un membru al familiei, sau un prieten. Şi nu contează cât timp
durează sesiunea de întrajutorare – poate fi un scurt moment, sau zile
întregi. Oricând eşti pe punctul de a ajuta pe cineva, protejează-te.
Şi totuşi, dacă uiţi să te protejezi înainte de sesiune, mai poţi să
te protejezi şi in timpul şedinţei. Niciodată nu este prea târziu să te
protejezi; oricum, până atunci este posibil să fi absorbit ceva balast
psihic, aşa că poţi să te angajezi într-o curăţire ulterioară.
(Următoarea secţiune descrie acest proces).
Chiar şi numai intenţia de a te proteja cu un scut de lumină şi
energie, duce la producerea sa. Este gata făcut. Chiar nu poţi greşi sau
nu ţi se poate interzice accesul la scutul de lumină sau de energie.
Oricine are această intenţie, primeşte imediat rezultate, fără excepţie.
Protecţia înseamnă a te vizualiza, a te simţi şi/sau a te gândi la
tine ca fiind înconjurat într-un cocon de lumină. Această lumină este
esenţa îngerilor; este o entitate vie, iubitoare, inteligentă pe care ai
chemat-o să te înconjoare şi să te protejeze. Nu te îngrijora. Această
lumină vine întotdeauna din Lumina Divină a Creatorului nostru. Aşa
numitele forţe ale întunericului nu au această lumină pe care s-o poată
împărţi cu alţii (nu că ar face asta, chiar dacă ar putea). Deci, când
te protejezi nu poţi chema, din greşeală, o energie mai joasă.
Te poţi învălui în culori variate de lumină, în funcţie de intenţia
ta. Şi să ştii că intenţia ta de a te înconjura co această lumină nu-ţi
va fi refuzată. Oricine cere, va primi, fără excepţie (deşi, uneori,
ego-ul încearcă să ne convingă de altceva, şi te rog să nu asculţi de
acea voce!).
Iată culorile coconului de lumină şi caracteristicile lor:
–
Lumina albă: Această invocă îngerii din jurul tău să
te înconjoare fără întrerupere. Îngerii te protejează şi se asigură că
eşti în siguranţă şi protejat.
–
Lumina roz: Este lumina pe care o invoci când eşti cu
o persoană negativă, care este obsedată de problemele sale. Lumina roz
trimite energie iubitoare către oricine vorbeşte cu tine şi simultan,
trimite energie iubitoare către interiorul tău. Nimic nu poate străbate
acest scut roz, în afara gândurilor şi a energiilor iubitoare.
–
Lumina verde smarald: Te vezi sau te simţi înconjurat
de această lumină, oricând vrei să vindeci vreun dezechilibru în trupul
tău fizic. Trupul tău absoarbe această lumină, oriunde are nevoie de
energie vindecătoare.
–
Lumina purpurie: Imaginează-te învăluit într-o lumină
de un purpuriu regal, care îţi înalţă frecvenţa spirituală,
permiţându-ţi să te ridici deasupra problemelor şi să contactezi cel mal
înalt nivel de călăuzire Divină. Lumina purpurie alungă orice energie
joasă, entităţi sau spirite lumeşti.
–
Lumina curcubeu: Te vezi sau te simţi purtând o haină
în dungile curcubeului, care creşte abilitatea ta de a conduce energie
vindecătoare către tine sau către ceilalţi.
Dacă vrei, te poţi înveli în straturi de lumină multicoloră, pentru a
invoca toate efectele benefice ale diferitelor culori. De exemplu, poţi
vizualiza un strat triplu de lumină, primul de lumină albă pentru
energie angelică, urmat de un strat de lumină verde smarald pentru
vindecare şi apoi o lumină purpurie pentru a-ţi ridica conştiinţa către
cel mal înalt adevăr.
Poţi să utilizezi de asemenea scuturile pentru a-i proteja pe cei
dragi, casa, vehiculele, oraşul sau ţara şi lumea. Foloseşte această
metodă pentru a-ţi imagina oameni, obiecte, locuri sau zone înconjurate
de lumină vindecătoare.
Curăţarea
Este posibil să uiţi să te protejezi înaintea vreunei şedinţe, aşa
încât ar trebui să faci o curăţire energetică în mod regulat, pentru a
spăla efectele fricii din propriile tale gânduri sau din gândurile
altora. Oboseala este principalul simptom al absorbţiei acestor energii
joase. Acest tip de oboseală nu răspunde la cofeină, somn sau exerciţii.
Senzaţia de oboseală profundă este cronică, deoarece provine din surse
străine trupului tău fizic.
Nu te îngrijora, totuşi … poţi îndepărta cu uşurinţă cauza, la fel şi efectul său, oboseala.
După fiecare şedinţă de vindecare sau de învăţare, sau oricând te simţi obosit, foloseşte tehnicile de curăţare energetică.
Propriile tale călăuze şi îngeri te pot învăţa metode care ţi se
potrivesc numai ţie, dar aici sunt câteva dintre preferatele mele:
–
Tăierea legăturilor: Acesta este un pas esenţial
pentru toţi vindecătorii şi profesorii. Fiecare dintre studenţii şi
clienţii tăi ataşează de line corzi eterice, atunci când cred că au
nevoie de ceva de la tine. Apoi, după şedinţă, ei trag energie din tine.
De asemenea, pot trimite energie toxică prin corzi, către tine. Aceasta
este un proces de cele mai multe ori inconştient, deşi corzile sunt
vizibile clarvăzătorilor şi palpabile celor care au clarsimţire.
Pentru a tăia corzile, pur şi simplu rostiţi următoarele, cu voce tare sau mental:
„Arhanghele Mihail, te rog vino la mine acum şi taie corzile fricii care îmi secătuiesc energia şi vitalitatea.”
Dacă eşti într-adevăr gata să eliberezi aceste corzi, Arhanghelul
Mihail îţi va îndeplini dorinţa, imediat, Uneori, oamenii se agaţă de
corzi din cauza unei nevoi nesănătoase “de a fi necesar”. Dacă aceasta
este situaţia, cere-i Arhanghelului Mihail să te ajute să te eliberezi
de temerile din spatele acestei dorinţe. (Aminteşte-ţi că arhanghelii
pot fi, în acelaşi timp, alături de oricine îi cheamă şi că ei nu au
restricţii de spaţiu şt timp.)
–
Baie cu sare marină: Dacă nu există nici un ocean în
apropiere pentru a putea înota, îţi poate fi de ajutor o baie în cadă,
cu apă caldă în care se dizolvă sare marină. Sarea pură curăţă energiile
toxice din pori. Bineînţeles că trebuie folosită o sare naturală, fără
coloranţi artificiali sau arome sintetice, în aşa fel încât să nu
introduci şi mai multe chimicale în corpul tău.
–
Conectarea la natură: Apropierea de plante şi animale
furnizează o pauză binevenită de la lumina artificială, frecvenţele
electromagnetice, sunetul telefoanelor şi de la presiunea venită din
partea altor oameni. De asemenea, plantele curăţă energiile negative din
corpurile noastre mental, emoţional şi fizic.
Când te simţi obosit, plimbă-te în natură.
Dacă ţii o plantă lângă pat, atât ea, cât şi zânele el pot conduce către tine energia de curăţare, în timp ce dormi.
Îngeri şi pretenţii
Îngerii întrupaţi sunt născuţi pentru a ajuta şi a vindeca, şi vin pe
Pământ pregătiţi pentru a-şi juca rolul. Oricum, această râvnă poate
crea dificultăţi, dacă nu este echilibrată.
De exemplu, îngerii Întrupaţi au atâta optimism (şi Iubire) pentru omenire încât le este adeseori dificil să spună
nu.
Instruirea în privinţa răspunsului la pretenţiile cuiva, făcută cu
ajutorul unul consilier, un curs, o carte sau o casetă de
auto-perfecţionare poale fi necesară, deoarece mulţi îngeri întrupaţi
îşi spun
nu lor înşişi ca o formă de auto-negare, în timp ce spun
da, tuturor celorlalţi.
Îngerii întrupaţi deseori se scuză când cer ajutor, sau nu le cer
altora să facă ceva şi apoi reproşează faptul că nimeni nu-i ajută şi că
ei trebuie să facă toată treaba. Aceasta poate avea ca rezultat un
“complex de martir/victimizare”, în care îngerii întrupaţi cred că se
profilă de ei şi nu realizează că singuri au creat acele situaţii.
Unii îngeri întrupaţi se simt vinovaţi când solicită ajutor – chiar
dacă cer asistenţă Îngerului lor păzitor – de teamă să nu-i “deranjeze”.
Uneori, această teamă este o consecinţă a anilor când au fost şicanaţi
şi abuzaţi verbal îngerii întrupaţi cred că este ceva în neregulă cu ei,
aşa că au impresia că nu merită ajutor. Ei pot dezvolta un model de
auto-sabotare – şi astfel îndepărtează oportunităţile.
Modul de vindecare în această situaţie este să-şi restructureze
întreaga mentalitate legată de „a primi”. Asta înseamnă că aceşti îngeri
trebuie să înţeleagă că pot oferi şi îi pot ajuta mai mult pe ceilalţi,
dacă mai întâi îşi permit lor înşişi să primească. De exemplu, dacă se
simt obligaţi să fie vindecători, poate că au nevoie de un centru de
vindecare, bani pentru publicitate, un calculator sau alte echipamente.
Poate că au nevoie întâi de venituri suplimentare, pentru a părăsi
slujba care le răpeşte timpul dedicat vindecării.
Legat de aceasta, unii îngeri Pământeni – inclusiv îngerii întrupaţi –
au dificultăţi în acceptarea banilor pentru tratamentele lor de
vindecare. Aceasta poate reprezenta o problemă în cazul îngerilor
întrupaţi care vor să-şi părăsească slujbele de care depind financiar.
Dacă ei ar accepta bani pentru vindecarea spirituală sau pentru
consiliere, şi-ar putea permite să renunţe serviciu şi să devină
vindecători sau profesori cu normă întreagă.
Este important pentru client şi pentru vindecător să facă schimb de
energie, în timpul şedinţelor de vindecare si de învăţare. Cu alte
cuvinte, clientul sau elevul trebuie să ofere ceva la schimb. Aceasta
poate consta în bani, mâncare, servicii sau o donaţie către organizaţia
caritabilă favorită a vindecătorului sau învăţătorului. A încuraja
clientul sau elevul să returneze cumva din ce a primit, este o parte a
procesului de vindecare, oferit de un înger întrupat.
Mulţi îngeri întrupaţi suferă de “dezechilibre legate de predare şi
primire”. Legea cererii şi a ofer tei spune că oricând oferim, primim în
mod automat. Acesta este fluxul şi nucleul Universului. Este clar că
îngerii întrupaţi îşi petrec o mare parte din timp, oferind. De fapt,
cei mai mulţi dintre ei lucrează în profesii ajutătoare, cum ar fi
medicină, învăţământ, consiliere sau în industria turistică. Oricum, ei
blochează deseori fluxul primirii pentru ei înşişi, prin autosabotaj,
auto-negare şi cheltuieli fără rost.
Energia feminină este o energie receptivă si când o femeie înger
întrupat oferă prea mult, ea se poate dezechilibra, întrucât are prea
multă energie masculină. Aceasta se aplică, de asemenea, şi îngerilor
întrupaţi bărbaţi. Faptul de a oferi continuu, fără să îşi facă timp
pentru ei înşişi, reprezintă un alt motiv pentru care îngerii întrupaţi
pot suferi de oboseală.
Afirmaţiile pentru a vindeca acest dezechilibru sunt: „Primesc binele
cu bunăvoinţă” şi “Cu cât îmi dau voie să primesc mai mult, cu atât
sunt mai capabil să-i ajut pe ceilalţi”. Dacă îngerii întrupaţi vor
rosti aceste vorbe în mod repetat şi vor adopta obiceiul
auto-răsfăţului, vor fi cu mult mai deschişi să primească În diferite
moduri – cum ar fi, să accepte ajutor în misiunea lor. îngerii întrupaţi
sănătoşi şi echilibraţi îşi dau seama că accelerează planul de pace al
lui Dumnezeu, dacă lucrează ca o echipă, cerând şi primind ajutor unii
de la ceilalţi.
Îngerii întrupaţi se simt foarte confortabil atunci când urmează
reguli şi se tem să le încalce. Sunt extrem de muncitori – deseori
încercând să atingă perfecţiunea în carieră. De fapt, studiile oferite
de îngerii întrupaţi pentru această carte au fost minuţios pregătite şi
bine organizate, comparativ cu studiile furnizate de celelalte
categorii. Aceste caracteristici îi fac să fie foarte potriviţi să
lucreze în poziţii instituţionale sau academice.
Mulţi îngeri întrupaţi lucrează în spitale, sisteme şcolare şi linii
aeriene. Femeile îngeri întrupaţi sunt angajate adesea ca asistente,
profesoare, însoţitoare de zbor sau orice alt serviciu care cere o inimă
iubitoare si o răbdare de sfântă. M-am gândit întotdeauna că, tocmai de
aceea, mulţi însoţitori de zbor sunt îngeri întrupaţi – deoarece, la
urma urmei, îngerii sunt obişnuiţi să zboare!
Vieţile personale ale Îngerilor Întrupaţi
Deoarece îngerii întrupaţi sunt atractivi fizic şi au inimi mari,
iubitoare, rareori au probleme în alegerea partenerilor sau prietenilor
romantici. Dificultatea lor constă însă în găsirea relaţiilor care să-i
împlinească. Îngerii întrupaţi îşi văd partenerii lor romantici şi
prietenii ca pe nişte potenţiali pacienţi, pe care îi pot ajuta şi
învăţa. Ei abordează noile relaţii, cu întrebarea: “Cum pot ajuta
această persoană?”
După cum am menţionat mai devreme, îngerii întrupaţi deseori se
îndrăgostesc de dependenţi de anumite vicii şi încearcă să-i vindece.
În cazul unei prietenii, deseori joacă un rolul de consilier. De
exemplu, îngerii întrupaţi pot asculta ore întregi problemele
prietenilor. Când încearcă să vorbească despre propriile lor probleme,
prietenii lor sfârşesc brusc conversaţia.
Aceasta este o altă situaţie, în care vieţile îngerilor întrupaţi
sunt dezechilibrate, în legătură cu ceea ce oferă şi ceea ce primesc.
Oare cine ascultă necazurile lor?
După cum am menţionat mai devreme, e posibil ca îngerii întrupaţi să
fi fost “trimişi” în familii disfuncţionale cu rolul de înger păzitor –
aşa că ei se simt străini de familiile în care s-au născut şi chiar se
întreabă dacă nu cumva au fost adoptaţi, deoarece nu au nimic în comun
cu membrii familiilor respective. Aceştia nu se simt ca o “familie”
pentru îngerii întrupaţi şi în realitate, nici nu sunt membrii familiei,
sunt suflete străine, pe care îngerii întrupaţi s-au oferit voluntar să
le ajute, venind în trup omenesc şi trăind împreună cu ei.
Având în vedere tendinţa lor de a vedea binele şi potenţialul din
ceilalţi, îngerii întrupaţi rămân deseori în relaţii nesănătoase – mult
mai mult decât ar rămâne o persoană obişnuită.
Pamela, un înger întrupat, îşi descrie modelul de relaţie amoroasă,
astfel: “Atrag bărbaţi care au inimi rănite şi chiar au nevoie de
vindecare. Rămân optimistă că se vor vindeca şi că iubirea mea îi va
transforma, dar aceasta nu se întâmplă. Mi-este foarte greu să termin
aceste relaţii şi îmi ia mult timp să procesez durerea si separarea.”
Îngerii întrupaţi se implică adeseori foarte rapid în relaţii; curând
după prima întâlnire, se pot decide să “fie stabili”, să se
căsătorească, să se logodească, sau să locuiască împreună cu noul
partener. îngerul întrupat Elizabeth spune: “Dintotdeauna am început să
devin serioasă în privinţa unui bărbat, imediat după ce l-am cunoscut,
deşi existau lucruri care nu-mi plăceau la el.”
Deoarece îngerii întrupaţi sar orbeşte într-o căsnicie şi se
căsătoresc pentru prima oară când sunt foarte tineri, ei pot avea mai
multe căsătorii sau relaţii asemănătoare călătoriilor. Mulţi Îngeri
Întrupaţi cu care am discutat pentru această carte, se aflau la a treia
sau la a patra căsătorie. Avuseseră un nou soţ sau soţie la fiecare zece
ani, sau cam aşa ceva. Din nou gândiţi-vă la Elizabeth Taylor, ca fiind
un exemplu concludent.
Mulţi Îngeri întrupaţi au dificultăţi în a pune capăt relaţiilor
nesănătoase cu iubiţii, prietenii sau membrii abuzivi din familie.
Asemeni jucătorilor dependenţi de jocuri de noroc, ei cred că dacă vor
continua să încerce, până la armă relaţia va reuşi.
Îngerii Întrupaţi trăiesc după Regula de Aur şi nu vor să-i
abandoneze pe ceilalţi, deoarece se tem foarte mult să nu fie ei înşişi
abandonaţi. De asemenea sunt nehotărâţi în legătură cu sinceritatea
nevoilor şi sentimentelor proprii. Aşadar, Îngerii întrupaţi suferă în
tăcere în relaţii, cărându-şi singuri nefericirea. În cele din urmă,
ating un punct în care nu mai sunt în stare să suporte mai mult. Atunci
este momentul când Îngerii Întrupaţi fie pleacă, fie îl îndepărtează pe
cei de lângă ei.
Aceşti îngeri pot avea, de asemenea, prietenii şi relaţii amoroase
dezechilibrate şi nesănătoase. Prieteniile lor se bazează tot pe a da si
a primi – dar, în general, procesule unilateral, deoarece Îngerii
Întrupaţi sunt mereu cei care ajută şi niciodată cei “ajutaţi”. Se
presupune că într-o relaţie cu Îngerii Întrupaţi, aceştia sunt cei mai
puternici drept pentru care “prietenii” se simt îndreptăţiţi la
consiliere gratuită şi şedinţe de vindecare nelimitate.
Până la urmă, îngerii Întrupaţi ies epuizaţi din acest tip de
“prietenie asimetrică”. Îşi dau seama că “prietenii” nu sunt interesaţi
de ei ca persoane, ci nu mai de modul în care îi pot ajuta. Îngerii
Întrupaţi se pot simţi prinşi într-o mlaştină a vinovăţiei ca şi când
şi-ar abandona prietenii la nevoie. “Legea atracţiei” îi mai face să-şi
piardă interesul în privinţa prietenilor care nu le împărtăşesc
convingerile.
Îngerilor Întrupaţi le este de mare ajutor sprijinul primit mal ales
de alţi îngeri care înţeleg despre ce este vorba. Grupul în 12 paşi
Al-Anon şi Co-Dependenţii Anonimi le oferă un suport minunat Îngerilor
Întrupaţi care încearcă să-şi vindece relaţiile. De asemenea, grupele de
studiu pentru un curs în Miracol reprezintă locuri puternice, unde te
poţi vindeca de vinovăţie. E posibil să întâlniţi Îngeri Întrupaţi la
orice eveniment sau în orice loc în care sunt implicaţi îngerii, cum ar
fi seminarii angelice, magazine angelice sau grupuri de studiu care
analizează texte despre aceste fiinţe cereşti.
Fiecare relaţie este o “însărcinare”, cu potenţial pentru ca ambii
parteneri să înveţe şi să evolueze. Nimeni nu este victimă în relaţii –
toţi sunt aleşi, fie conştient fie la nivel sufletesc.
Îngerul Întrupat, Nicole, spune: „M-am aflat în patru relaţii
asemănătoare unei căsătorii. Toate au fost cu bărbaţi care erau
indisponibili emoţional şi abuzivi, infideli şi dependenţi de droguri.
Deşi prietenii şi familia credeau că sunt o victimă, ştiam că ei nu ar
putea să vadă niciodată ceea ce am văzut eu în sufletele acestor
bărbaţi. Ştiam că, la un anumit nivel, îi ajutam să-şi înalţe vibraţia.
Ultima mea relaţie a fost cea mai dificilă şi dureroasă. Într-o zi mă
uitam pe fereastră şi îi spuneam lui Dumnezeu că nu mal puteam rămâne
în această relaţie. În acel moment, am auzit îngerii spunându-mi: „ştim
că este dureros; te rugăm să mai stai încă puţin. M-am simţit total
iubită şi am avut tăria să-mi termin misiunea cu acel bărbat Acum sunt
cu un bărbat blând care este sufletul meu pereche şi care se află pe
calea sa spirituală. El ştie că sunt un înger Pământean şi mă iubeşte
aşa cum sunt”.
Întinde-ţi aripile şi zboară!
Ochii unul înger întrupat sunt plini de compasiune si iubire.
Reflecţia unei dureri personale este evidentă, dar este depăşită de
imaginea Iubirii Divine. Îngerii întrupaţi privesc dincolo de suprafaţă
şi văd potenţialul din fiecare persoană.
Prin contrast, ochii unul Spirit întrupat al Naturii reflectă
zburdălnicie pură, jucăuşă. Ochii înţelepţilor au privirea pătrunzătoare
şi parcă privesc departe, ca cei care şi-au câştigat cu greu lecţiile.
Îngerii întrupaţi au trăsăturile clasice ale îngerilor pe care i-au
surprins artiştii în atâtea tablouri. Ei arată ca nişte îngeri – fie că
sunt bărbaţi sau femei. Datorită fetelor blânde şi a caracterului lor,
oamenii îi vor numi “Îngeri”, fără să realizeze adevărul profund al
acelei afirmaţii. După cum spune Pamela: „Mulţi oameni au venit la mine
şi mi-au spus «Arăţi ca un Înger» sau «Eşti atât de angelică». Deseori
aceştia nu sunt familiarizaţi cu munca mea, sau cu dragostea mea pentru
îngeri”.
Mulţi oameni relatează că au observat, prin clarviziune, cum aripi
mari se întind din umerii îngerilor întrupaţi şi o lumină albă
strălucitoare care emană din trupul lor.
Asemeni altor grupuri ale îngerilor Pământeni, este important ca
îngerii întrupaţi să-şi lase lumina să strălucească, chiar dacă le e
teamă de ridicol şi de a fi respinşi.
Un Înger întrupat a spus: “O parte din mine vrea să-şi închidă
aripile de înger şi să ascundă, câteodată, adevărata identitate. Această
dorinţă se manifestă uneori prin faptul că nu-mi fac treaba de
vindecător, sau pierd termenele limită pentru publicitate.”
Şi totuşi, când îngerii întrupaţi îşi desfac aripile şi zboară, se vede adevărata lor frumuseţe.
Îngerul întrupat, Judi, a înţeles importanţa transferării tuturor
temerilor către îngerii ei păzitori: “Atunci. ştiu că sunt în mod sigur
pe drumul corect toate dorinţele inimii mele sunt materializate, acum
când am capitulat şi mi-am lăsat viaţa în slujba îngerilor. Nimeni nu-mi
poate lua asta vreodată. Scopul vieţii mele si drumul meu nu au fost
niciodată mai clare si mai pline de satisfacţii. M-am luptat atât de
mulţi ani şi acum, aproape tot timpul mă simt de parcă aş pluti pe un
nor!”
Lucrarea şi calea Îngerilor Întrupaţi îngerii întrupaţi sunt deseori
atraşi de profesii prin care ajută şi sunt vindecători şi consilieri
minunaţi (în sensul tradiţional sau nu); sunt profesori în şcoli, sau
lucrează în turism.
Celor mai mulţi îngeri întrupaţi le place munca solitară, mai mult
decât să lucreze cu grupuri sau să vorbească în faţa grupurilor. Sunt
adepţii convinşi ai muncii în companii mari, în care s-a dovedit că
managementul are un aspect etic şi umanist. Îngerii Întrupaţi sunt
angajaţi nefericiţi dacă şefii sau societăţile sunt lipsite de etică.
Călăuzire şi sugestii dacă eşti un înger întrupat
Dacă eşti un Înger Întrupat, timpul petrecut pe Pământ va fi mai
liniştit şi mai prosper, dacă îţi aminteşti să faci următoarele:
– Protejează-te cu energie şi lumină, mai ales înainte de a ajuta pe
cineva. Aceasta îţi va reduce nevoia de a mânca prea mult, doar pentru a
te proteja cu un strat de greutate corporală în plus.
– Aşteaptă înainte de a spune da. În loc de a aproba automat fiecare
cerere de ajutor, oferă-ţi un timp pentru a medita şi a te gândi dacă
este într-adevăr o parte a misiunii tale şi dorinţa inimii tale. Când
oamenii îţi cer ceva, spune-le: “Lăsaţi-mă să mă gândesc”, sau “O să
revenim asupra acestui subiect”. Aceste persoane vor respecta faptul că
ai grijă de tine.
– Înlocuieşte obiceiul de a-fi cere iertare, cu afirmaţii pozitive.
Îngerii Întrupaţi obişnuiesc să se scuze, deşi nu au făcut nimic greşit.
Acest obicei îşi are rădăcinile în dorinţa de a-i face pe ceilalţi
fericiţi, chiar dacă asta înseamnă să preia reproşurile asupra lor.
Pentru a creste coeficientul de fericire – al tău, cât şi al altora –
foloseşte cuvinte pozitive. Adoptă obiceiul de a vorbi despre tine,
despre ceilalţi sau despre anumite situaţii, folosind fraze înălţătoare.
– Fă exerciţii pentru sistemul cardiovascular. Acestea ajută la
managementul stresului şi al greutăţii şi sunt importante pentru
sănătatea inimii Îngerilor Întrupaţi.
– Echilibrează cotele în care dai şi în care primeşti. Asigură-te că îţi oferi desfătări, în mod regulat;
– Renunţă la orice reguli care îţi îngrădesc misiunea. Observă dacă
ai “reguli” personale pe care le urmezi fără să pui întrebări, cum ar fi
“Mal bine să nu fiu prea norocos, deoarece oamenii vor fi invidioşi pe
mine şi voi suferi din cauza acestei invidii.” E mai indicat să-ţi spui,
„Această regulă lucrează pentru misiunea mea sau împotrivă?”
– Pune-i pe alţii să facă o parte din munca ta. Cere ajutor, fără să te scuzi;
– Acceptă binele cu graţie. Lasă-i pe oameni să îţi ofere ajutor, cadouri şi complimente.
– Joacă-te. Permite-i copilului din tine să fie mai mult timp naiv, liber şi creativ.
http://dreamfanpics.wordpress.com/