“Exteriorul
reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul?
Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică,
oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă
că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem
atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi
înşine.
Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că
nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre.
Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a
subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care
concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a
unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate,
este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau
nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de
energie.
Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: “Cel
care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de
certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este
aşa cum trebuie să fie… Mintea este atât de uimită de evidenta şi
desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate
găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei
experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit
transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi
altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.”
Universul ne dirijează
întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele
circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi
înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum
inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne
constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta
neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică
spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai
întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit
Sinele.
Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt
acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse
din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple! Dacă eşti un tip care
încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage
oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii
în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte
oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău
inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi
create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea
oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou
irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană
foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o
familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi
ieşiri necontrolate, inexplicabile.
Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea
sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te
vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala,
uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă
să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume
propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact
sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează
puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din
jur.
Dacă încerci din răsputeri să fii o
persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni
lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această
nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice
care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor.
Dacă nu eşti conştient de propria
tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a
fi singura ocupaţie a celor din jurul tău.
[…] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu
se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este
imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în
avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau
termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în
care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva
miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine. De
ce? Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat
în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de
transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii,
transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din
afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei
funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu
necesitate transformarea lăuntrică.
Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din
clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un
proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică
fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în
relaţie cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci!
Exemple: Dacă ai un şef foarte autoritar,
după ce începi să-ţi accepţi propria tendinţă de a domina, se poate
întâmpla ca el să fíe brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie
dominator cu tine sau tu să-ţi găseşti un alt job, mai bine plătit. Dacă
ai o soţie obsedată de ordine şi curăţenie, din clipa în care tu devii
mai atent la aceste aspecte, ea devine mai tolerantă cu neglijenţa ta.
Nu te mai bate la cap, nu te mai cicăleşte şi uneori nici nu mai observă
că ai lăsat uşile deschise la şifonier sau papucii sunt din nou în
colţuri diferite ale camerei. Dacă ai un tată rece sau indiferent
afectiv şi începi să transformi propria răceală pe care o manifestai în
relaţia cu el, vei fi surprins de căldura pe care încearcă să ţi-o
ofere, ca din senin.
Orice schimbare pe care o faci
înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a
debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi,
iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt
capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi
simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din
viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.
[…] A-ţi asuma trăsăturile pe care
celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la
el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este
inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai
nevoie de o oglindă. Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din
viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine.
Anumite genuri de persoane sau de
situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi,
mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se
constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi,
ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice.
Nimic nu este întâmplător, nu voi înceta să repet. Noi gravităm, în mod
natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se
poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare
fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii
şi cele mai primitive apucături.
Din punctul meu de vedere, nu există o
relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente
grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate.
Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau
reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie
adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente
foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor
răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau,
dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde
ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a
face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă
ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte
şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii.
Se pare că singura dorinţă a Universului
este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite
persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau
refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru
este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot
ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau
sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau
lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice
lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă
să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în
ruptul capului.
Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o
lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură
persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori
atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar
asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără
atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea
dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi
atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive,
respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te
descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt
timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. “Parcă e un făcut”,
vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare
cu inconştientul celeilalte persoane, “aranjează” această întâlnire.
Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu
m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în
laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc
spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam
creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească
după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora,
acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.
Exteriorul reflectă interiorul…Exteriorul
reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi
paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale.
Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici
în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara
ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.
La celălalt pol, dragostea plină de grijă
pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o
vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi
în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi
reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc.
Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior.
Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu
poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior,
dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste
de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te
dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni
dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele
este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că
acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura
lor nu poate fi decât binefăcătoare.
Scindările şi conflictele interne se
reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea
de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi
aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste
raporturi pot fi într-adevăr, percepute şi interpretate greşit, prin
filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti
însă să le distingă natura autentică.
Pentru cei conştient orientaţi spre
evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată
când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, fără să fie vorba
de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla
ce atitudine este oglindită. Pur şi simplu nu ai timp să te
plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.
De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:
Ce încearcă acest om să mă înveţe?
Ce aspect din mine însumi întruchipează?
Dacă vei şti să răspunzi la aceste
întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile
voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l
vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe
care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă.
Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni
până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui
Dumnezeu este nemărginită!”
Fragment din cartea Umbra de Adrian Nuţă